Teambuilding sau formare profesională? De ce nu ar trebui să suprapunem cele două chestiuni

Confundarea celor două situații este, în primul rând, o abordare neconformă a relației de muncă și, în același timp, poate deveni o sursă de conflicte.

Scopul formării profesionale este de a-l ajuta pe lucrător să se adapteze la cerințele postului, de a obține o nouă calificare, de a-și actualiza cunoștințele și deprinderile specifice postului pe care-l ocupă sau chiar de a-l ajuta să promoveze ori să se dezvolte din punct de vedere profesional - toate având la bază standardele ocupaționale și presupunând, la final, o evaluare și recunoaștere oficială.

Atunci când auzim „teambuilding” și discuția e serioasă, în sensul că nu ne gândim la filmul românesc cu acest titlu din 2022, nu ar trebui să ne gândim la formare profesională, ci la o activitate organizată de către angajator pentru a-i ajuta pe angajați/salariați/lucrători să „închege” o echipă, să se cunoască și, în continuare, să acționeze ca o echipă și să-și ofere sprijin reciproc, în limita competențelor profesională și a activităților specifice postului ocupat de fiecare membru.

Un alt aspect care separă cele două subiecte - teambuilding-ul și formarea profesională - este legat de obligația lucrătorilor de a participa la aceste activități: în cazul formării profesionale care respectă dispozițiile Codului muncii, inclusiv în privința modului de abordare a clauzei speciale, se poate aprecia că participarea este obligatorie, în timp ce desfășurarea altor activități în afara timpului de muncă nu poate fi impusă, nici sub forma muncii suplimentare.

Atunci când cele două situații sunt fie confundate, fie abordate necorespunzător, apar întrebări legate chiar de viața privată a lucrătorului, ceea ce ne îndepărtează de scopul relației de muncă.

Din start putem exclude varianta în care angajatorul, văzând dispozițiile Titlului VI, Capitolul I din Codul Muncii și ținând cont de dreptul tuturor salariaților de a beneficia periodic de programe de formare profesională a avut în vedere aceste aspecte, pentru că altfel s-ar fi discutat despre formare profesională, iar nu despre teambuilding.

Sau, pentru că sintagma „formare profesională” nu are același impact asupra lucrătorilor, pare mai atractivă cea de „teambuilding”, iar în acest caz lipsa informării conduce, de asemenea, la situații conflictuale cu angajații.

Arătam, în cadrul unor materiale anterioare, că formarea profesională are reguli clare și stricte, fiind posibilă chiar negocierea unei clauze specifice care să protejeze investiția angajatorilor de bună-credință, aceasta fiind situația în care aceste programe au loc din inițiativa angajatorului, pe cheltuiala sa și în timpul programului de muncă, pe baza standardelor ocupaționale și finalizate formal, în cadrul unei evaluări.

În aceste situații, lucrătorul execută sarcinile și atribuțiile pe care, respectând cadrul legal, angajatorul le-a stabilit, cu consultarea organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților, în cadrul „planului de formare profesională”, plan pe care l-a comunicat salariaților săi în mod corespunzător. 

Practic, aceste activități fac parte din categoria celor prevăzute de lege și atunci când au loc chiar în timpul programului de muncă stabilit în contractul individual, lucrătorul nu ar putea refuza, cu excepția situațiilor în care oricum nu s-ar fi prezentat la locul de muncă.

Dacă discutăm despre sensul sintagmei „teambuilding”, atunci nu avem în vedere prestarea unor activități impuse de lege sau prin fișa postului (dacă aceasta respectă la rândul ei dispozițiile legale), ci despre activități organizate de către angajator, probabil că și pe cheltuiala acestuia, însă diferite de cele specifice ocupației pentru care s-a încheiat contractul de muncă.

De regulă, aceste activități sunt organizate în weekend, adică în perioadele în care cei mai mulți lucrători se află în perioada de repaus săptămânal și au acest drept general, de a dispune liber de viața lor privată, angajatorul neavând nicio autoritate pentru a impune prezența lor într-un anumit loc, cu atât mai puțin în cazul în care nu li s-ar permite să fie însoțiți de către persoanele cu care ar fi dorit să-și petreacă timpul liber.

Sigur, sunt lucrători care își manifestă dorința de participa la astfel de activități în timpul lor liber, dar sunt și situații în care, mai mult sau mai puțin justificat, lucrătorii nu vor să participe, fie pentru că au deja alte planuri, fie pentru că nu înțeleg rolul acestor activități sau chiar sunt obligați să suporte anumite cheltuieli. Angajații nu au nicio obligație să spună de ce nu vor să vină în teambuilding.

Inclusiv în cazul în care acest „teambuilding” ar fi, de fapt, un program de formare profesională, atunci când se desfășoară în afara timpului de muncă prevăzut în contractul individual de muncă sau presupune delegarea lucrătorului, angajatorul va ține cont de regulile specifice în astfel de situații, fie în privința muncii suplimentare, fie în privința delegării.