Munca în schimburi poate reprezenta o excepție de la regula repausului zilnic, însă tot cu încadrarea în limitele timpului de muncă săptămânal

Astfel, pe lângă excepția care presupune o repartizare inegală a timpului de muncă în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, Codul muncii prevede și o excepție în privința muncii în schimburi, dar se referă la repausul zilnic, nu și la cel săptămânal sau la numărul maxim de ore în cadrul săptămânii, acesta fiind tot de cel mult 48, inclusiv orele suplimentare. 

Discuțiile care apar în spațiul public pe tema programului de lucru care presupune acordarea repausului săptămânal obligatoriu de două zile consecutive în alte zile decât sâmbăta și duminica sunt alimentate de răspunsuri nu doar neconforme, dar și nesusținute de realitate, acestea fiind date, cel mai probabil, de către persoane care nu au „experimentat” munca în weekend sau care nu s-au gândit la scopul normelor cu care „operează”.

De pildă, cineva aduce în discuție un program în ture de câte 12 ore, cu două zile de muncă, urmate de două zile de repaus, cerând dreptul de a avea măcar un weekend liber pe lună.

Codul muncii prevede, în cadrul art. 135 alin. (2), că repausul între schimburi trebuie să fie de cel puțin opt ore, ceea ce poate asigura legalitatea repartizării timpului de muncă precizată de utilizatorul respectiv, dar numai în măsura în care acest aspect este înscris corespunzător în contractul individual de muncă (lit. G, pct. 1, lit. a).

Altfel spus, punctul „de plecare” este chiar contractul individual de muncă, fiind importantă și o altă clauză esențială a contractului -- „salariul” -- iar la lit. I, pct. 2, lit. a) trebuie să regăsim sporul negociat și stabilit pentru lucrătorii care nu beneficiază de repausul săptămânal sâmbăta și duminica. 

În toate situațiile, într-o perioadă de referință de șapte zile calendaristice, un lucrător poate presta o activitate pentru angajatorul său cel mult cinci zile consecutive, două zile consecutive fiind repaus săptămânal.

De pildă, un angajat povestește următoarele: „Eu aș dori sâmbăta și duminica să fiu liber, dar programul este de 7 zile lucrătoare, așa că lucrez 6 zile și două libere și nu am timp liber în weekend. Angajatorul are și un program de 5 zile din care 2 sunt concediu de odihnă, cumulate zilele de concediu depășesc numărul de zile de concediu”.

Nu putem aprecia că angajatorul nu cunoaște dispozițiile legale privind repartizarea pe zile a timpului săptămânal de lucru, pentru că exemplul de mai sus indică inclusiv ignorarea dispozițiilor legale în privința concediului de odihnă anual plătit. Pe lângă faptul că într-o astfel de situație s-ar depăși, evident, numărul de zile de concediu de odihnă, cu excepția situației puțin probabile în care în contract ar fi stabilite cel puțin 108 zile de concediu, avem și o ignorare a scopului concediului în sine, nu mai a repausului săptămânal.

Astfel, constatăm că de multe ori aspectele care fac inclusiv obiectul informării prealabile și pe care trebuie să le regăsim și în cadrul contractului individual de muncă rămân „simplă birocrație” bifată formal, fără a lua în serios scopul lor și consecințele pe termen mediu și lung asupra relațiilor de muncă.