Legea prestatorilor casnici e pentru cei care muncesc din când în când în gospodăriile altora sau pentru cei care vor să-și asigure traiul doar din asta?

Din start, trebuie spus că Legea nr. 111/2022 privind reglementarea activităţii prestatorului casnic nu merge în paralel cu Codul muncii, ci derogă de la prevederile sale. Prestatorul casnic nu este un alt fel de salariat și nici un zilier - o paralelă a celor trei reglementări a fost făcută în acest material. Deși prestatorul casnic are un grad de dependență care l-ar putea apropia de întreprinzătorul ce lucrează pe bază de PFA sau II, face întotdeauna munci necalificate, veniturile sale nu sunt taxate similar și nici nu lucrează pe bază de contract cu toți clienții săi. 

Esența activității casnice în contextul acestei legi (și doar în contextul acestei legi!) este că reprezintă o activitate ocazională și necalificată. Este vorba de însăși definiția următoare:

• X vine săptămânal să calce rufe pentru Y; X nu prestează însă această activitate doar pentru Y, ci și pentru alți 25 de clienți; asta înseamnă că poate ajunge, lunar, să muncească chiar peste 40 de ore, cât e norma întreagă a unui angajat;
  
  
• Z prepară masa de trei ori pe săptămână pentru Y, dar mai are încă cinci clienți pentru care oferă servicii de preparare a mesei și de curățenie;
  
  
• W plimbă câinii tuturor locuitorilor din blocul în care locuiește, spală mașinile a doi proprietari cel puțin săptămânal și se ocupă și de grădinărit pentru alți doi clienți, cel puțin bilunar.

Ce a dorit legiuitorul, de fapt?

Ne amintim că textul inițial al Legii 111/2022 a avut ca inițiator chiar Guvernul (Ministerul Muncii, având în vedere domeniul), care lua act de cererea crescută pentru munca în activități gospodărești și de „nevoia de a contracta pe perioade atipice, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, diferite categorii de lucrători casnici pentru care, în acest moment, nu e reglementată forma de desfășurare a activității lor”. Totodată, remarca Guvernul, cererea pentru prestarea acestor activități în gospodărie se vedea satisfăcută prin muncă fără forme legale care, nu-i așa, înseamnă o pierdere atât pentru lucrătorul care nu beneficiază de protecție socială, de exemplu, cât și pentru stat, care nu vede nicio taxă de pe urma remunerării acelor activități. 

„Formele cele mai frecvent întâlnite de muncă nedeclarată în România sunt serviciile prestate la domiciliu (menaj, îngrijire copii sau bătrâni) și în sectorul construcțiilor. De asemenea, și în activitățile sezoniere agricole se folosește pe scară largă munca nedeclarată”, spuna Guvernul în nota ce însoțea proiectul de lege. 

Ca atare, prin Legea prestatorului casnic, Guvernul și-a propus să contribuie la eradicarea fenomenului muncii nedeclarate - doar că legea în sine se referă la munci necalificate, or:

• în construcții nu se poate munci nici măcar ca zilier, cu atât mai puțin ca prestator casnic;
• pentru îngrijirea persoanelor se prestează de foarte multe ori muncă ce prezintă un grad anume de calificare (inițial, Legea 111/2022 prevedea bona ca prestator casnic, o dovadă în sine a amatorismului atât propriu celor din Parlament, cât și din ministerul care a inițiat proiectul, întrucât activitatea bonelor presupune o calificare și are o lege specială ce nu permite munca în condiții precum cele prescrise de Legea 111).

Guvernul și-a dorit însă și un anumit grad de flexibilizare în privința muncilor casnice - fiecare prestator să decidă cum și cât muncește, cu alte cuvinte, ceea ce ne duce în mod cert cu gândul la cei care lucrează în mod independent ca PFA sau II.

Răspunsul la întrebarea de mai sus e că ce și-a dorit Guvernul nu e neapărat realizabil. Șansele ca această lege să aducă în zona muncilor declarate toate cele enunțate de Guvern în nota de fundamentare sunt, din start, micșorate.

Din nota care a însoțit proiectul de lege nu putem însă deduce nicio concluzie referitoare la caracterul ocazional al activităților casnice. 

Guvernul recunoaște răspicat faptul că vrea ieșirea din zona muncii la negru a unor (mulți) lucrători, în special femei, dar, pe de altă parte, ne gândim și la dezideratul de a proteja angajatul în contextul unui raport de muncă. 

Statul încasează mai mult de la un salariat sau PFA decât de la un prestator casnic

De la prestatorii casnici statul nu va încasa sume colosale, întrucât dările fiscale impuse nici nu se raportează la întregul venit al prestatorului. În momentul în care un prestator casnic ajunge să încaseze doar din prestarea de activități necalificate, sub egida Legii 111/2022, cel puțin valoarea unui salariu minim pe lună, ne întrebăm dacă nu cumva statul îl va trage de mânecă să-și caute o formă de organizare a muncii sale într-un mod care să faciliteze aducerea mai multor taxe la stat.

Ca atare, revenim la întrebarea din prima parte a materialului: oare de la câte servicii prestate în sus ori, altfel spus, de la ce venituri lunare în sus nu ar mai trebui să vorbim de un prestator casnic, ci de un lucrător care eludează prevederile legii fisale, în principal, pentru a vira cât mai puțini bani la stat sub formă de impozite?