Liberalizarea pietei muncii

 
 Totusi, pentru a preveni efecte de slabire a coeziunii sociale in UE-25, tratatele de aderare cu noile state membre au prevazut posibilitatea stabilirii unor perioade de tranzitie in care nu vor opera principiile constitutionale, ci politicile interne si acordurile bilaterale, conform procedurii "2+3+2" pentru aplicarea principiului liberei circulatii a fortei de munca in Uniunea Europeana.
 
 Prevederile tranzitorii privind libera circulatie a fortei de munca intre vechile state membre ale UE si noile state care adera corespund schemei "2+3+2" si sunt comparabile cu clauzele in materie aplicate Spaniei si Portugaliei la momentul integrarii acestora in Uniunea Europeana (1986), precum si statelor care au aderat la UE la 1 mai 2004.
 
 Conform prevederilor tranzitorii, vechile state membre pot aplica, intr-o prima etapa, masuri restrictive timp de doi ani sau pot decide liberalizarea accesului fortei de munca din noile state membre imediat dupa aderare. In aceasta perioada, aplicabile vor fi masurile de drept intern sau masurile rezultate din acorduri bilaterale. Prima evaluare a masurilor aplicate de catre vechile state membre are loc inainte ca perioada initiala de doi ani sa expire. Evaluarea este realizata de catre Consiliu, in urma unui raport al Comisiei Europene.
 
 Membrii UE au obligatia de a anunta Comisia in cazul in care intentioneaza sa prelungeasca aplicarea prevederilor tranzitorii cu inca trei ani sau sa aplice legislatia comunitara care prevede libera circulatie a fortei de munca. Chiar daca statul membru opteaza pentru prelungirea, cu alti trei ani, a restrictiilor de acces, el poate oricand, prin notificare prealabila a Comisiei Europene, sa treaca la aplicarea legislatiei comunitare.
 
 In principiu, statele UE sunt obligate sa liberalizeze pietele de munca dupa primii cinci ani de la aderarea noilor state membre. Totusi, in cazul in care se inregistreaza dezechilibre serioase pe pietele nationale de munca, vechile state membre pot sa prelungeasca cu inca doi ani perioada tranzitorie, cu notificarea in prealabil a Comisiei Europene.
 
 Cu acordul Comisiei Europene, statele membre care nu au impus sau care au renuntat la aplicarea masurilor tranzitorii, pot invoca in intervalul "2+3+2" o clauza de salvgardare care sa le permita introducerea /reintroducerea acestora, in cazul in care apar dezechilibre serioase pe pietele de munca respective.
 
 Conform principiului reciprocitatii, noile state membre pot restrictiona accesul fortei de munca din vechile state membre care aplica prevederi tranzitorii (Polonia, Ungaria si Slovenia au facut recurs la aceasta masura fata de vechile state membre care au aplicat masuri tranzitorii). De asemenea, in perioada in care se aplica prevederi tranzitorii, noile state membre pot face apel la o clauza de salvgardare, care limiteaza accesul fortei de munca din alte noi state membre, in cazul in care se confrunta cu dezechilibre serioase pe propriile piete ale muncii (nici unul dintre cele 10 noi state membre nu au aplicat astfel de masuri pana in prezent).
 
 In perioada 1 mai 2004 - 30 aprilie 2006 s-au conturat patru tipuri de regimuri aplicate de catre UE - 15 fortei de munca din noile state membre:
 - regim restrictiv (fortei de munca din noile state membre i se aplica aceleasi reguli ca si cetatenilor provenind din statele terte), aplicat de Belgia, Finlanda, Germania, Grecia, Franta, Luxemburg, Spania, Danemarca;
 - regim restrictiv cu o cota de admisie (este predeterminat un anumit numar de lucratori neocomunitari si o serie de domenii de activitate): Austria, Italia, Olanda, Portugalia;
 - acces liber pe piata muncii, cu limitarea beneficiilor sociale: Irlanda si Marea Britanie;
 - acces liber pe piata muncii (se aplica in totalitate legislatia comunitara): Suedia.
 
