- Lipsa unei definiții clare a consimțământului complică incriminarea violului în România.
- Legislația română exclude forme internaționale de violență de gen, afectând protecția victimelor.
- Durata lungă a proceselor și revictimizarea descurajează victimele să caute justiție.
- Pregătirea insuficientă a profesioniștilor complică gestionarea cazurilor de violență sexuală.
Potrivit Raportului de monitorizare 2025 [Violență sexuală: între stigmă și justiție] publicat de centrul Filia, printre aspectele esențiale ce necesită armonizare se numără lipsa unei definiții clare a consimțământului în cazul infracțiunii de viol. În prezent, legislația română nu definește violul pe baza absenței consimțământului, ceea ce poate conduce la interpretări eronate și la o dependență excesivă de dovezi privind rezistența fizică a victimei. GREVIO (Group of Experts on Action against Violence against Women and Domestic Violencea) a recomandat modificarea Codului Penal astfel încât să includă explicit conceptul de „lipsă a consimțământului liber acordat”, în conformitate cu articolul 36 din Convenția de la Istanbul.
Cum definește Codul penal infracțiunea de viol în acest moment: Art. 218 „Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”
Un alt obstacol legislativ major îl constituie lipsa incriminării unor forme de violență de gen recunoscute la nivel internațional. Aceste lacune afectează atât protecția victimelor, cât și sancționarea adecvată a agresorilor. Deși există progrese, alinierea completă a legislației naționale cu prevederile Convenției de la Istanbul rămâne un obiectiv încă nerealizat.
O altă deficiență legislativă semnificativă privește definiția „membrilor de familie” din Codul Penal, care nu include partenerii sau foștii parteneri care nu locuiesc împreună. Această omisiune influențează încadrarea și sancționarea unor forme de violență domestică, limitând protecția victimelor care nu se încadrează în definiția actuală a legii.
Atât GREVIO, cât și Consiliul pentru Drepturile Omului din cadrul ONU atrag atenția asupra acestor deficiențe și îndeamnă România să modifice prevederile Codului Penal, astfel încât să reflecte pe deplin principiile Convenției de la Istanbul.
Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a subliniat, într-un raport din martie 2024, necesitatea unor măsuri suplimentare pentru protejarea victimelor și consolidarea capacității sistemului de justiție de a gestiona eficient cazurile de violență de gen. Deși autoritățile române au raportat progrese, acestea nu sunt încă suficient de consolidate, iar recomandările internaționale subliniază importanța unor măsuri suplimentare pentru prevenirea încălcărilor legale și asigurarea unui acces real la justiție pentru victime, mai ales pentru cele aflate în situații vulnerabile.
În plus, raportul subliniază că victimele se confruntă, printre altele, și cu dificultăți sistemice care îngreunează procesul de justiție. Durata lungă a procesului penal constituie o barieră majoră, descurajând multe victime să depună plângere. În 2024, instanțele din România aveau pe rol 1.953 de cauze privind infracțiunea de viol, dintre care 1.299 erau cazuri nou intrate. Pe parcursul anului, au fost soluționate 1.101 cauze, ceea ce reprezintă doar 56% din total.
Dintre acestea, 1.104 cazuri se aflau în primul stadiu procesual, în faza de judecată pe fond, iar durata medie de soluționare a unei cauze era de 325,8 zile. În unele cazuri, procesele se încheie după împlinirea termenului de prescripție, ceea ce face imposibilă tragerea la răspundere a agresorilor. În 2024, nu mai puțin de 37 de cazuri de viol au fost clasate din acest motiv.
La fel, un alt obstacol îl reprezintă revictimizarea în timpul procesului legal. Victimele sunt adesea nevoite să își repete mărturiile de mai multe ori și să se confrunte direct cu agresorii, ceea ce poate agrava traumele suferite. În plus, măsurile provizorii impuse agresorilor sunt uneori prea blânde pentru a garanta siguranța reală a victimelor, ceea ce le expune unor riscuri suplimentare.
Avocații chestionați în cadrul raportului de monitorizare au exprimat o apreciere generală negativă în ceea ce privește pregătirea profesioniștilor din justiție (polițiști, procurori și judecători) pe tema violenței sexuale.
În secțiunea "Perspective în cifre", respondenții au fost întrebați direct despre nivelul de cunoștințe al acestor profesioniști:
-
Polițiștii: Doar 10% dintre avocați consideră că polițiștii dispun de cunoștințe complete și corecte despre formele de manifestare a violenței sexuale, în timp ce 51% se află în dezacord parțial (29%) sau total (23%) cu această afirmație. Aceasta sugerează o percepție generală de pregătire insuficientă a polițiștilor în acest domeniu. Majoritatea covârșitoare a avocaților (86%) consideră că polițiștii au nevoie de traininguri de sensibilizare privind cazurile de violență sexuală.
-
Procurorii: Percepția este ușor mai bună decât în cazul polițiștilor, dar tot indică deficiențe. Doar 12% dintre respondenți consideră că procurorii au cunoștințe complete și corecte despre formele de violență sexuală, în timp ce aproape 40% (24% dezacord parțial și 15% dezacord total) nu sunt de acord cu afirmația. O proporție semnificativă de avocați (80%) consideră că procurorii au nevoie de traininguri de sensibilizare privind cazurile de violență sexuală.
-
Judecătorii: În acest caz, opiniile sunt mai împărțite. 49% dintre respondenți consideră că judecătorii au cunoștințe complete și corecte despre formele de manifestare a violenței sexuale, dar 35% sunt în dezacord total (12%) și parțial (23%) cu această afirmație. De asemenea, o majoritate (70%) consideră că judecătorii ar trebui să beneficieze de traininguri de sensibilizare privind violența sexuală.
În plus, avocații au menționat slaba pregătire sau lipsa totală de pregătire sensibilă la gen a specialiștilor (inclusiv polițiști, judecători, magistrați, avocați, psihologi, asistenți sociali) ca fiind una dintre principalele provocări întâmpinate în gestionarea cazurilor de violență sexuală. Unii avocați au relatat despre stereotipuri prezente mai ales la judecători și lipsa de înțelegere asupra traumei și efectelor acesteia asupra victimelor.
În concluzie, avocații percep că există deficiențe semnificative în pregătirea profesională a polițiștilor, procurorilor și judecătorilor pe tema violenței sexuale, considerând necesare traininguri de sensibilizare specifice pentru toți acești actori din sistemul de justiție. Această lipsă de pregătire este văzută ca o barieră importantă în accesul victimelor la justiție și în tragerea la răspundere a agresorilor.
Raportul analizează nu doar obstacolele întâmpinate de supraviețuitoarele violenței sexuale în accesul la justiție, ci și evaluarea accesului acestora la serviciile oferite de Autoritatea Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, incluzând totodată o abordare detaliată a situației victimelor minore.
Comentarii articol (0)