de Sorin Manica
Republica Ceha si Polonia sunt printre cei mai importanti pretendenti la o pozitie dominanta in domeniu, tari urmate de Ungaria si Slovacia, unde preturile de productie si salariile angajatilor incep insa sa creasca. In acest sens, relevant este cazul companiei Audi care a avertizat autoritatile ungare ca doreste sa se relocheze daca nu primeste sprijin guvernamental.
In acest context, Romania si Bulgaria ar putea trece inaintea tarilor care domina acum investitiile straine in tari din Europa Centrala si de Est, se mai arata in raportul companiei imobiliare.
"Aceleasi lucruri se asteapta sa se intample si in privinta Sloveniei si Croatiei, cu toate ca primele doua (Romania si Bulgaria – n.r.) au un potential mai mare", se mai spune in studiul CB Richard Ellis.
Europa Centrala si de Est este o piata emergenta care a devenit un pretendent puternic pentru companiile care doresc sa isi externalizeze serviciile sau anumite activitati de productie, datorita fortei de munca vorbitoare de limbi straine, aderentei de valorile occidentale si a costurilor reduse de productie.
Activitatea de offshore a crescut in mare masura in ultimii ani, datorita companiilor care au incercat sa taie din costurile de operare pentru a face fata concurentei.
Potrivit ultimului raport CB Richard Ellis, care analizeaza 45 de piete globale offshore, companiile iau in tot mai mult in calcul adoptarea unei strategii care implica activitati de offshore in incercarea a reduce costurile de operare si a fi niste competitori puternici pe pietele pe care actioneaza.
Educatia linvistica, un atu
Regiunea Europei, Orientului Mijlociu si Africii este o zona complexa in privinta activitatilor de offshore si externalizarea serviciilor. Potrivit CB Richard Ellis, interesul exercitat pentru aceasta regiune este datorat in primul rand cerintei companiilor ca locuitorii unei zone sa vorbeasca mai multe limbi straine si sa fie racordati la valorile Europei Occidentale si ale Statelor Unite.
In Marea Britanie, orasele cu costuri reduse prezinta in continuare interes pentru investitorii straini. De asemenea, potrivit raportului citat, Irlanda reprezinta in continuare o destinatie populara pentru companii indeosebi datorita mediului bancar britanic.
Asia- Pacific, zona salariilor infime
Regiunea Asia-Pacific detine in continuare o pozitie importanta in acest domeniu al externalizarii activitatilor multinationalelor, in principal datorita faptului ca populatia din zona vorbeste fluent limba engleza, iar salariile sunt scazute.
In prezent, India este liderul pietei in sensul ca acolo au avut loc cele mai multe relocari ale companiilor straine. Arhipeleagul Filipine a atras la randul sau un numar important de activitati similare in ultimii ani, mai ales datorita unei mai bune alinieri la valorile occidentale.
In ciuda costurilor de productie destul de ridicate, Singapore detine o pozitie de nisa pe aceasta piata ca urmare a faptului ca muncitorii sunt bine pregatiti, tara dispune de o infrastructura excelenta, iar investitorii se bucura de sprijin guvernamental.
In situatii similare se gasesc si Australia si Noua Zeelanda care detin o parte din activitatile de externalizare in pofida costurilor ridicate. Printre avantajele acestor tari se numara cunoasterea limbii engleze si similaritati cu cultura europeana.
Interesul pentru continentul american este in principal generat de cunoasterea limbilor engleza si spaniola. Cele mai importante piete pentru investitorii straini sunt reprezentate in Statele Unite ale Americii, Canada si Mexic, dar si in Brazilia si Argentina.
Costuri scazute si conditii viabile pentru companii apar insa si in America Centrala si in zona insulelor Caraibe, se mai precizeaza in raport.
Comentarii articol (0)