Arbitraj sau instanta judecatoreasca? (I)

Pare aproape imposibil de imaginat existenta unor relatii comerciale fara neconcordante, fara litigii. Si intr-un sistem juridic lent si viciat precum cel din Romania, a apela la instantele de drept comun inseamna o acceptare tacita a pierderii de timp si a consumului nervos generat de formalismul excesiv.
 
 In aceasta situatie, mijloacele alternative de solutionare a conflictelor, precum arbitrajul sau medierea castiga tot mai mult teren. Institutia arbitrajului ofera o modalitate avantajoasa de solutionare a litigiilor care apar in derularea contractelor comerciale. Trasatura dominanta a reglementarii arbitrajului consta in libertatea contractuala a partilor, ele fiind libere sa aleaga sau nu aceasta cale. Singura conditie ce trebuie indeplinita pentru a se putea apela la arbitraj in locul instantelor de drept comun este aceea ca respectivele litigii patrimoniale sa nu priveasca drepturi asupra carora legea interzice tranzactionarea. Asadar, procedura nu poate fi folosita in procesele impotriva statului sau altor persoane de drept public sau in procesele penale.
 
 Pentru a putea beneficia de arbitraj, partile trebuie sa incheie asa-numita "conventie arbitrala". Aceasta poate fi facuta in doua modalitati, ambele fiind insa in forma scrisa:
 
- clauza compromisorie, care consta intr-o clauza inscrisa in contractul initial.
- compromisul, care este o conventie separata de contractul initial. 

 Curtea de Arbitraj Comercial International recomanda urmatorul continut pentru clauza compromisorie ce ar urma sa fie introdusa în contractele comerciale: "Orice litigiu decurgând din sau în legatura cu acest contract, inclusiv referitor la încheierea, executarea ori desfiintarea lui, se va solutiona prin arbitrajul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe lânga Camera de Comert si Industrie a României, în conformitate cu Regulile de procedura arbitrala ale acestei Curti. Hotarârea arbitrala este definitiva si obligatorie."
 
 In cazul compromisului, partile convin printr-o intelegere separata ca litigiul civil sau comercial deja nascut intre ele sa fie solutionat pe calea arbitrajului, fiind precizate, sub sanctiunea nulitatii, obiectul litigiului si numele arbitrilor sau modalitatea de numire a acestora.
 
 Daca partile considera ca in eventualitatea unui litigiu ar dori sa apeleze la arbitraj, ar fi de dorit includerea clauzei compromisorii in contractul lor initial si nu apelarea la compromis. Aceasta deoarece, de cele mai multe ori, partile nu mai pot comunica eficient cand litigiul dintre ele este activ si presant, asadar incheierea in aceste conditii a unei conventii arbitrale este foarte greu de realizat (daca nu chiar imposibil).
 
 Principalul efect al conventiei arbitrale, indiferent de forma pe care o imbraca, il reprezinta inlaturarea competentei insantelor judecatoresti de drept comun pentru litigiul care face obiectul conventiei. Cu toate acestea, instanta va retine procesul spre solutionare si in cazul in care se invoca o conventie arbitrala, in urmatoarele cazuri:
 
- paratul si-a formulat apararile in fond fara nici o rezerva intemeiata pe conventia arbitrala;
- conventia arbitrala este lovita de nulitate ori este inoperanta;
- tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile paratului. 

 Conflictul de competenta dintre un tribunal arbitral si o instanta judecatoreasca se va solutiona de instanta judecatoreasca superioara instantei judecatoresti aflate in conflict.
 
 Arbitrajul, asa cum este el reglementat de Codul de Procedura Civila, are o natura juridica dubla: atat contractuala, cat si judiciara. Contractuala deoarece nu se poate concepe desfasurarea acestei proceduri fara o intelegere prealabila intre parti si judiciara deoarece, odata aleasa, procedura arbitrajului devine autonoma in raport cu instantele judecatoresti, arbitrii comportandu-se intocmai ca judecatorii in solutionarea litigiilor - independenti si impartiali.

 Pe langa acest din urma aspect, natura jurisdictionala a arbitrajului este evidentiata si de urmatoarele trasaturi:
 
- sentinta arbitrala are o natura asemanatoare unei hotarari judecatoresti, bucurandu-se de autoritate de lucru judecat si putand fi pusa in executare silit;
- instantele judecatoresti pot interveni in procedura arbitrala pentru rezolvarea unor incidente procedurale;
- instanta este obligata sa se desesizeze daca este invocata in mod valabil exceptia de arbitraj;
- hotarea data de arbitru poate fi desfiintata, pentru motivelele limitativ stabilite de lege, printr-o actiune in anulare, ce intra in competenta instantelor judecatoresti; 

 Concluzionand, putem spune ca arbitrajul se inscrie in categoria institutiilor juridice reprezentative ale sferei comercialului. Avantajele sale sunt multiple: un timp mult mai scurt de rezolvare a litigiului (cateva luni in loc de cativa ani in fata instantelor judecatoresti; taxe mai reduse in raport cu cele judiciare; posibilitatea pentru parti de a alege dintr-o lista numele arbitrului dorit; caracterul privat al dezbaterilor ce da posibilitatea protejarii onorabilitatii partilor; reglemetarea exhaustiva ce nu lasa loc de interpretare si de viciu de procedura).
 
 Important de retinut este ca aceasta procedura nu sustrage litigiul din competenta instantelor judecatoresti; ea doar impiedica declansarea unui proces judiciar. Faptul ca instanta poate interveni pentru solutionarea unor incidente procedurale nu contrazice principiul enuntat mai sus; din contra, se intemeiaza pe respectarea fortei obligatorii a contractului - in cele din urma, pe vointa suprema a partilor.