Hotarare in Cauza Kaya impotriva Romaniei

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 213 din 29/03/2007 

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
SECTIA a III-a

HOTARAREA
din 12 octombrie 2006 In Cauza Kaya impotriva Romaniei,
(Cererea nr. 33.970/05)

In Cauza Kaya impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), reunita intr-o camera compusa din: domnii J. Hedigan, presedinte, C. Birsan, V. Zagrebelski, doamna A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamna I. Ziemele, judecatori, si domnul V. Berger, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 21 septembrie 2006, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla cererea (nr. 33.970/05) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean turc, domnul Saban Kaya (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 15 septembrie 2005 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul este reprezentat de domnul avocat A. Irmies, din Cluj-Napoca. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, doamna B. Ramascanu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. In 26 octombrie 2005, presedintele Sectiei a III-a a decis sa comunice cererea Guvernului roman si celui turc.
Intemeindu-se pe dispozitiile art. 29 § 3 din Conventie, presedintele Sectiei a III-a a decis ca admisibilitatea si temeinicia cauzei vor fi examinate impreuna.

IN FAPT

I. Circumstantele spetei
4. Reclamantul, cetatean turc de origine kurda, s-a nascut in 1969 si locuieste in prezent in Turcia.
5. Conform afirmatiilor reclamantului, necontestate de Guvern, la data faptelor el locuia in Romania de mai mult de 5 ani. In 2003, reclamantul s-a casatorit cu A.-I.P., cetateana romanca. O copie a certificatului de casatorie a fost depusa la dosar.
6. Printr-o ordonanta din 15 aprilie 2005, procurorul P.C. de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti l-a declarat pe reclamant "indezirabil" si i-a interzis sederea pe teritoriul Romaniei pentru o perioada de 15 ani, pe motiv ca existau "informatii suficiente si serioase conform carora el desfasura activitati de natura sa puna in pericol securitatea nationala". Ultimul paragraf al ordonantei mentiona ca ea trebuia sa fie comunicata reclamantului si pusa in executare de Autoritatea pentru straini, in virtutea art. 81 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania.
7. Conform documentelor depuse la dosar de catre reclamant, la 19 aprilie 2005 Ministerul de Interne a informat Serviciul Roman de Informatii, Ministerul Afacerilor Externe si politia de frontiera ca reclamantului i se interzisese sederea.
8. Printr-o scrisoare din 18 aprilie 2005, Ministerul de Interne a solicitat Autoritatii pentru straini sa indeplineasca formalitatile necesare in vederea transferarii reclamantului la centrul special pentru straini "Tudor Gociu". Cu aceasta ocazie, Ministerul de Interne a informat Autoritatea pentru straini ca reclamantul detinea un permis de sedere valabil pana la data de 8 iunie 2005.
9. La 18 aprilie 2005, reclamantul a fost arestat de catre agenti de la politia de frontiera si de la Autoritatea pentru straini. Cu aceasta ocazie a fost intocmit un proces-verbal de catre 3 agenti de la politia de frontiera. In aceeasi zi, reclamantul a fost condus de catre agentii de politie in fata Autoritatii pentru straini din Bucuresti. A doua zi, reclamantul a fost expulzat in Turcia.
