Pot beneficia de ajutor social,doar în condițiile unei prestrari de munca in folosul comunității și la dispoziția primarului? Precum prevede legislația și care ar fi valoarea acestuia? Sunt într-o situație delicată și puțin disperata. Mulțumesc.
Venitul Minim de Incluziune reprezintă un beneficiu de asistență socială acordat familiilor şi persoanelor singure aflate în situație de dificultate, în scopul prevenirii și combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială. Odată cu intrarea în vigoare a VMI, acordarea beneficiilor Venitul Minim Garantat (VMG) și Alocația pentru susținerea familiei (ASF) înceteaza.
Venitul Minim de Incluziune are două componente:
Sprijin pentru incluziune
Are ca scop prevenirea şi combaterea sărăciei şi a riscului de excluziune socială şi înlocuieşte ajutorul social acordat anterior pentru asigurarea venitului minim garantat (VMG).
Sprijin pentru familiile cu copii
Se acordă familiilor cu copii aflaţi în întreţinere cu vârsta de până la 18 ani şi are ca scop prevenirea sărăciei şi încurajarea participării copiilor la educaţie, înlocuind alocaţia pentru susţinerea familiei (ASF).
Cine poate solicita VMI?
VMI poate fi solicitat atât de persoanele singure, cât şi de familiile care îndeplinesc condiţiile de acordare potrivit legii.
Solicitanţii VMI trebuie să îndeplinească condiţiile generale şi specifice (pentru ajutorul de incluziune şi, respectiv, pentru ajutorul pentru familia cu copii) astfel :
– venituri nete lunare ajustate de până la 313 lei, respectiv până la 456 lei pentru persoana singură în vârstă de cel puțin 65 de ani, pentru acordarea ajutorului de incluziune.
– venituri nete lunare ajustate de până la 797 lei, pentru acordarea ajutorului pentru familia cu copii.