Microintreprindere. Conditii legale de incadrare. Consecinte asupra obligatiilor bugetare

Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal, decizia nr. 11177 din 17 octombrie 2005

Prin sentinta civila nr. 725 din 15.07.2005 pronuntata in dosarul nr. 4.379/2005 al Tribunalului Cluj s-a respins actiunea in contencios-fiscal formulata de reclamanta S. C. "F. S. S. R. " S. R. L. CLUJ-NAPOCA, in contradictoriu cu parata DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a constatat ca, in mod corect organele de control au stabilit in sarcina reclamantei diferenta de impozit pe profit impreuna cu dobanzile si penalitatile de intarziere aferente intrucat reclamanta nu se incadreaza in disp. Legii nr. 133/1999, deoarece potrivit art.4 alin.1 lit. a din acel act normativ, are ca si asociat o persoana juridica straina care, la randul ei, are peste 250 de angajati, detinand 25 % din capitalul social al societatii care se pretinde a fi intreprindere mica. S-a apreciat ca fiind in aceasta situatie, pentru perioada verificata, respectiv 1 septembrie 2001 – 31 decembrie 2004, reclamanta nu poate fi incadrata ca microintreprindere.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta, aratand ca pentru perioada supusa controlului intr-un interval anual, nu putea fi decat ori microintreprindere si deci platitoare de impozit pe venit ori firma platitoare de impozit pe profit intrucat cele doua forme de impozit se exclud reciproc. S-a aratat ca in conditiile in care a indeplinit criterii legale pentru a fi calificata microintreprindere, in mod corect pentru acea perioada a calculat si virat impozit pe venit, neputand fi obligata acum la plata impozitului pe profit.

Reclamanta a invocat disp. pct.51 capitolul VI din O. M. F. P. nr. 2.332/2001, in care se prevede ca persoanele juridice care indeplinesc conditiile prev. la art.1 alin.1 din O. G. nr. 24/2001, sunt obligate sa plateasca un impozit de 1,5 % aplicat asupra sumei totale a veniturilor obtinute incepand cu 1 septembrie 2001.

Referitor la disp. art.4 alin.3 din Legea nr. 133/1999 reclamanta a aratat ca interpretarea realizata de catre organul de control si insusita mai apoi de catre instanta de judecata este nelegala si abuziva intrucat dispozitiile mentionate anterior se refera la Legea nr. 133/1999, in care sunt cuprinse, si nu la dispozitiile O. G. nr. 24/2001 privind impunerea microintreprinderilor. Intrucat la momentul aparitiei O. G. nr. 24/2001 a indeplinit toate cerintele legale, in mod corect a fost incadrata in categoria microintreprinderilor, platind impozit pe venit.

Reclamanta a solicitat si suspendarea hotararii instantei de fond, cerere solutionata prin respingere prin incheierea civila din 12.09.2005.

Intimata nu a depus intampinare in cauza.

Analizand recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din urmatoarele considerente.

Premisele de la care pleaca reclamanta in sustinerea pozitiei sale procesuale nu sunt corecte.

Astfel, disp. art.4 din Legea nr. 133/1999 se refera in mod cert la situatia de excludere din categoria microintreprinderilor a acelor societati comerciale care au cel putin un actionar care, fiind persoana juridica, are peste 250 de asociati, in conditiile in care detine 25 % din capitalul social al persoanei juridice ce se pretinde a fi microintreprindere.

S-a dovedit in fata instantei de fond ca reclamanta are un actionar persoana juridica straina ce detine 25 % din capitalul social al reclamantei si care are peste 250 de angajati.

Fiind in aceasta situatie specifica, de la momentul producerii ei, reclamanta nu mai poate fi incadrata ca fiind microintreprindere si, in consecinta, nu mai datoreaza impozit pe venit ci impozit pe profit.

Aceasta este imprejurarea ce a determinat organul de control fiscal sa recalculeze obligatiile bugetare ale reclamantei.

Sustinerile acesteia cu privire la inaplicabilitatea dispozitiilor Legii nr. 133/1999, raportat la O. G. nr. 24/2001, nu pot fi primite intrucat dispozitiile O. G. nr. 24/2001 se refera la impunerea microintreprinderilor, iar reclamanta pentru motivele mentionate anterior nu mai poate fi incadrata in categoria microintreprinderilor.

Cele doua acte normative au independenta unul fata de celalalt, cu precizarea ca doar in ipoteza inexistentei Legii nr. 133/1999, O. G. nr. 24/2001 ar fi trebuit sa cuprinda si dispozitii suplimentare referitoare la incadrarea persoanelor juridice in categoriile de intreprindere mica si mijlocie, insa acest lucru s-a realizat deja prin dispozitiile Legii nr. 133/1999.

In consecinta, in raport de cele mentionate anterior, se va respinge recursul si se va mentine in intregime hotararea atacata.