10. La 19 aprilie 2005, avocatul reclamantului a sesizat Curtea de Apel Bucuresti cu o contestatie administrativa impotriva Ordonantei Parchetului din 15 aprilie 2005. El a cerut, de asemenea, suspendarea executarii masurii. Avocatul reclamantului a evidentiat faptul ca reclamantul locuia de mult timp in Romania, ca era casatorit cu o cetateana romanca si ca nu savarsise nicio infractiune impotriva securitatii statului.
11. Audierea in fata Curtii de Apel Bucuresti a avut loc la 20 aprilie 2005. Printr-o sentinta din aceeasi zi, Curtea de Apel a respins contestatia, cu urmatoarea motivare:
"Curtea, din analiza ansamblului probator administrat la dosarul cauzei, precum si a sustinerilor si apararilor formulate, constata:
In sensul dispozitiei art. 83 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, ÇþDeclararea ca indezirabil constituie o masura administrativa de autoritate, dispusa impotriva unui strain care a desfasurat, desfasoara sau exista indicii temeinice ca intentioneaza sa desfasoare activitati de natura sa puna in pericol siguranta nationala sau ordinea publicaÈO.
Masura dispusa de procurorul desemnat de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti s-a luat la solicitarea Serviciului Roman de Informatii, adresata cu nr. 001382622 din 15 aprilie 2005, care a constatat ca fata de dispozitiile art. 83 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 sunt suficiente indicii temeinice ca reclamantul desfasoara activitati de natura sa puna in pericol securitatea nationala, fapt pentru care s-au facut aplicabile dispozitiile art. 83 alin. (3) si (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, modificata si completata prin Legea nr. 482/2004.
Fata de dispozitiile art. 84 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, comunicarea datelor si informatiilor care constituie motive ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranta nationala se poate face numai in conditiile stabilite si catre destinatarii expres prevazuti de actele normative care reglementeaza regimul activitatilor referitoare la siguranta nationala si protejarea informatiilor clasificate, astfel ca acestea nu pot fi, sub nicio forma, aduse la cunostinta strainului declarat indezirabil.
Se mai constata de catre instanta ca punerea in executare a ordonantei atacate s-a realizat sub incidenta prevederilor art. 93 alin. (1) si (4) si ale art. 83 alin. (41) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, modificata si completata prin Legea nr. 482/2004, privind introducerea si scoaterea din centrul de cazare ÇþTudor GociuÈO (...), indepartarea de pe teritoriul Romaniei fiind realizata la data de 19 aprilie 2005.
Avand in vedere cele expuse si data fiind gravitatea abaterilor savarsite, de natura a pune in pericol siguranta nationala (...), Curtea urmeaza a respinge actiunea formulata de reclamantul Kaya Saban ca nefondata."
In temeiul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, aceasta hotarare este irevocabila. 
#PAGEBREAK#
II. Dreptul si practica interne pertinente
A. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 din 12 decembrie 2002 privind regimul strainilor in Romania (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 955 din 27 decembrie 2002)
12. Dispozitiile aplicabile sunt urmatoarele:
Articolul 81

