Opinie: Ne permitem o amnistie fiscală? Aceasta poate deveni un stimul pentru neconformare

Articol scris de Daniel Anghel, Partener, Liderul serviciilor fiscale și juridice.

Din perspectiva mediului de afaceri care își plătește obligațiile fiscale la timp, poate fi considerată o măsură inechitabilă care induce hazard moral, mai ales că nota de fundamentare nu elaborează cauzele care au condus la imposibilitatea unor debitori de a-și achita datoriile și nici măsurile pe care administrația fiscală le-a luat de-a lungul timpului pentru a preveni acumularea datoriilor și/sau pentru a le recupera - având în vedere că sunt restanțe acumulate pe durata mai multor ani, iar datoriile semnificative sunt în dreptul unui număr mic de contribuabili.

Amnistia fiscală va însemna ștergerea accesoriilor atât pentru persoanele juridice, cât și pentru persoanele fizice care își plătesc datoria principală până pe 25 noiembrie. În cazul persoanelor fizice, amnistia va însemna și o reducere a datoriei principale de 50% din principal, dacă este de până la 5.000 de lei, și de 25%, dacă depășește 5.000 lei. O noutate este bonificația de 3% din impozitul pe profit sau venit (microîntreprinderi) la termenul scadent de plată care se va aplica în viitor contribuabililor bun-platnici.

Ministerul Finanțelor estimează că va încasa nouă miliarde de lei din amnistie și că bonificațiile vor reprezenta 1,1 miliarde de lei anul următor. Potrivit notei de fundamentare a actului normativ, sunt 330.735 de persoane juridice care au acumulat datoria totală de peste 32,67 miliarde lei și  848.705 persoane fizice care au acumulat datoria totală de peste 39,2 miliarde lei. O observație importantă este că majoritatea acestor contribuabili au datorii mici în timp ce în jur de 13.000 de persoane fizice au debite neachitate cumulate de 34,96 miliarde lei și circa 19.000 de persoane juridice au restanțe de aproximativ 30 miliarde lei.

Așadar, observăm că autoritățile se concentrează mai curând asupra efectului amnistiei pe termen scurt, respectiv să colecteze nouă miliarde de lei, fără a avea o abordare pe termen mai lung. Astfel de decizii aplicate generalizat, fără a face distincție între contribuabilii aflați cu adevărat într-o situație economică dificilă și cei care au nevoie de sprijin pentru redresare și rău-platnici, sunt riscante. În lipsa unor studii de impact și a unui program clar de conformare voluntară, pot deveni un stimul pentru neconformare fiscală, creând percepţia că aceasta este o practică acceptată de autorităţi. Pe termen lung, consecința poate fi creșterea neconformării la plată pentru anumite categorii de contribuabili. De aceea, politicile fiscale trebuie să ia în considerare și aspectele comportamentale pe care le generează și care se pot reflecta negativ, ulterior, asupra nivelului de încasare. 

Prin urmare, o amnistie fiscală trebuie să fie bine fundamentată şi dublată de planuri concrete şi eficiente pentru conformarea la plată, precum și de o monitorizare pe o durată de câțiva ani a datornicilor pentru a vedea dacă și-au schimbat comportamentul fiscal și, în caz contrar, să fie revocată.

Este evident că trebuie măcar limitată creșterea deficitului bugetar în acest an, din moment ce încadrarea în ținta asumată de 5% din PIB nu mai este posibilă. Însă discuția privind corectarea politicilor fiscal-bugetare este mult mai amplă și privește atât administrarea fiscală, cât și politicile de cheltuieli ale statului sau rentabilitatea economică a contribuabililor care vor fi iertați de datorii. Prin urmare, este important să avem o analiză a cauzelor care au determinat acumularea unor arierate bugetare atât de mari și ce măsuri sunt gândite pentru a preveni situaţii similare în viitor.

Reamintim că se fac eforturi susținute și sunt alocate costuri și resurse umane din partea mediului de afaceri pentru a implementa măsurile de digitalizare fiscală. Așteptarea este ca prin aceste măsuri să poată fi realizate analize de risc fiscal care să identifice zonele de neconformare și/sau evaziune astfel încât să se creeze mai multă echitate fiscală. În plus, ar mai fi de remarcat că în cazul raportărilor digitale (e-Factura, e-Transport, SAF-T) amenzile sunt semnificative, fiind iarăși o disproporție de tratament comparativ cu cei care beneficiază de amnistie, deși au avut un comportament fiscal negativ.

Un alt aspect evident este că, din păcate, digitalizarea administrației fiscale nu are rezultate imediate, fiind un proces de durată, în timp ce politicile bugetare continuă să fie generoase, mai ales într-un an cu patru scrutinuri electorale. Practic, guvernul operează cu două viteze -- una rapidă în zona cheltuielilor și una lentă în zona veniturilor --, iar impresia este că în continuare contribuabilii corecți sunt cei care trebuie să susțină atât reforma administrației fiscale, cât și cheltuielile tot mai mari într-un an electoral.

Mai mult, este de așteptat ca anul viitor, după ce se va instala un nou guvern, unele taxe să fie majorate pentru a corecta treptat deficitul bugetar și a-l readuce spre ținta de 3% din PIB. Deocamdată vedem măsuri timide de reducere a cheltuielilor bugetare prin același act normativ care introduce amnistia, precum și alte măsuri care încearcă să dreagă pe ici-colo deficitul. Problema este, însă, că aceste măsuri nu numai că riscă să nu își atingă scopul propus de a suplimenta încasările, dar și să creeze neîncredere în reforma fiscală și hazard moral, reducând conformarea fiscală voluntară. 

În acest context, deși, în principiu, bonificația oferită contribuabililor bun-platnici poate fi o măsură binevenită, ne întrebăm dacă este oportună și nu ar avea un efect de bumerang? Cât privește întrebarea din titlul acestui articol, cred că fiecare poate trage concluziile în funcție de propria situație, însă, per ansamblu, astfel de măsuri de iertare de datorii ar trebui să fie excepții bine justificate.