Unde se inovează cel mai puțin? În România. Mediul de afaceri alocă cel mai mult cercetării

În discursul public indicatorii economici sunt aruncați la un loc fără prea multă explicație. Inovația este pusă la un loc cu productivitatea, PIB-ul este invocat de fiecare dată când ne uităm la starea generală a economiei, dar nu există loc de explicație. Productivitatea este valoarea adăugată împărțită la populația ocupată. Practic ce se produce împărțit la cei care lucrează. Dacă se produce scump, precum face industria privată medicală americană, atunci normal că productivitatea pare ridicată.

Dar să ne întoarcem la inovație și la lipsa acesteia. 

Prezentarea generală a datelor

La fiecare doi ani, țările europene măsoară inovația cu ajutorul unui chestionar pe care-l distribuie mai apoi unui număr ridicat de firme. Inovația este fie la nivelul produselor sau la cel al serviciilor. O companie ori inovează un produs pe care-l pune pe piață sau un serviciu. Mai apoi inovația este privită din perspectiva consumatorului final: ori este individul sau în continuare o companie a lanțului de producție.

În România situația stă dezolant, deoarece cea mai bună parte din companiile care inovează se află în București-Ilfov, iar mai apoi cele mai puține în zona Olteniei.

Inovarea vine primordial din companiile mari, aproape 20,6% din cele mari contribuind într-un mod sau altul la schimbarea producției. În rândul celor mici doar 7,6% sunt inovatoare, iar pentru cele medii procentul crește la 11,3%.

Imaginea unui start-up care creează un soft ce poate automatiza mai multe sarcini de pe calculatorul de muncă nu este reprezentativă pentru realitatea companiilor mici din România. O companie mică este un magazin regional, un depozit de materiale de construcție sau o firmă de confecții din Moldova care este constrânsă de competiția cu piața din Est.

Statisticile legate de inovare nu ne spun foarte multe despre situația cercetării din România. Cercetarea ar trebui în anumite cazuri să ducă către inovare. Spun în anumite, deoarece obsesia de-a avea rezultate în toate cazurile nu reflectă realitatea testelor din fabrici, companii farma sau chiar și din companiile de consultanță. Rateurile contribuie la reușită, iar prin rateuri cercetătorii pot dezvolta noi protocoale sau metodologii.

Cheltuieli restrânse cu cercetarea și dezvoltarea

Noi cheltuim cel mai puțin cu cercetarea și dezvoltarea – aproape 0,5% din PIB în 2022 față de media europeană de 2,3%. Cheltuielile restrânse cu cercetarea conduc și la o inovare mai înceată, dar și la o lipsă a unei culturii a performanței academice. Banii pe cercetare în principal sunt ai sistemului privat și se duc către zone precum farma, de unde și rezultatele, ulterior, sunt pe măsură. Banii investiții în cercetarea unor medicamente care mai apoi sunt dezvoltate și brevetate aduc profituri și câștiguri acționarilor firmei.

Cea mai bună parte din cheltuielile cu cercetarea vin din domeniul privat (aproape 2/3 din totalul de 1,3 miliarde euro). Statul alocă 364 milioane, iar universitarul în jur de 124 milioane.

România continuă să se afle la coada clasamentului de ani încoace, iar slaba finanțară a cercetării își face simțit efectul – lipsa inovației. Avem și companii care se nasc și reușesc să se dezvolte, să crească și să penetreze piața, oferind noi soluții, dar în general imaginea arată dezolantă.

Inovarea reprezintă un punct de pornire în discursul performanței în domeniul cercetării. În PNRR există 320 milioane euro pentru înființarea a 24 de centre de excelență în toată țara care să promoveze cercetarea științifică și inovarea. Se vizează și finanțarea a șase centre pentru Sănătate – lucru benefic pentru țara cu cele mai multe morți prevenibile sau tratabile din toată Europa.

Totuși, în discursul pentru promovarea inovării trebuie să fim atenți și să nu pășim greșit în a promova doar investițiile în cercetări științifice și să le abandonăm pe cele socio-umane. Problema deficitului bugetar și a discursului austerității merge dincolo de un bilanț al Guvernului, ci penetrează imaginația publicului. 

În SUA războiul finanțării cercetării în domeniul socio-uman a dus la tăierea fondurilor pentru diverse programe. Universitățile din ruralul american renunță treptat la facultățile socio-umane din cauza austerității fiscale. Imaginația austerității ne lasă să ne gândim doar la posibilitatea unui viitor în care orice facem este rentabil din punct de vedere financiar.

Studierea literelor care nu aduce un beneficiu financiar pe termen scurt, dar cel mai probabil, nici pe termen lung unui individ are un impact ridicat asupra culturii unui grup. Studierea sociologiei are un impact asupra analizării politicilor publice, iar în cazul antropologiei putem identifica și a înțelege mai bine ruralul din România.

Problema inovării & cercetării

În timp ce candidații la prezidențiale sunt ocupați cu a crea imaginea unor politicieni ai poporului, cercetarea rămâne lipsită de importanță. Problema deficitului se adâncește, iar dincolo de calcule trebuie să ne gândim la impactul asupra imaginarului public.

Anii de austeritate ai crizei 2008 – 2012 la pachet cu discursul anti-bugetari al fostului președinte Traian Băsescu au păstrat în imaginația publică idea unui stat ce este căpușat de asistații sociali și de funcționarii cu salarii de mii de euro. Nu contează că peste 250.000 din angajații la stat sunt în Sănătate sau că ajutorul de stat mediu este aproape 300 lei.

În dorința de-a crea inovație care să nu fie doar pe hârtie – am schimbat modul în care un produs arată – statul are responsabilitatea de-a aloca mai mulți bani cercetării. În contextul competiției globale cu China, dar și a cursei pentru inteligența artificială, lipsa fondurilor pentru cercetare oferă un dezavantaj dezastruos României. 

Doar că pentru a ajunge la inovare e nevoie de bani. Totuși, nu poți să cheltui nici prea mult, că deficitul bate la ușă, iar colectarea taxelor încă nu a ajuns la stadiul ideal. Mai există și mecanismul de piață care este fundamentul Uniunii Europene, cât și imaginarul austerității fiscale.

În această situație, doar ce mai rămâne pe fundul sacului se duce către cercetare. Apoi la doi ani ne plângem că nu inovăm.