"(1) Aducerea la cunostinta strainului a dispozitiei de parasire a teritoriului Romaniei se realizeaza de catre Autoritatea pentru straini ori de formatiunile sale teritoriale.
(2) Dispozitia de parasire a teritoriului se redacteaza in doua exemplare, in limba romana si intr-o limba de circulatie internationala.
(3) Atunci cand strainul este prezent, un exemplar al dispozitiei de parasire a teritoriului se inmaneaza acestuia, sub semnatura (...)
(4) Daca strainul nu este prezent, comunicarea se realizeaza astfel:
a) prin posta, cu confirmare de primire, la adresa la care strainul a declarat ca locuieste;
b) prin afisare la sediul Autoritatii pentru straini si al formatiunii teritoriale, in cazul in care nu se cunoaste adresa la care locuieste strainul."
Articolul 83

"(1) Declararea ca indezirabil constituie o masura administrativa de autoritate, dispusa impotriva unui strain care a desfasurat, desfasoara ori exista indicii temeinice ca intentioneaza sa desfasoare activitati de natura sa puna in pericol siguranta nationala sau ordinea publica.
(2) Masura prevazuta la alin. (1) se dispune de catre procurorul anume desemnat de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, la propunerea Autoritatii pentru straini sau a altor institutii cu competente in domeniul ordinii publice si sigurantei nationale care detin date sau indicii temeinice in sensul celor prevazute la alin. (1).
(3) Procurorul se pronunta, prin ordonanta motivata, in termen de 5 zile de la primirea propunerii formulate in conditiile alin. (2) si, in cazul aprobarii acesteia, transmite ordonanta de declarare ca indezirabil la Autoritatea pentru straini pentru a fi pusa in executare. Atunci cand declararea strainului ca indezirabil se intemeiaza pe ratiuni de siguranta nationala, in continutul ordonantei nu vor fi mentionate motivele care stau la baza acestei decizii.
(4) Dreptul de sedere al strainului inceteaza de drept de la data emiterii ordonantei de declarare ca indezirabil.
(5) Perioada pentru care un strain poate fi declarat indezirabil este de la 5 la 15 ani (...)."
Articolul 84

