Modificarile aduse Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sunt urmatoarele:
- alineatul (1) al articolului 16 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 16. - (1) In situatia imobilelor avand destinatiile aratate in anexa nr. 2 lit. a), care face parte integranta din prezenta lege, necesare si afectate exclusiv si nemijlocit activitatilor de interes public, de invatamant, sanatate ori social-culturale, fostilor proprietari sau, dupa caz, mostenitorilor acestora li se restituie imobilul in proprietate cu obligatia de a-i mentine afectatiunea pe o perioada de pana la 3 ani, pentru cele aratate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a), sau, dupa caz, de pana la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispozitiei, pentru cele aratate la pct. 1, 2 si 4 din anexa nr. 2 lit. a)".
- punctul 4 din anexa nr. 2 litera a) va avea urmatorul cuprins:
"4. Imobilele ocupate de institutii publice de cultura: teatre, opere, biblioteci, muzee, filarmonici, centre de cultura."
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu modificarile aduse prin prezenta lege, va fi republicata, dandu-se textelor o noua numerotare.
Comentarii articol (0)