Când angajatorul uită de repausul săptămânal, uită și că munca în plus se plătește mult mai scump

Putem să-i spunem „eroare frecventă”; doar că, uneori, această „eroare” are la bază și faptul că foarte puțini lucrători cunosc și înțeleg modul în care trebuie structurată o săptămână de lucru și limitările impuse nu numai de Codul muncii, ci și de directiva europeană care stă la baza acestor reglementări. Următoarea întrebare despre modul în care trebuie compensată munca suplimentară prestată în weekend indică, de fapt, o încălcare a dispozițiilor legale privind timpul de muncă și timpul repaus zilnic și săptămânal.

Deși problema semnalată se referă la termenul în care munca suplimentară trebuie compensată, iar persoana respectivă întreabă, de fapt, când va primi sporul pe care îl așteaptă, normele legale privind timpul de muncă și timpul de odihnă sunt încălcate în acest caz, atât în privința repartizării și a repausului săptămânal, cât și în cea a numărului maxim de ore lucrate într-o zi, respectiv într-o săptămână.

La debutul relației de muncă înțelegem că salariatul și angajatorul au stabilit că va fi un contract de muncă cu normă întreagă (8 ore/zi și 40 de ore/săptămână), cu o repartizare uniformă, de luni până vineri, câte 8 ore în fiecare dintre aceste 5 zile, iar sâmbăta și duminica salariatului i se va acorda repausul săptămânal de două zile, respectiv 48 de ore consecutive.

Astfel, potrivit Directivei 2003/88/CE, la cele 48 de ore corespunzătoare repausului săptămânal se vor adăuga cele 12 corespunzătoare repausului zilnic cuvenit după ultima zi de muncă din seria celor cinci consecutive (vineri).

Fiind un contract cu normă întreagă, Codul muncii permite munca suplimentară, însă fiind o excepție de la regula generală și pentru asigura aplicarea dispozițiilor art. 41 alin (3) din Constituție, o limitează la cel mult opt ore/săptămână.

Directiva 2003/88/CE ne indică, atunci când se referă la săptămână, un interval de 7 zile calendaristice consecutive, oricare ar fi prima zi din această serie, iar Codul muncii este „mai precis” de atât și stabilește, ca regulă generală, acordarea celor două zile pentru repaus săptămânal în weekend (sâmbătă și duminică) - și doar prin excepție în alte zile ale săptămânii.

Oricum ar fi structurat programul, repausul de două zile consecutive e necesar

Fie că discutăm despre regulă, fie că ne raportăm la excepție, constatăm că orice lucrător trebuie să beneficieze, în fiecare săptămână, de două zile de repaus consecutive, însă Codul muncii prevede încă o excepție în acest caz, stabilind clar și concret atât cum poate fi ea utilizată, cât și obligațiile care-i revin angajatorului în această situație: art. 137 alin (4) din Cod prevede posibilitatea suspendării repausului săptămânal, „în situații de excepție”, iar un salariat nu ar putea lucra astfel mai mult 14 zile consecutive și numai cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă, după ce a obținut acordul colectiv al salariaților (sindicat sau reprezentanții salariaților, după caz). Mai simplu, chestiunea suspendării repausului săptămânal de două zile consecutive nu se poate face în orice condiții. Și e o măsură esențialmente temporară, nu permanentă.

Presupunând că ar fi îndeplinite aceste condiții, adică ar fi o situație de excepție, angajatorul ar fi obținut acordul colectiv al salariaților și avea autorizarea inspectoratului teritorial de muncă, tot rămân în picioare aspectele privind repausul zilnic, numărul maxim de ore lucrate într-o zi și modul în care munca suplimentară rezultată este compensată.

Fără autorizarea inspectoratului teritorial de muncă, un salariat nu ar putea lucra mai mult de cinci zile într-o perioadă de referință de șapte zile calendaristice, oricare ar fi specificul activității prestate și/sau modul de repartizare a timpului de muncă.

În situația prezentată, pe lângă încălcarea acestor dispoziții, avem și o încălcare a timpului de muncă zilnic maxim, pentru că directiva care stă la baza Codului Muncii în această privința, respectiv art. 115 alin. (2) și art. 135 alin. (1), impune o perioadă minimă de repaus pentru lucrător de 11 ore consecutive, în decursul unei perioade de 24 de ore.

Codul muncii impune acordarea unei perioade de repaus de 24 de ore în cazul în care într-o zi un lucrător a prestat activitate cel puțin 24 de ore, deci precizarea că duminica se lucrează 16 ore indică explicit încălcarea acestor dispoziții.

În același timp, chiar dacă am lua în calcul că angajatorul respectiv cunoaște dispozițiile legale și a obținut autorizarea inspectoratului teritorial de muncă pentru a acorda cumulat repausul săptămânal, constatăm că „3 weekenduri” consecutive lucrate, în condițiile în care și în cursul săptămânii lucrătoare (luni-vineri) salariații săi au lucrat, înseamnă mai mult de 14 zile consecutive lucrate.

Cât e sporul, într-o atare situație?

Este evident că în tot acest timp (trei săptămâni calendaristice) lucrătorii au prestat muncă suplimentară, iar în acest caz, compensarea muncii suplimentare se face exclusiv prin acordarea sporului pentru muncă suplimentară, dar dublu.

Concret, dacă am considera că sporul pentru munca suplimentară nu a fost negociat și ne raportăm la minimul prevăzut de Codul muncii (75%), pentru orele care depășesc pragul celor 40 pe săptămână angajatorul va acorda un spor de 150%.

Practic, legiuitorul „a scumpit” munca suplimentară pentru a descuraja utilizarea sa în afara situațiilor cu adevărat excepționale, având în atenție sănătatea și securitatea lucrătorilor, adică ceea stă, de fapt, la baza acestor reglementări și limitări.

Plata sporului nu exclude acordarea cumulată a repausului săptămânal, deci oricât de „încărcată” ar fi activitatea angajatorului, pe lângă plata acestui spor dublu față de cel înscris în contract, lucrătorilor li se va acorda, cumulat, repausul săptămânal, calculat pentru fiecare serie de cinci zile lucrate. 

Legiuitorul nu pornește de la prezumția că fiecare lucrător cunoaște dispozițiile legale care reglementează, în ansamblu, relațiile de muncă, ci îl obligă pe angajator să cunoască și respecte cadrul legal, fiind prevăzute și sancțiuni în cazul în care acesta este încălcat.