"(1) Ordonanta de declarare ca indezirabil se aduce la cunostinta strainului de catre Autoritatea pentru straini, in conditiile prevazute la art. 81.
(2) Comunicarea datelor si informatiilor care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranta nationala se poate face numai in conditiile stabilite si catre destinatarii in mod expres prevazuti de actele normative care reglementeaza regimul activitatilor referitoare la siguranta nationala si protejarea informatiilor clasificate. Asemenea date si informatii nu pot fi, sub nicio forma, direct sau indirect, aduse la cunostinta strainului declarat indezirabil."
Articolul 85

"(1) Ordonanta de declarare ca indezirabil poate fi atacata de strainul impotriva caruia a fost dispusa, in termen de 5 zile lucratoare de la data comunicarii, la Curtea de Apel Bucuresti. Sentinta instantei este definitiva si irevocabila.
(2) Exercitarea caii de atac prevazute la alin. (1) nu are efect suspensiv de executare a ordonantei (...)."
Articolul 93

Luarea in custodie publica a strainilor
"(1) Luarea in custodie publica este o masura de restrangere a libertatii de miscare dispusa de magistrat impotriva strainului care nu a putut fi returnat in termenul prevazut de prezenta ordonanta de urgenta, precum si impotriva strainului care a fost declarat indezirabil sau cu privire la care instanta a dispus expulzarea.
...............................................................................................................................
(4) Luarea in custodie publica a strainilor declarati indezirabili se dispune de catre procurorul care a dispus masura declararii ca indezirabil, prin ordonanta prevazuta la art. 83 alin. (3).
...............................................................................................................................
(6) Perioada maxima de luare in custodie publica a strainilor impotriva carora s-a dispus masura returnarii nu poate depasi 6 luni.
(7) Strainii impotriva carora s-a dispus masura returnarii pot depune plangere impotriva masurii luarii in custodie publica, dispusa de procuror in conditiile prevazute la alin. (2), la Curtea de Apel Bucuresti, care este obligata sa o rezolve in termen de 5 zile de la data primirii. Introducerea plangerii nu suspenda executarea masurii luarii in custodie publica."
B. Decizia nr. 342 din 16 septembrie 2003 a Curtii Constitutionale
13. Intr-o cauza similara celei a reclamantului, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra compatibilitatii art. 84 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 cu principiile constitutionale de nediscriminare, cele ale dreptului de acces la un tribunal si ale dreptului la un proces echitabil. Exceptia de neconstitutionalitate fusese ridicata de un strain in cadrul contestarii ordonantei parchetului prin care fusese declarat indezirabil pe motiv ca "existau informatii suficiente si serioase potrivit carora el desfasura activitati de natura sa puna in pericol securitatea nationala".
14. Curtea Constitutionala a considerat ca articolul precitat era conform Constitutiei si Conventiei, pentru urmatoarele motive:
"In cauza de fata situatia strainilor declarati indezirabili in scopul apararii sigurantei nationale si protejarii informatiilor clasificate este diferita de cea a celorlalti cetateni straini, ceea ce poate determina legiuitorul sa stabileasca drepturi diferite pentru aceste doua categorii de cetateni straini, fara ca prin aceasta sa se incalce principiul egalitatii. Diferenta reala, care rezulta din cele doua situatii, justifica existenta unor reguli distincte.
Totodata Curtea constata ca interdictia stabilita de legiuitor pentru cetatenii straini declarati indezirabili, de a nu li se aduce la cunostinta datele si informatiile pe baza carora s-a luat o astfel de decizie, este in concordanta cu dispozitiile constitutionale ale art. 31 alin. (3), potrivit carora ÇþDreptul la informatie nu trebuie sa prejudicieze [...] siguranta nationalaÈO.
Dispozitiile art. 84 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 nu incalca principiul accesului liber la justitie, consacrat de art. 21 din Constitutie, deoarece, conform art. 85 alin. (1), impotriva masurii dispuse de procuror de declarare ca indezirabil este deschisa calea actiunii in justitie. 
#PAGEBREAK#
Curtea nu poate retine nici incalcarea prevederilor art. 123 alin. (2) din Constitutie referitor la independenta judecatorilor, deoarece acestia trebuie sa respecte legea care da prioritate intereselor privind siguranta nationala a Romaniei. Instanta urmeaza sa solutioneze contestatia in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 cu privire la regimul strainilor in Romania, verificand legalitatea si temeinicia ordonantei in conditiile si in limitele acesteia.
Referitor la prevederile cuprinse in Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (art. 6 §1), precum si la cele ale Declaratiei Universale a Drepturilor Omului (art. 9 si 10), invocate in motivarea exceptiei, Curtea retine ca textul legal criticat nu opreste partile interesate de a apela la instantele judecatoresti, de a fi aparate si de a se prevala de toate garantiile procesuale care conditioneaza intr-o societate democratica procesul echitabil. De altfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat (prin Hotararea din 5 octombrie 2000, pronuntata in Cauza Maaouia impotriva Frantei) ca Çþdeciziile privind intrarea, sederea si expulzarea strainilor nu privesc drepturile si obligatiile civile ale reclamantului si nici acuzatii de natura penala, in sensul art. 6 §1 din ConventieÈO."

