Venitul minim de incluziune se aplică, începând de anul trecut, celor ce îndeplinesc condițiile specifice. Acesta înlocuiește vechile ajutoare sociale (respectiv venitul minim garantat și alocația pentru susținerea familiei), iar detalii cu privire la valoarea venitului minim de incluziune și componentelor sale pot fi citite în acest articol.
Conform Legii 196/2016 și normelor sale de aplicare, ajutorul pentru familia cu copii se acordă pentru familiile care au în întreținere copii de vârstă școlară, cu condiția ca fiecare copil să fie înscris și să frecventeze fără întrerupere o formă de organizare a învățământului preuniversitar cu frecvență.
Legislația prevede o singură excepție de la această regulă, anume a copiilor care întrerup școala din motive medicale. Pentru cei ce nu știu, ”vârsta școlară” este definită ca vârsta de la care copilul este integrat în învățământul școlar obligatoriu.
Important de menționat, excepția menționată se aplică și pentru familiile care au în întreținere copii cu handicap sau dizabilitate gravă sau accentuată, de vârstă școlară, pentru care condiția frecventării școlii fără întrerupere nu se aplică.
În cazul în care nu se încadrează în această excepție, legea prevede clar diminuarea sau chiar sistarea ajutorului pentru familia cu copii, dacă aceștia nu frecventează școala în mod regulat:
- cuantumul ajutorului se diminuează cu 50% din suma ce revine fiecărui copil din familie pentru luna în care acesta înregistrează mai mult de 15 absențe nemotivate;
- ajutorul se reduce cu suma totală ce revine fiecărui copil din familie pentru luna în care acesta acumulează peste 30 de absențe nemotivate;
- întreruperea anului școlar de către un copil, din alte motive decât cele medicale, duce la reducerea cuantumului cu suma aferentă acelui copil pe toată perioada întreruperii;
- situația în care un copil repetă anul școlar din motive non-medicale atrage reducerea cuantumului cu suma corespunzătoare acelui copil pe întreaga durată a repetării.
În plus, legea stipulează că, dacă un copil nu mai frecventează cursurile școlare, acesta nu va mai fi luat în considerare nici la stabilirea venitului net lunar ajustat, nici la stabilirea cuantumului ajutorului pentru familia sa.
Această măsură legislativă leagă direct acordarea ajutorului social de responsabilitatea părinților de a asigura prezența copiilor la școală, urmărind să prevină abandonul școlar și să promoveze participarea copiilor la procesul educațional, elemente considerate esențiale pentru combaterea sărăciei și a excluziunii sociale pe termen lung.
Este bine de știut că, pentru a verifica îndeplinirea condiției de frecventare a școlii, inspectoratul școlar teritorial are obligația de a transmite lunar agenției teritoriale pentru plăți și inspecție socială situația privind frecventarea cursurilor de către copiii de vârstă școlară din familiile beneficiare. Această situație trebuie să includă numele, prenumele, codul numeric personal al copiilor și al reprezentantului familiei, precum și numărul de absențe nemotivate.
O altă prevedere care merită să nu fie trecută cu vederea este aceea că, indiferent dacă familia sau persoanele îndeptățite la acest ajutor îndeplinesc toate condițiile, ei nu vor putea beneficia anul acesta de acordarea sa dacă au în proprietate anumite bunuri. Mai multe detalii, aici.
Comentarii articol (0)