- Rata ridicată a accidentelor de muncă a determinat Inspecția Muncii să inițieze controale extinse.
- Angajatorii nu sunt exonerați de obligațiile SSM chiar dacă apelează la servicii externe.
- Principalele probleme de SSM descoperite de inspectori în controale includ lipsa instruirii și a echipamentelor de protecție adecvate, lipsa evaluărilor de risc ori a unui plan de securitate.
Anul 2025 aduce o campanie națională de verificare a serviciilor externe de prevenire și protecție, o acțiune esențială pentru asigurarea unui mediu de muncă sigur și sănătos. Inspecția Muncii a anunțat că inspectorii vor analiza, de-a lungul întregului an, modul în care aceste servicii respectă obligațiile legale și activitățile desfășurate în întreprinderi, având în vedere că, în ciuda numărului mare de servicii externe disponibile, rata accidentelor de muncă rămâne alarmant de ridicată.
Această campanie vine și pe fondul constatărilor de anul trecut, când, în cadrul unei acțiuni similare, dar ceva mai restrânse, inspectorii au verificat 1.707 întreprinderi și 1.631 de servicii externe, descoperind peste 1.000 de neconformități și aplicând aproape 800 de sancțiuni contravenționale, inclusiv amenzi în valoare de 660.000 lei.
Motivul principal al verificărilor de anul acesta este nu doar de a asigura respectarea legislației, ci și de a crește gradul de conștientizare în rândul angajatorilor cu privire la responsabilitățile care le revin în cazul în care aleg să colaboreze cu servicii externe. Deși unii angajatori au apreciat pozitiv activitatea acestor servicii, conform datelor prezentate de Inspecția Muncii anul trecut, realitatea arată că multe dintre contractele existente sunt incomplecte sau nevalabile, iar problemele frecvente includ lipsa instruirii adecvate și a controalelor medicale.
Inspectorii subliniază că, în pofida contractării acestor servicii, angajatorii nu sunt exonerați de obligațiile lor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, conform Legii nr. 319/2006. Această lege stipulează clar că angajatorii trebuie să asigure condiții de muncă sigure, iar apelarea la servicii externe nu echivalează cu transferarea totală a responsabilității.
Atenție! Chiar și în ipoteza contractării unor servicii externe, din regulamentul intern nu trebuie să lipsească prevederile de SSM.
Inspectorii vor urmări anul acesta cum se desfășoară activitățile de prevenire și protecție și vor evalua eficiența acestor servicii în reducerea riscurilor asociate muncii. Este esențial ca angajatorii să realizeze că, indiferent de partenerul ales în domeniul acesta, responsabilitatea pentru un mediu de muncă sigur le revine în totalitate.
„Cadrul strategic al UE privind securitatea şi sănătatea la locul de muncă pentru 2021 – 2027 se axează pe trei obiective-cheie:
- anticiparea și gestionarea schimbării din noua lume a muncii, generată de tranziția verde, digitală și demografică;
- îmbunătățirea prevenirii accidentelor și a bolilor la locul de muncă;
- creșterea gradului de pregătire pentru eventuale crize sanitare viitoare.
Este important ca toți angajatorii să conștientizeze faptul că, indiferent de domeniul de activitate, punerea în aplicare a prevederilor legale în domeniul SSM reprezintă o condiție pentru îmbunătățirea mediului de muncă, asigurarea unor locuri de muncă sigure și, implicit, reducerea incidenței accidentelor de muncă”, a transmis recent, de exemplu, ITM Sălaj.
Principalele probleme SSM întâlnite în campaniile derulate de inspectorii de muncă din 2024:
|