 Sapte state au anuntat oficial ca nu impun restrictii lucratorilor romani
 
 Conform datelor centralizate pana la 19 decembrie 2006, sapte state - Estonia, Finlanda, Polonia, Slovacia, Cehia, Cipru si Suedia - au decis liberalizarea totala a pietelor muncii pentru Romania si Bulgaria, conform Ministerului roman al Afacerilor Externe. Totodata, Lituania si Letonia au anuntat intentia de a nu aplica restrictii muncitorilor romani si bulgari.
 
 Pe de alta parte, Marea Britanie, Austria, Belgia, Danemarca, Irlanda si Germania au decis impunerea unei perioade de tranzitie. O parte din aceste state - Marea Britanie, Austria, Germania- si-au anuntat intentia de a prelungi aplicarea restrictiilor, conform formulei 2+3+2 ani.
 
 Unele state UE intentioneaza o liberalizare partiala a circulatiei muncitorilor din Romania. Astfel, Spania a anuntat intentia de a impune un regim tranzitoriu de 1+1 an, perioada in care muncitorii romani pot lucra - in anumite conditii - pe piata muncii spaniola, iar in Franta vor fi accesibile muncitorilor romani 52 de sectoare. Grecia ar putea interzice in primii doi ani accesul numai in sectorul public. In Danemarca, restrictiile pentru lucratorii romani si bulgari se inscriu in termenii contractelor colective de munca. Ungaria isi va deschide partial si treptat piata muncii pentru cetatenii romani si bulgari. In primii doi ani de dupa aderare, acestia vor avea acces la circa 130-140 de meserii/tipuri de locuri de munca, in functie de nevoile de pe piata muncii ungare.
 
 Finlanda a anuntat inca din martie 2006 ca deschide piata muncii pentru romani si bulgari. In data de septembrie 2006, un oficial al confederatiei finlandeze a industriilor i-a reiterat premierului roman, Calin Popescu Tariceanu, ca Finlanda este interesata de atragerea de forta de munca din afara, iar seful guvernului roman a salutat faptul ca Finlanda a fost prima tara a Uniunii Europene care si-a deschis piata pentru muncitorii romani.
 
 Potrivit unui studiu de impact realizat la inceputul lunii decembrie 2006 de Departamentul pentu Munca in Strainatate (DMS), Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca /OMFM/ si Catedra de Stiinte Politice a Facultatii de Stiinte Politice si Stiintele Comunicarii din Oradea, dezbaterile publice din unele state membre au fost preponderent nefavorabile liberalizarii pietelor de munca pentru cetatenii romani, iar deciziile care vor fi luate vor fi covarsitor politice si nu justificate prin argumente economice sau motivate de distorsiunile - de altfel inexistente - provocate de forta de munca din noile state membre pe pietele vest europene.
 
 Ca urmare, Romania poate aplica, la randul ei, fie politici de liberalizare temperata, fie de reciprocitate fata de toate aceste tari, in raport de legislatia in vigoare, dar si de considerente de natura diplomatica, externe, legate de ocupare, caracteristici demografice, economice si mai ales de natura politica. Practic, Romania si Bulgaria adera la UE intr-un moment in care efectele celei mai mare extinderi din istoria Uniunii (10 state in 2004) s-au facut deja resimtite, in special, la nivelul atitudinii oamenilor politici si a populatiei fata de imigranti. In general, problema imigratiei este sensibila si, de mai multe ori, autoritatile publice ale statelor membre sau de la nivel comunitar (Comisia Europeana) incearca sa utilizeze argumente rationale in legatura cu avantajele economice ale imigratiei.
 
 Ministrul muncii, solidaritatii sociale si familiei, Gheorghe Barbu, considera ca Romania ar trebui sa aplice restrictii pentru statele membre ale Uniunii Europene care nu isi vor deschide piata muncii pentru lucratorii romani la momentul aderarii, dar care nu au aplicat acelasi tratament statelor care au aderat in mai 2004. Oficialul MMSSF a afirmat recent ca, in opinia sa, Romania ar trebui sa se gandeasca la eventuale restrictii pentru unele state din UE care "isi modifica pozitia fata de ceea ce au aplicat ultimului val", de integrare europeana.
 
 La randul sau, directorul OMFM, Aurel Teodorescu, apreciaza ca Romania are legislatia interna care o indreptateste sa aplice masuri corespunzatoare in cazul unor eventuale restrictii. Teodorescu a aratat ca impunerea unor restrictii statelor care recurg la astfel de masuri este justificata legal, in Tratatul de aderare si in legea romaneasca a permiselor de munca existand argumente juridice in acest sens.
 