IN DREPT

I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 5 §1 lit. f) din Conventie
15. Reclamantul invoca nelegalitatea detentiei care a precedat expulzarea sa, cu incalcarea art. 5 §1 lit. f) din Conventie, care prevede urmatoarele:
"Art. 5.1. Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale:
(...)
f) daca este vorba despre arestarea sau detentia legala a unei persoane pentru a o impiedica sa patrunda in mod ilegal pe teritoriu sau impotriva careia se afla in curs o procedura de expulzare ori de extradare."
16. Curtea reaminteste ca art. 5 §1 cuprinde lista completa a circumstantelor in care indivizii pot fi privati in mod legal de libertatea lor, luand in considerare faptul ca aceste circumstante implica o interpretare restrictiva, fiind vorba despre exceptii de la o garantie fundamentala a libertatii individuale (Quinn impotriva Frantei, Hotararea din 22 martie 1995, seria A, nr. 311, p. 17, §42).
17. In speta, nimeni nu contesta faptul ca reclamantul a fost detinut in asteptarea unei expulzari in sensul art. 5 §1 lit. f). Aceasta dispozitie impune doar ca "o procedura de expulzare (sa fie) in curs"; nu este necesar sa se verifice daca decizia initiala de expulzare se justifica sau nu in raport cu legislatia interna sau cu Conventia. Din acest punct de vedere, art. 5 §1 lit. f) nu prevede aceeasi protectie ca art. 5 §1 lit. c) (Chahal impotriva Marii Britanii, Hotararea din 15 noiembrie 1996, pp. 1862-3, §112).
18. Revine totusi Curtii responsabilitatea de a verifica daca detentia reclamantului a fost "legala" in raport cu aceasta dispozitie, tinand in special cont de garantiile pe care le ofera sistemul intern. In privinta "legalitatii" unei detentii, tinand cont de "caile legale", Conventia trimite in principal la obligatia de respectare a normelor de fond, precum si a celor de procedura din legislatia nationala, dar ea impune in plus conformitatea oricarei privari de libertate cu scopul art. 5: protectia individului contra arbitrariului (Dougoz impotriva Greciei, nr. 40.907/98, §54, CEDO 2001-II).
19. Din acest punct de vedere, Curtea aminteste ca, impunand ca orice privare de libertate sa fie efectuata "conform cailor legale", art. 5 §1 prevede in primul rand ca orice arestare sau detentie sa aiba o baza legala in dreptul intern. Totusi, aceste prevederi nu se limiteaza la a trimite la dreptul intern; ele vizeaza, de asemenea, calitatea legii; aceasta trebuie sa fie compatibila cu preeminenta dreptului, notiune inerenta ansamblului articolelor Conventiei. Aceasta calitate implica faptul ca o lege nationala care autorizeaza o privare de libertate trebuie sa fie suficient de accesibila si precisa pentru a se evita orice pericol de arbitrariu (Amuur impotriva Frantei, Hotararea din 25 iunie 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-III, p. 850, §50).
20. Curtea observa ca, in speta, plasarea reclamantului in centrul special avea o baza in dreptul intern: art. 93 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, potrivit caruia o persoana poate fi luata in custodie publica, in asteptarea expulzarii sale, daca a fost declarata indezirabila sau daca ea a facut obiectul unei proceduri de expulzare. Art. 93 prevede, de asemenea, durata si modalitatile detentiei.
Or, in ceea ce priveste detentia reclamantului intre 18 si 19 aprilie 2005, Curtea releva ca baza legala a acestei privari de libertate este Ordonanta din 15 aprilie 2005 a Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, care se intemeiaza pe Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, citata mai sus.
21. Curtea reaminteste ca rolul sau nu este acela de a examina in abstracto legislatia si practica interne aplicabile in aceasta cauza, ci acela de a aprecia daca modul in care ele au afectat reclamantul incalca prevederile Conventiei [a se vedea, mutatis mutandis, Padovani impotriva Italiei, Hotararea din 26 februarie 1993, seria A, nr. 257-B, p. 20, §24, si Bellerin Lagares impotriva Spaniei (decizie), nr. 31.548/02, 4 noiembrie 2003]. Or, detentia, in speta, nu a durat decat o zi, un interval de timp pe care Curtea nu il considera nerezonabil.
In plus, conform art. 93 citat mai sus, reclamantul avea posibilitatea contestarii masurii luarii sale in custodie publica.
22. In lumina criteriilor degajate din jurisprudenta si tinand cont de ansamblul circumstantelor spetei, Curtea apreciaza ca durata detentiei, de numai o zi, este rezonabila.
Prin urmare, aceasta parte a cererii este in mod evident nefondata, in sensul art. 35 §3 din Conventie, si trebuie respinsa in conformitate cu art. 35 §4. 
#PAGEBREAK#
II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 §1 din Conventie
23. Reclamantul invoca o incalcare a dreptului sau la un proces echitabil cu ocazia procedurii care s-a derulat in fata Curtii de Apel Bucuresti, care s-a finalizat prin Hotararea din 20 aprilie 2005.
24. Curtea aminteste ca deciziile referitoare la indepartarea strainilor, cum a fost cazul in speta cu privire la Hotararea din 20 aprilie 2005 a Curtii de Apel Bucuresti, nu implica contestarea drepturilor si obligatiilor cu caracter civil si nici nu se refera la temeinicia unei acuzatii in materie penala, in sensul art. 6 §1 din Conventie [Maaouia impotriva Frantei (MC), nr. 39.652/98, §40, CEDO 2000-X].
Astfel, Curtea apreciaza ca aceasta parte a cererii este incompatibila ratione materiae cu dispozitiile Conventiei si trebuie respinsa in conformitate cu art. 35 §§3 si 4 din Conventie. 

III. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 16 din Conventie si a art. 4 din Protocolul nr. 4
25. Fara a-si sustine afirmatiile, reclamantul invoca o violare a art. 16 din Conventie si a art. 4 din Protocolul nr. 4.
26. Curtea observa ca aceste capete de cerere nu sunt sustinute. Prin urmare, ele sunt in mod evident nefondate si trebuie respinse in conformitate cu art. 35 §§3 si 4 din Conventie. 

