- Structurile de cazare vor trebui să se înregistreze în SIT până pe 31 decembrie 2025.
- Vizitatorii turiștilor vor fi sancționați dacă nu anunță că vor rămâne peste noapte.
- Proiectul interzice discriminarea la cazare pe criterii de naționalitate, opinii politice sau religioase.
Concret, proiectul de HG aflat în dezbatere publică aduce modificări și completări HG nr. 237/2001, care conține Norma cu privire la accesul, evidența şi protecția turiștilor în structuri de primire turistice.
În primul rând, vorbim concret despre extinderea domeniului de reglementare al HG nr. 237/2001, care nu va mai viza doar accesul și evidența turiștilor, ci și modul de operare și actualizare a Sistemului Informațional pentru Turism (SIT). Acest sistem va fi implementat printr-o aplicație dedicată, destinată gestionării accesului, înregistrării și protecției datelor turiștilor în toate unitățile de cazare. Responsabilitatea pentru operaționalizarea, implementarea și actualizarea SIT va reveni Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică București.
Astfel, dacă proiectul va intra în vigoare, administratorii structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare vor avea obligația de a înregistra toți turiștii în SIT. Datele colectate în SIT vor fi cele specificate într-o anexă care face parte integrantă din reglementările actuale.
Înregistrarea datelor se va face automat de către responsabilul cu formalitățile de cazare al structurii de primire turistică, la momentul sosirii turistului, pe baza actelor de identitate.
Actele de identitate acceptate sunt buletinul, cartea de identitate, pașaportul, carnetul de marinar, licența de zbor și permisul de conducere pentru cetățenii români, iar pentru cetățenii străini: pașaportul, carnetul de identitate, legitimația provizorie, permisul de mic trafic, carnetul de marinar sau licența de zbor.
Pentru militarii în termen și elevii instituțiilor militare de învățământ, documentele de identificare acceptate sunt buletinul, cartea de identitate sau, după caz, documentele de evidență militară.
Cazarea persoanelor care nu dețin un act de identitate dintre cele prevăzute anterior va fi interzisă. După înregistrarea datelor și semnarea acordului de prelucrare a datelor pe dispozitivul electronic, actul de identitate va fi restituit turistului.
În cazuri excepționale, înregistrarea va putea fi făcută la distanță printr-o aplicație dedicată (desktop sau mobil).
Responsabilitatea pentru colectarea corectă a datelor de identificare ale turistului, precum și pentru înregistrarea sosirii și plecării acestuia, revine responsabilului cu formalitățile de cazare al structurii respective.
Modalitățile de accesare a datelor turistului, precum și procedura de înregistrare, vor fi reglementate prin ordin al ministrului economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului, în colaborare cu ministrul administrației și internelor, în termen de 60 de zile de la publicarea hotărârii.
De asemenea, procedura de înregistrare în SIT va fi aprobată în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii, printr-un ordin al Secretarului General al Guvernului și al ministrului economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului.
Până la data de 31 decembrie 2025, toate structurile de primire turistice cu funcțiuni de cazare vor trebui să se înregistreze în SIT. Astfel, obligațiile privind înregistrarea tuturor turiștilor în SIT ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.
Alte modificări propuse
Proiectul introduce și alte modificări importante, printre care se numără interzicerea refuzului nejustificat al cazării turiștilor, în special atunci când refuzul se bazează pe criterii de discriminare, precum cetățenia, naționalitatea, domiciliul sau convingerile politice și religioase, în cazul în care există locuri disponibile sau nu sunt respectate obligațiile asumate prin contracte și rezervări confirmate. Aceste fapte vor constitui contravenții, în condițiile în care în forma actuală a HG, discriminarea nu este reglementată explicit.
În plus, proiectul propune ca vizitatorii persoanelor cazate să informeze personalul responsabil despre intenția de a rămâne peste noapte în spațiul de cazare. Nerespectarea acestei obligații va fi sancționată cu amenzi între 2.000 de lei și 5.000 de lei.
De asemenea, structurile de primire turistică vor fi obligate să informeze turiștii cu privire la procedurile de securitate ce trebuie respectate pentru protecția lor și a bunurilor acestora. Reglementările actuale stipulează doar obligația de asigurare a securității, fără a detalia obligația de informare a turiștilor.
Aplicarea sancțiunilor va reveni personalului cu atribuții de control din cadrul autorității administrației publice centrale din domeniul turismului, precum și ofițerilor și agenților de poliție.
Atenție! Pentru a se aplica, proiectul de HG trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.