Hotararea CEDO in cauza Sissanis impotriva Romaniei

In fapt, reclamantul Nikolaos Sissanis a introdus o plangere la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, la data de 4 iunie 2002, invocand incalcarea, de catre Romania, a dreptului la libertatea de circulatie (art. 2 din Protocolul nr. 4 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale), a dreptului de proprietate (art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie), a prezumtiei de nevinovatie (art. 6 alin. 2 din Conventie), precum si a dreptului la libertate si la siguranta (art. 5 alin. 1 din Conventie). Ulterior, reclamantul a invocat si incalcarea art. 3 privind interzicerea torturii.
 
 Situatia de fapt retinuta de Curte priveste, in esenta, imprejurarea ca la data de 19 martie 1998, Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta a dispus aplicarea fata de reclamant, cetatean grec, a interdictiei de a parasi Romania, pe o durata de 30 zile, in considerarea imprejurarii ca acesta era invinuit de comiterea infractiunii de evaziune fiscala. Judecatoria Constanta, prin incheierea pronuntata la data de 28 august 1998, a admis cererea formulata de reclamant privind radierea mentiunii "C" din pasaport. Organele de politie nu au fost in masura sa procedeze la executarea acestei dispozitii a instantei de judecata intrucat, in considerarea imprejurarii ca reclamantul mai era cercetat intr-un alt dosar, s-a dispus, la data de 4 septembrie 1998, instituirea unei a doua masuri restrictive fata de domnul Sissanis.
 
 Curtea de la Strasbourg a constatat incalcarea art. 2 din Protocolul nr. 4, intrucat restrangerea libertatii de circulatie a reclamantului in perioada cuprinsa intre 2 septembrie 1998 si 10 iunie 2004 (data la care autoritatile au ridicat masura preventiva aplicata reclamantului) nu a fost "prevazuta de lege".
 
 Astfel, Curtea a remarcat formularea vaga a articolului 27 din Legea nr. 25/1969, pe care s-a intemeiat masura preventiva, care se limita la a stipula ca strainul invinuit sau acuzat intr-un proces penal nu poate parasi tara decat dupa incetarea urmaririi penale sau achitarea sa sau, in caz de condamnare, dupa executarea pedepsei.
 
 Curtea a remarcat ca textul nu face referire la autoritatea competenta sa ia o astfel de masura. In ce priveste Instructiunile Ministerului de Interne nr. 555/1996, care completau legea si care indicau numai persoanele abilitate sa execute astfel de masuri si cele care trebuie sa le aprobe, acestea nu au fost publicate in Buletinul Oficial.
 
 In plus, motivul unei astfel de ingerinte in dreptul persoanei la libertatea de circulatie nu era definit cu suficienta precizie de Legea nr. 25/1969, care nu prevedea nicio procedura de control asupra modalitatii de aplicare a masurii preventive a interdictiei de a parasi tara. Curtea a retinut ca o astfel de masura se aplica automat, pentru o perioada nedeterminata, ceea ce incalca drepturile persoanei.
 
 In plus, Curtea a remarcat ca art. 27 din Legea nr. 25/1969 a fost declarat neconstitutional printr-o decizie a Curtii Constitutionale din data de 11 aprilie 2001, astfel ca, cel putin in perioada ulterioara acestei date, masura preventiva care l-a afectat pe reclamant nu a fost conforma legislatiei in vigoare.
 
 In concluzie, Curtea a aratat ca restrangerea libertatii de circulatie a reclamantului nu era prevazuta de lege si, pe cale de consecinta a incalcat art. 2 din Protocolul nr. 4.
 
 Referitor la pretinsa incalcare a art. 6 alin. 2 din Conventie, Curtea a retinut ca nu mai este necesara examinarea acestui capat de cerere, avand in vedere concluziile sale cu privire la incalcarea prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 4 al Conventiei. In ceea ce priveste celelalte capete de cerere ale reclamantului, acestea au fost respinse ca inadmisibile.