IV. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 8 din Conventie
27. Reclamantul invoca faptul ca masura de expulzare, precum si interdictia de sedere pe o durata de 15 ani pronuntate impotriva sa aduc atingere dreptului sau la viata privata si de familie, garantat de art. 8 din Conventie, astfel redactat:
"Art. 8.1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei ori protejarea drepturilor si libertatilor altora."
A. Asupra admisibilitatii
28. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat, in sensul art. 35 §3 din Conventie. Ea releva ca, de altfel, acesta nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Este necesar deci sa fie declarat admisibil.
B. Pe fond
1. Cu privire la existenta unei ingerinte
29. Guvernul nu contesta existenta unei vieti private si familiale a reclamantului in Romania inainte de expulzarea lui, dar sustine ca aceasta masura, precum si interdictia de sedere nu au constituit o ingerinta in viata sa privata si familiala. In aceasta privinta, arata ca reclamantul nu avea drept de sedere permanenta in Romania, ci locuia pe baza unei vize valabile pana la 8 iunie 2005, care putea fi reinnoita. Mai mult, subliniaza ca sotia reclamantului putea sa mearga in Turcia pentru a continua viata familiala, dupa expulzare. Guvernul sustine ca reclamantul, care se gasea in Romania de numai 5 ani, nu si-a petrecut "cea mai mare parte a existentei" sale pe teritoriul acestei tari. In sfarsit, considera ca nu a existat nicio ingerinta in viata sa privata si familiala.
30. Reclamantul contesta sustinerile Guvernului. El afirma ca sotiei sale i-a fost imposibil sa se mute in Turcia, tinand cont de religia sa. El contesta accesibilitatea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, precum si scopul masurii de expulzare, luata in conformitate cu ordonanta mentionata. In final, el invoca absenta oricarei probe care ar putea indica periculozitatea sa pentru siguranta nationala.
31. Curtea constata ca realitatea unei vieti private si familiale a reclamantului in Romania anterior expulzarii sale nu este contestata.
32. Intr-o cauza similara, Curtea a retinut ca integrarea reclamantului in societatea romaneasca si caracterul efectiv al vietii sale de familie erau incontestabile si ca interdictia de a se afla pe teritoriul romanesc a pus capat acelei integrari si a generat o perturbare radicala a vietii sale private si familiale (Lupsa impotriva Romaniei, nr. 10.337/04, §§24-27, 8 iunie 2006).
33. In speta, reclamantul a intrat in Romania in anul 2000, unde a locuit de atunci in mod regulat si si-a intemeiat o familie cu o cetateana romanca.
34. Astfel, Curtea considera ca a existat o ingerinta in viata sa privata si familiala.
2. Cu privire la justificarea ingerintei
35. O astfel de ingerinta incalca Conventia, daca nu respecta exigentele §2 al art. 8. Astfel, trebuie analizat daca ea era "prevazuta de lege", daca avea la baza unul sau mai multe scopuri legitime in raport cu paragraful mentionat si daca era "necesara intr-o societate democratica".
36. Guvernul invoca faptul ca masura litigioasa este in conformitate cu criteriile §2 al art. 8. El evidentiaza faptul ca masura era prevazuta de lege, mai exact de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, si ca se indeplineste astfel conditia accesibilitatii. In ceea ce priveste conditia previzibilitatii, Guvernul apreciaza ca este, de asemenea, indeplinita, din moment ce art. 83 din ordonanta mai sus mentionata prevede ca interdictia de a se afla pe teritoriul romanesc nu poate fi impusa decat in cazuri strict enumerate, atunci cand se cunoaste ca un strain desfasoara, a desfasurat ori exista indicii temeinice ca intentioneaza sa desfasoare activitati de natura sa puna in pericol siguranta nationala sau ordinea publica.