 Romania nu mai are de unde oferi contingente semnificative de forta de munca pentru piata europeana
 
 Potrivit studiului de impact mentionat anterior, piata fortei de munca din Romania pana in anul 2002 (cand au fost eliminate vizele de calatorie in spatiul Schengen) era sub presiunea supraofertei de solicitanti de munca, la preturi mici, cu acceptarea angajarilor de subcalificare si fara asigurarea protectiei sociale, pentru ca patronii nu plateau contributii de asigurari, si, in caz de boala, muncitorii se trezeau in situatia de a nu beneficia de asigurari de sanatate. Piata muncii era de asemenea caracterizata de absorbtii mari in industria de lohn, prin "expulzarea fortei" de munca din fosta industrie grea.
 
 Odata cu deschiderea Vestului - nivelul plecarilor legale pe termen lung se ridica la aproximativ 500.000 persoane cu contracte de tip permanent din 2002 pana in prezent, etapa apreciata a fi varful emigratiei inlesnit de inlaturarea vizelor. La acestea se adauga plecarile legale pe termen scurt - 3 luni - si respectiv plecarile ilegale care s-ar putea sa creasca (se dezvolta astfel o piata de migratie sezoniera in flux continuu) in conditiile unor bariere de acces in conditii legale, arata autorii studiului.
 
 Cea mai pesimista estimare merge spre cuprinderea in acest sistem a 2.000.000 de lucratori romani, care ocupa locuri de munca nesezoniere, iar din estimarile aproximative comunicate de Ministerul Afacerilor Externe, in tarile Uniunii Europene s-ar afla 1.300.000 de cetateni romani, in mod legal. O cercetare de teren - comandata de Organizatia Internationala a Muncii (OIM) - arata ca in una din 5 familii de romani exista un lucrator migrant.
 
 Daca pana in 2002, pana la desfiintarea vizelor turistice, oferta de forta de munca pe piata romaneasca si pretul orei de lucru era aproape cel mai mic din Europa, dupa 2002, treptat, oferta de lucratori a scazut dramatic.
 
 ,,Romania poate fi caracterizata prin "epuizarea" rezervelor de emigranti catre strainatate. Cresterea economica si posibilitatile de noi locuri de munca, din ce in ce mai motivante, coroborat insa si cu imbatranirea si neincrederea in posibilitatile de a dezvolta o cariera, ce presupune competitie sporita, consolarea in supravietuirea prin sprijinul economiei de subzistenta in rural sunt trasaturile profunde, care restrang sever intentia lucratorilor romani de a pleca sa lucreze in strainatate. Ofertele de locuri de munca in crestere, odata si cu venirea fondurilor europene, cu dezvoltarea spiritului antreprenorial, reduc apreciabil presiunea pe piata muncii interne, ceea ce poate sa conduca la noi oportunitati de ocupare care sa excluda deplasarea in scop de munca in alta tara", se arata in studiul de impact.
 
 Epuizarea rezervelor de emigranti economici este evidenta si rezulta si din rata mica a somajului in Romania, scaderea nivelelor de somaj in zonele din vestul tarii spre 3%, zonele de granita sub 3%, sub nivelul de somaj mediu din UE si mult sub nivelul de 16,4 % in Polonia, spre exemplu. De altfel, Eurostat apreciaza ca in acest moment, in zona euro, exista un numar de 11,5 milioane de persoane fara un loc de munca, in timp ce totalul pe Uniunea Europeana este de 17,8 milioane. Prin comparatie cu statele UE, Romania sta destul de bine la acest capitol, cu o rata a somajului putin peste 5 %, sub media europeana de 7,9 %. Media UE de 7,9 la suta vine din contributia Olandei si Danemarcei, amandoua cu o rata de doar 3.9%, in conditiile in care statele intrate in ultimul val au o situatie foarte proasta: Polonia 16.4% si Slovacia cu 15.5%. In acelasi timp, odata cu intrarea noastra in UE piata fortei de munca se va confrunta cu situatii greu de estimat, care vor depinde nu in putine situatii de evolutia agentilor economici de pe piata europeana.