Modificarea programului de muncă presupune acordul individual, dar ce se întâmplă când negocierile colective depășesc cadrul legal?

De modul în care privim și înțelegem dispozițiile legale care guvernează relațiile de muncă depinde buna desfășurare a activității, iar cele mai multe conflicte, fie individuale, fie colective, au la bază o interpretare eronată a acestor dispoziții, fiecare parte fiind tentată să privească numai dispozițiile care-i sunt favorabile, fără a lua în considerare întreg ansamblul normativ.

Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii se numără printre cele mai frecvente cauze ale conflictelor de muncă, în discuție fiind un alt drept fundamental, cel la viață privată.

Dialogul social este, nu numai potrivit dispozițiilor legale din România, ci chiar la nivel internațional, un pilon de rezistență al relațiilor de muncă și, evident, are rolul de a asigura un echilibru just, însă nu și în situațiile în care acest dialog depășește cadrul legal.

O astfel de situație este prezentată pe forumul Avocatnet.ro:

 „În fapt, ne aflam in stadiul de negociere a contractului colectiv de muncă, reprezentanții sindicatului au primit un mandat de reprezentare pe care nu l-au respectat (au fost de acord, fără consultarea membrilor, cu clauze ale contractului care în mandatul lor se spunea ca nu trebuie modificate), una peste alta se pare că au bătut palma cu administrația și ne-au vândut! Le-am cerut convocarea adunării generale și nu doresc. Ce putem face din punct de vedere legal? De exemplu, modificarea timpului de muncă de la 8h/zi la 12h/zi, spunând că este atributul administrației, astfel încălcându-se CIM! Această modificare s-a făcut prin modificarea regulamentului intern!” 

Înainte de a analiza modul în care repartizarea timpului de lucru se poate modifica, observăm că una dintre nemulțumiri este legată de modul în care lucrătorii sunt reprezentați și de faptul că persoanele care conduc organizația refuză convocarea organului suprem de conducere (adunarea generală).

Legea dialogului social permite organizației sindicale să-și elaboreze propriul statutul și propriul regulament de organizare/funcționare, iar o dispoziție obligatorie în cadrul statutului este chiar modul de alegere sau de revocare a conducerii, urmată condițiile și normele de deliberare pentru modificarea statutului și de adoptare a hotărârilor.

Practic, orice statut trebuie să prevadă modul în care pot fi convocate ședințele extraordinare ale adunării generale, dar și modul în care adunarea generală poate revoca mandatul organului de conducere.

În al doilea rând, în privința timpului de muncă și a repartizării sale în cadrul săptămânii, Codul muncii prevede situațiile în care, cu încadrarea în cele 40 de ore pe săptămână, în unele situații poate exista o repartizare inegală sau în schimburi, acest aspect putând fi stabilit, într-adevăr, fie prin negociere colectivă în cadrul contractului colectiv de muncă, fie cu consultarea organizației sindicale în cadrul regulamentului intern.

Dacă privim superficial aceste dispoziții, ajungem la concluzia la care au ajuns, probabil, cei care au negociat.

Cel mai probabil această modificare de la 8 ore pe zi la 12 ore pe zi presupune, de fapt, excepția de regula generală prevăzută de art. 113 alin. (1) și aplicarea dispozițiilor art. 113 alin. (2), conform definiției prevăzute de art. 136, ceea ce implică nu numai o repartizare inegală a timpului de muncă, ci și „realizarea activității în intervale orare diferite în raport cu o perioadă zilnică sau săptămânală”, adică o modificare substanțială a clauzei esențiale „timpul de muncă și timpul de odihnă”.

Pentru o astfel de modificare este de natură să afecteze considerabil viața privată a salariaților (și predictibilitatea acesteia!), Codul muncii impune și modificarea contractelor individuale de muncă, adică oricare ar fi modul prin care s-a ajuns la o astfel de repartizare, se ajunge tot la acordul individual al lucrătorilor, conform art. 116 alin. (2).

Concret, chiar dacă vorbim despre situația în care acest aspect este prevăzut ulterior în cadrul contractului colectiv, modificarea lit. G. pct. lit. a) din cadrul contractului individual de muncă, „Durata timpului de muncă și repartizarea acestuia”, presupune acordul individual.

Pot fi și interpretări în sensul că o astfel de modificare se încadrează în condițiile art. 17 alin (5) din Codul muncii, adică să fie luată în calcul o modificare unilaterală, însă angajatorul trebuie să emită o decizie în acest sens, decizie pe care trebuie să o comunice salariaților vizați, aceștia având posibilitatea de a o contesta în instanță în termenul prevăzut de art. 268 alin (1) lit. a), invocând dispozițiile 116 alin (2) din Cod.