Însoțitorul, asistentul personal și îngrijitorul persoanei dependente - care sunt atribuțiile fiecăruia și cum îi deosebim

Conform Legii 448/2006, asistentul personal al persoanei cu handicap grav este persoana care ”supraveghează, acordă asistență și îngrijire copilului sau adultului cu handicap grav, pe baza planului de abilitare-reabilitare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap”. Atenție! Nu este vorba despre asistentul personal profesionist, care este o persoană atestată pentru a oferi acest tip de servicii de îngrijire. 

Asistentul personal poate beneficia de contract individual de muncă, încheiat cu primăria localității de domiciliu sau reședință a persoanei cu handicap grav, dacă îndeplinește următoarele criterii:

• are vârsta minimă de 18 ani împliniți;
• nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea ocupației de asistent personal;
• are capacitate deplină de exercițiu;
• are o stare de sănătate corespunzătoare;
• a absolvit cel puțin cursurile învățământului general obligatoriu, cu excepția rudelor și afinilor până la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei cu handicap grav, precum și cu excepția soțului sau soției, după caz; în situații excepționale, la propunerea asistentului social, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități poate aproba derogarea de la îndeplinirea condițiilor de studii și în cazul altor persoane.

• salariu;
• program de lucru care să nu depășească în medie 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână;
• concediu anual de odihnă, potrivit dispozițiilor legale aplicabile personalului încadrat în instituții publice;

Conform aceleiași legi, însoțitorul este ”persoana care acompaniază persoana cu handicap și care beneficiază de drepturi în condițiile prevăzute de lege”.

Adultul cu handicap grav poate opta pentru un însoțitor, sau un asistent personal. Legea prevede și că ”adultul cu handicap vizual grav primește pentru plata însoțitorului o indemnizație echivalentă cu salariul net al asistentului personal gradația 0, stabilit potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”.

Totuși, Legea 263/2010, actuala lege a pensiilor, prevede că ”pensionarii încadrați în gradul I de invaliditate au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizație pentru însoțitor, în cuantum fix”, care se suportă de la bugetul de stat, iar cuantumul reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie. Însă, potrivit noii legi a pensiilor, Legea 360/2023, care va intra în vigoare la 1 septembrie, ”cuantumul indemnizației pentru însoțitor reprezintă 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, aferent lunii pentru care se face plata”.

Spre deosebire de asistentul personal, însoțitorul persoanei cu handicap nu beneficiază de un contract individual de muncă și nu poate beneficia de drepturi salariale sau altele asociate contractului de muncă, în conformitate cu prevederile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Mai departe, conform Legii 292/2011, ”îngrijitorul formal este persoana calificată, certificată profesional, care asigură îngrijirea personală, respectiv ajutorul pentru efectuarea activităților de bază și instrumentale ale vieții zilnice de către persoana care și-a pierdut autonomia funcțională”; iar ”îngrijitorul informal este persoana necalificată, membru al familiei, rudă sau orice altă persoană, care asigură îngrijirea personală, respectiv ajutorul pentru efectuarea activităților de bază și instrumentale ale vieții zilnice de către persoana care și-a pierdut autonomia funcțională”.

Apoi, conform Legii 17/2000, ”îngrijitorul informal care își asumă responsabilitatea îngrijirii unei/unor persoane vârstnice, aflate în situația de dependență sociomedicală, (...), poate beneficia de program lunar de lucru redus, de o jumătate de normă, cu asigurarea plății, din bugetul local, în baza unui contract încheiat cu serviciul public de asistență socială, a unei indemnizații echivalente cu jumătate din salariul de bază brut al îngrijitorului la domiciliu”.

Totodată, ”timpul cât îngrijitorii informali au beneficiat de program redus de lucru se consideră, la calculul vechimii în muncă, timp lucrat cu normă întreagă, pe baza adeverinței eliberate de serviciul public de asistență socială”

Practic, avem următoarele categorii de persoane, ale căror atribuții sunt similare sau chiar aproape identice în raport cu persoanele cu handicap accentuat sau grav, și anume:

• Însoțitorul – acesta poate fi membru al familiei, beneficiază de indemnizație, însă nu în baza unui contract care să reglementeze activitatea de îngrijire pe care o exercită și atribuțiile care vin odată cu aceasta.
• Asistentul personal – și acesta poate avea grad de rudenie cu persoana dependentă, însă diferența este că va fi angajat de către primărie, având contract individual de muncă și alte beneficii conexe celor salariale, precum asigurare socială și asigurare la sănătate. De asemenea, în cazul asistentului personal programul de îngrijire, prevăzut de contractul individual de muncă, poate fi mult mai mic decât cel pe care însoțitorul îl efectuează, având în vedere că un program normal de muncă este de opt ore/zi și 40 de ore pe săptămână.
• Îngrijitorul informal – acesta, de asemenea, poate fi rudă cu persoana cu handicap, iar activitatea de îngrijire o desfășoară în baza unui contract pe care îl încheie cu serviciul public de asistență socială. Acesta are dreptul de a beneficia de program de lucru redus, cu jumătate de normă, fiindu-i recunoscută la calculul vechimii în muncă ca normă întreagă.

Corolarul celor analizate mai sus ar fi că atât însoțitorul, asistentul personal, cât și îngrijitorul informal au atribuții similare, chiar identice, în raport cu îngrijirea persoanelor dependente, au profil similar, însă regimuri de muncă și de remunerare diferite.

Dacă pentru îngrijitorul informal și asistentul personal legea recunoaște și vechimea în muncă, în baza unui contract de muncă, pentru însoțitor legea nu prevede acest beneficiu. De aici poate decurge cel puțin un aspect problematic de ordin etic. Asemeni celorlalte două categorii, însoțitorul persoanei dependente este membru al familiei. În realitate, de cele mai multe ori este o persoană apropiată. Totodată, dacă vorbim de o persoană dependentă care suferă de grad I de invaliditate, este absolut firesc ca aceasta să aibă nevoie de îngrijire permanentă și continuă. În aceste condiții, ne punem întrebarea: cum poate însoțitorul persoanei dependente să lucreze în baza unui contract de muncă, fără a prejudicia sănătatea dependentului, atât timp cât din punct de vedere legal munca de însoțitor nu îi este recunoscută ca vechime în muncă?