Publicat vineri în Jurnalul Oficial al UE, Regulamentul (UE) 2024/1689 (EU AI Act) reprezintă primul set de reglementări privind Inteligența Artificială pe care îl avem la nivel european și vizează, în esență, modul în care se poate utiliza IA în diversele domenii de activitate. O perspectivă din care merită să ne uităm la acest nou regulament este cea a companiei în calitate de angajator, în cadrul căreia se utilizează, în diverse scopuri, sau se dorește a fi utilizată IA.
În presă, în Europa, dar mai cu seamă în Statele Unite, aș spune, se vorbește despre utilizarea IA la locul de muncă și despre diversele sale aplicații de mai bine de un an deja. Dincolo de automatizarea proceselor, optimizarea unor lanțuri de activități, utilizarea unor asistenți virtuali ș.a.m.d., se vorbește foarte mult și despre utilizarea sistemelor de IA în activitatea de resurse umane și în recrutare. În orice mod ne gândim la utilizarea IA în companii, factorul uman, respectiv lucrătorul este și va fi afectat. Cum răspunde noul regulament acestei situații? Prin măsuri destinate să asigure protecția drepturilor angajaților și utilizarea etică a tehnologiilor IA la locul de muncă. De aceea, am decis să deschidem discuțiile aprofundate pe tema noului regulament cu perspectiva relațiilor de muncă.
„(...) sistemele de IA utilizate în domeniul ocupării forței de muncă, al gestionării lucrătorilor și al accesului la activități independente, în special pentru recrutarea și selectarea persoanelor, pentru luarea deciziilor care afectează condițiile relației legate de muncă, pentru promovarea și încetarea relațiilor contractuale legate de muncă, pentru alocarea sarcinilor pe baza comportamentului individual sau a trăsăturilor sau caracteristicilor personale, precum și pentru monitorizarea sau evaluarea persoanelor aflate în relații contractuale legate de muncă, ar trebui să fie clasificate ca prezentând un grad ridicat de risc, deoarece aceste sisteme pot avea un impact semnificativ asupra viitoarelor perspective de carieră, asupra mijloacelor de subzistență ale acestor persoane și asupra drepturilor lucrătorilor.
Relațiile contractuale relevante legate de muncă ar trebui să implice într-un mod semnificativ angajații și persoanele care prestează servicii prin intermediul platformelor, astfel cum se menționează în Programul de lucru al Comisiei pentru 2021. Pe tot parcursul procesului de recrutare, precum și în evaluarea, promovarea sau menținerea persoanelor în relații contractuale legate de muncă, astfel de sisteme pot perpetua tipare istorice de discriminare, de exemplu împotriva femeilor, a anumitor grupe de vârstă, a persoanelor cu dizabilități sau a persoanelor de anumite origini rasiale ori etnice sau cu o anumită orientare sexuală.
Sistemele de IA utilizate pentru a monitoriza performanța și comportamentul acestor persoane pot, de asemenea, să le submineze drepturile fundamentale la protecția datelor și la viața privată”, se specifică în preambulul regulamentului european, direct aplicabil în toate statele membre și general aplicabil în ceea ce privește majoritatea prevederilor sale începând din august 2026.
Un aspect deosebit de important de lămurit este legat de aria de aplicare a regulamentului vizavi de diversele sisteme de AI folosite. Mai precis, regulamentul se aplică tuturor sistemelor de IA utilizate de companii, indiferent dacă sunt configurate intern (cu circuit închis) sau implică interacțiuni externe, cum ar fi utilizarea unor sisteme de IA dezvoltate de terți, precum ChatGPT. Desigur, regulamentul nu vizează activitatea unui angajat sau a managerului companiei în afara mediului profesional - adică ce face fiecare dintre aceștia, în uz personal, cu sistemele de AI.
Regulamentul acoperă toate sistemele de IA dezvoltate și utilizate intern de companii pentru diverse funcții, cum ar fi evaluarea performanței angajaților, recrutarea, managementul resurselor umane sau alte activități interne. Aceste sisteme trebuie să respecte cerințe de transparență, protecția datelor și prevenirea discriminării. Când vorbim de sistemelor de IA dezvoltate de terți (platforme și aplicații de IA cu diverse funcții), care sunt utilizate de companii în cadrul activităților lor, companiile trebuie să se asigure că utilizarea acestor sisteme respectă aceleași cerințe ale regulamentului menționate în cazul celor dezvoltate intern. La acest moment, sistemele dezvoltate de terți sunt, fără nicio urmă de îndoială, principalele sisteme de IA utilizate în companii, însă cu timpul vom asista la creșterea procentului de utilizare a sistemelor proprii.
Acest material face parte dintr-o serie dedicată Regulamentului (UE) 2024/1689 (EU AI Act), în care avocatnet.ro își propune tratarea diverselor implicații ale noii reglementări europene atât pentru companii, cât și pentru persoanele fizice. Toate materialele din serie se regăsesc aici. |
Comentarii articol (0)