Opinie: Propunerea de modificare a metodologiei privind hărțuirea la locul de muncă e redundantă și arată o preocupare de formă a Ministerului Educației

HG nr. 970/2023 pentru aprobarea Metodologiei privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă a venit în octombrie anul trecut și prevede în mod expres aplicarea sa în cazul autorităților și instituțiilor statului, precum și în cazul companiilor private. Așa cum îi spune și numele, hotărârea vizează prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă - dar merită precizat că nu se adresează doar hărțuirilor din cadrul raportului de muncă, ci vizează și terții, așa cum am mai arătat, aici, la avocatnet.ro, și cum voi relua ceva mai jos. Pentru moment, să ne concentrăm pe definirea scopului acesteia și, mai precis, pe entitățile vizate:

„În scopul asigurării egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați în domeniul muncii, a recunoașterii în mod specific a dreptului fiecărui cetățean la un mediu de lucru fără violență și hărțuire, pentru încurajarea și menținerea unei culturi a muncii bazate pe respect și demnitate reciprocă, instituțiile și autoritățile administrației publice centrale și locale, civile și militare, precum și companiile private au obligația de a pune în aplicare metodologia privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă, denumită în continuare metodologia, pe baza Ghidului privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă, prevăzut în anexa la prezenta metodologie, denumit în continuare ghidul”, scrie, mai exact, în articolul care „deschide” actul normativ.

Prin referirea, pe lângă companiile private, la instituțiile și autoritățile administrației publice centrale și locale, civile și militare, cei de la Ministerul Muncii, care au venit cu textul HG 970, au încercat să lase destul de clară sfera atotcuprinzătoare de aplicare a acesteia. Respectarea HG 970/2023 era deja obligatorie și pentru instituțiile de învățământ preuniversitar sau superior din România, cu alte cuvinte. 

Cu toate acestea, pe fondul scandalului privind hărțuirile din cadrul SNSPA, Ministerul Educației vine cu o propunere de modificare a HG 970/2023 prin care să arate că aceasta trebuie aplicată și de instituțiile de învățământ superior, precum și de unitățile de învățământ preuniversitar. Un demers redundant de completare a HG 970/2023, prin care cei de la Ministerul Educației, probabil, doar vor să arate că sunt preocupați de subiectul hărțuirilor în mediul universitar și nu numai. Iată o comparație între ce prevede textul actual și ce propun cei de la minister să scrie în art. 1 din HG 970:

Dacă ne uităm în nota de fundamentare care însoțește proiectul pus recent în dezbatere de Ministerul Educației, nu aflăm de ce e necesară această referire expresă la instituțiile de învățământ: nota de fundamentare nu face decât să reia în regim de „copy-paste” textul propus pentru art. 1 și art. 2, așa sunt redate în coloana din dreapta sus, fără să ne explice, mai exact, de ce e necesară modificarea textelor de lege în acel fel sau, mai precis, de ce nu e clar pentru instituțiile de învățământ că trebuie să aplice deja prevederile acestei hotărâri de Guvern.

Cei de la minister ne spun însă că, în ciuda îmbunătățirilor recente aduse reglementărilor învățământului superior și preuniversitar, cadrul legal actual nu reușește să asigure o protecție adecvată pentru integritatea psihică și fizică a persoanelor implicate. Legea învățământului superior nr. 199/2023 definește clar actele de hărțuire sexuală și violență psihologică, considerându-le abateri grave de la normele etice și deontologice care vizează respectul pentru demnitatea umană. De asemenea, Codul-cadru de etică și deontologie universitară, adoptat prin HG nr. 305/2024, interzice orice formă de hărțuire, inclusiv cea sexuală, și impune instituțiilor de învățământ superior să își reglementeze propriile cadre interne pentru prevenirea acestor abateri. Începând cu anul universitar 2024-2025, comisiile de etică universitară vor avea obligația de a desfășura activități de prevenire a încălcărilor normelor de etică, iar universitățile vor fi nevoite să dezvolte ghiduri operaționale pentru a clarifica procedurile legale și administrative necesare în abordarea și soluționarea comportamentelor abuzive din cadrul comunității academice. Aceste măsuri, spune ministerul, sunt esențiale pentru a asigura un mediu educațional sigur și respectuos. 

Rămâne întrebarea: de ce nu era clar până acum că instituțiile de învățământ trebuie să respecte prevederile HG 970/2023, de trebuie să le vedem menționate în mod expres în această hotărâre? În linii mari, o sinteză a obligațiilor aduse de această hotărâre, aici.

HG 970 nu se aplică doar în raportul angajator - angajat, ci și în privința unor terți față de acest raport

Ceea ce Ministerul Educației nu a reușit deloc să facă prin acest proiect recent afișat în dezbatere este să lase cât se poate de clară intenția de a proteja în mod deosebit interesele elevilor și studenților. În nicio parte din nota de fundamentare nu se face vreo referire la situația mai vulnerabilă în care se află beneficiarii actului de educație în tot acest context. Dacă ministerul și-a propus consolidarea cadrului legal pentru a acorda protecții suplimentare beneficiarilor actului de educație în fața hărțuirilor de orice fel, a greșit cu totul reglementarea pe care să o completeze.

Revenind însă la prevederile actuale ale HG 970/2023: „Prevederile ghidului se aplică tuturor angajaţilor, precum şi persoanelor cu care aceştia interacţionează în timpul programului de lucru.” 

Așa cum se arăta într-un material anterior, prevederea de mai sus extinde aplicarea ghidului pentru prevenirea hărțuirii la locul de muncă dincolo de sfera angajaților ca victime ale hărțuirii - în funcție de entitatea pe care o avem în față putem vorbi de clienți, parteneri de business, persoane fizice care interacționează cu angajații statului, dar și elevi sau studenți ori părinții acestora, dacă ne referim la instituțiile de învățământ. Toate măsurile luate de instituții și companiile private în aplicarea HG 970 trebuie să aibă în vedere nu doar angajații și proprii funcționari, ci și pe cei care nu au această calitate.

Prevederi care nu spun nimic și altele care restrâng aplicarea HG-ului în mod neintenționat

În lista de măsuri pe care instituțiile, autoritățile și companiile private trebuie să le ia, cei de la Ministerul Educației adaugă un punct suplimentar, suficient de vag formulat cât să nu spună nimic, de fapt:

„În vederea respectării şi promovării egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi în vederea eliminării discriminării directe şi indirecte pe criteriul de sex, în câmpul muncii, este necesar ca instituţiile şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, civile şi militare, instituțiile de învățământ superior, unitățile de învățământ preuniversitar precum şi companiile private să promoveze următoarele măsuri: (...) conștientizarea și accesarea mijloacelor de protecție pentru victime”. 

Dar o problemă gravă pe care o regăsim în cuprinsul proiectului pus în dezbatere la Ministerul Educației și care denotă graba în care a fost scris acest proiect este următoarea: acolo unde HG-ul enumeră măsuri pe care companiile și instituțiile/autoritățile trebuie să le ia, cei de la Minister au reformulat una dintre măsuri astfel încât să rezulte, în mod complet eronat, că doar instituțiile de învățământ au obligații în acel sens.

Cel mai probabil, cei de la minister au intenționat să scrie ceva de genul: „precum și în spațiul școlar și în mediul universitar”. În orice caz, la modul cum e formulat art. 6 lit. a) din proiectul de HG aflat în dezbatere la Ministerul Educației, se înțelege că acele modalități de analiză, gestionare și soluționare a sesizărilor privind cazurile de hărțuire pe criteriul de sex şi al hărţuirii morale la locul de muncă trebuie luate doar în spațiul școlar sau în mediul universitar. 

Obligații care nu se vor respecta niciodată, din lipsă de bani

Pe lista de măsuri obligatorii, cei de la Ministerul Educației prevăd „adoptarea unor proceduri care să cuprindă mecanisme de verificare și acordare de suport victimei precum mecanisme de prevenție care constau în consiliere de specialitate și îndrumare pentru persoanele care reclamă fapte de hărţuire pe criteriul de sex sau hărțuire morală”. Și aici vorbim de un text de lege având o „claritate deosebită”: nu se știe ce înseamnă mecanisme de verificare și acordare de suport victimei, iar ideea de mecanisme de prevenție care constatu în consiliere de specialitate și îndrumare pentru cei care reclamă e de-a dreptul absurdă, întrucât e clar că nu mai putem vorbi de prevenție atunci când fapta s-a întâmplat deja.

Consilierea de specialitate presupune, indiferent de cine e entitatea obligată să ia această măsură pentru victime, resurse financiare. Dacă în cazul companiilor private putem spune „e treaba lor, să se descurce”, în cazul instituțiilor și autorităților statului unde nu există un psiholog încadrat în schema de personal, de exemplu, e vorba, în multe cazuri, de resurse financiare ce trebuie alocate în acest sens. Totodată, dat fiind formalismul cu care se întâmplă lucrurile la stat, e destul de clar că ele nu vor ajunge să se pună în practică niciodată.

În loc de concluzie, textul cu care Ministerul Educației a venit în dezbatere are carențe uriașe în materie de coerență, predictibilitate, dar și în ceea ce privește scopul ce se dorește atins. În niciun moment, ministerul nu vine să explice de ce cadrul legal actual nu e suficient pentru a combate și adresa în mod eficient fenomenul hărțuirii în mediul educațional din România.