37. Guvernul afirma ca masura litigioasa urmarea un scop legitim, si anume apararea securitatii nationale, ca era necesara intr-o societate democratica, astfel ca se justifica printr-o nevoie sociala imperioasa si ca era proportionala cu scopul legitim urmarit. Pentru a concluziona cu privire la proportionalitatea ingerintei, Guvernul subliniaza ca trebuie sa se tina cont, pe de o parte, de gravitatea faptelor de care reclamantul era suspectat si, pe de alta parte, si de faptul ca partenera sa era libera sa il viziteze si eventual sa se mute in Turcia.
38. In Cauza Lupsa impotriva Romaniei mentionata anterior, Curtea a statuat ca art. 83 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 - text legal care a stat la baza expulzarii si a interdictiei de sedere a reclamantului - indeplineste criteriul accesibilitatii, dar ridica probleme din punctul de vedere al previzibilitatii.
39. In speta, ca si in Cauza Lupsa impotriva Romaniei, mai sus mentionata, printr-o ordonanta a parchetului reclamantul a fost declarat indezirabil pe teritoriul romanesc, i s-a interzis sederea pentru o perioada de 15 ani si a fost expulzat pe motiv ca Serviciul Roman de Informatii avea "informatii suficiente si serioase conform carora el desfasura activitati de natura sa puna in pericol securitatea nationala". 
#PAGEBREAK#
40. Curtea constata ca nu a fost initiata urmarirea penala impotriva reclamantului pe motiv ca ar fi participat la comiterea vreunei infractiuni in Romania sau in alta tara. Exceptand motivul general mai sus mentionat, autoritatile nu au furnizat reclamantului nicio alta precizare.
41. Curtea aminteste ca orice persoana impotriva careia se ia o masura care are la baza motive de securitate nationala trebuie sa beneficieze de garantii impotriva arbitrariului. In special, persoana trebuie sa aiba posibilitatea de a declansa un control al masurii litigioase din partea unui organ independent si impartial, competent sa se pronunte cu privire la toate problemele de fapt si de drept relevante, in vederea stabilirii legalitatii masurii si a sanctionarii unui eventual abuz din partea autoritatilor. In fata unui astfel de organ de control persoana in cauza trebuie sa beneficieze de o procedura contradictorie pentru a-si putea prezenta punctul de vedere si a combate argumentele autoritatilor (Al-Nashif impotriva Bulgariei, nr. 50.963/99, §§123 si 124, 20 iunie 2002).
42. La fel ca in Cauza Lupsa impotriva Romaniei mentionata anterior (§41), Curtea de Apel Bucuresti s-a marginit la un examen pur formal al ordonantei parchetului. In plus, nicio precizare referitoare la faptele de care era acuzat reclamantul nu a fost furnizata curtii de apel, astfel incat aceasta nu a mers dincolo de afirmatiile parchetului pentru a verifica daca reclamantul prezenta intr-adevar un pericol pentru securitatea nationala sau pentru ordinea publica.
43. Datorita faptului ca reclamantul nu a beneficiat nici in fata autoritatilor administrative, nici in fata curtii de apel de un grad minim de protectie impotriva arbitrariului autoritatilor, Curtea a concluzionat ca atingerea adusa vietii sale private nu era prevazuta de "o lege" care sa raspunda cerintelor Conventiei (a se vedea, mutatis mutandis, Al-Nashif impotriva Bulgariei, citata anterior, §128).
44. In lumina celor de mai sus, Curtea apreciaza ca nu mai este necesara examinarea plangerii reclamantului pentru a stabili daca atingerea a urmarit un "scop legitim" si daca a fost "necesara intr-o societate democratica".
45. In consecinta, a existat o incalcare a art. 8 din Conventie. 

V. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 7
46. Reclamantul a denuntat o atingere adusa garantiilor procedurale in cazul expulzarii. El a invocat art. 1 din Protocolul nr. 7, care prevede urmatoarele:
"1. Un strain care isi are resedinta in mod legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decat in temeiul executarii unei hotarari luate conform legii si el trebuie sa poata:
a) sa prezinte motivele care pledeaza impotriva expulzarii sale;
b) sa ceara examinarea cazului sau; si
c) sa ceara sa fie reprezentat in acest scop in fata autoritatilor competente sau a uneia ori a mai multor persoane desemnate de catre aceasta autoritate.
2. Un strain poate fi expulzat inainte de exercitarea drepturilor enumerate in paragraful 1 a), b) si c) al acestui articol, atunci cand expulzarea este necesara in interesul ordinii publice sau se intemeiaza pe motive de securitate nationala."
A. Cu privire la admisibilitate
47. Curtea constata ca plangerea nu este in mod evident nefondata in conformitate cu art. 35 §3 din Conventie. Ea subliniaza, pe de alta parte, ca aceasta nu este lovita de niciun alt motiv de inadmisibilitate, fapt pentru care hotaraste sa o declare admisibila.
B. Pe fond
48. Guvernul nu contesta aplicabilitatea in cauza a art. 1 din Protocolul nr. 7 si admite ca reclamantul a fost expulzat inainte de a beneficia de garantiile prevazute de acest articol. Cu toate acestea, Guvernul considera ca motive de securitate nationala reclama masuri urgente. Astfel, apreciaza ca expulzarea reclamantului a fost justificata conform §2 al art. 1.
49. Guvernul sustine, de asemenea, ca reclamantul, desi a fost expulzat, a beneficiat de aceste garantii procedurale in fata unei jurisdictii. Astfel, evidentiaza faptul ca reclamantul a fost reprezentat de un avocat care a putut expune in fata curtii considerentele care sustineau neexpulzarea sa (a se vedea, mutatis mutandis, Mezghiche impotriva Frantei, nr. 33.438/96, Decizia Comisiei din 9 aprilie 1997). 
#PAGEBREAK#
50. Reclamantul afirma ca nu a fost niciodata informat asupra motivelor expulzarii sale si reitereaza imposibilitatea avocatului sau de a-i asigura apararea in lipsa oricaror dovezi impotriva sa.
51. Curtea aminteste ca in caz de expulzare, dincolo de protectia care le este oferita in special de art. 3 si 8, coroborate cu art. 13 din Conventie, strainii beneficiaza de garantii specifice prevazute de art. 1 din Protocolul nr. 7 (a se vedea, mutatis mutandis, Al-Nashif impotriva Bulgariei, citata anterior, §132).
52. Pe de alta parte Curtea releva faptul ca garantiile mai sus mentionate nu se aplica decat strainului aflat legal pe teritoriul unui stat care a ratificat acest protocol [Sejdovic si Sulejmanovic impotriva Italiei (decizie), nr. 57.575/00, 14 martie 2002, si Sulejmanovic si Sultanovic impotriva Italiei (decizie), nr. 57.574/00, 14 martie 2002].
53. In speta, Curtea constata ca nu se contesta faptul ca reclamantul locuia legal pe teritoriul romanesc in momentul expulzarii sale. Astfel, desi a fost expulzat de urgenta din motive de securitate nationala, fapt permis de §1 al art. 1, el avea dreptul de a se prevala, dupa expluzarea sa, de garantiile prevazute de §1 (a se vedea raportul explicativ care insoteste Protocolul nr. 7).
54. Curtea releva faptul ca prima garantie acordata persoanelor vizate de acest articol prevede ca acestea nu pot fi expulzate decat "in executarea unei decizii luate in conformitate cu legea".
55. Cuvantul "lege" se refera la legea nationala, trimiterea la aceasta vizand, conform ansamblului dispozitiilor Conventiei, nu numai existenta unei baze in dreptul intern, ci si calitatea legii: impune accesibilitatea si previzibilitatea acesteia, precum si o anumita protectie impotriva atingerilor arbitrare ale drepturilor garantate de Conventie, venind din partea puterii publice.
56. Curtea reitereaza constatarea pe care a facut-o cu ocazia examinarii capatului de cerere privind art. 8 din Conventie, si anume ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002, care a reprezentat baza legala a expulzarii reclamantului, nu i-a oferit acestuia garantii minime impotriva arbitrariului autoritatilor.
57. In consecinta, desi expulzarea reclamantului a avut loc in executarea unei decizii luate in conformitate cu legea, a existat o violare a art. 1 din Protocolul nr. 7, din moment ce legea nu corespunde cererilor Conventiei.
58. In orice caz, Curtea apreciaza ca autoritatile interne au incalcat garantiile de care reclamantul trebuia sa beneficieze in virtutea §1 lit. a) si b) al acestui articol.
59. In aceasta privinta, Curtea constata, pe de o parte, ca autoritatile nu au furnizat reclamantului nici cel mai mic indiciu privind faptele de care este acuzat si, pe de alta parte, ca parchetul nu i-a comunicat ordonanta luata impotriva sa decat in ziua singurei audieri in fata curtii de apel. Pe de alta parte, Curtea observa ca curtea de apel a respins orice cerere de amanare, impiedicandu-l astfel pe avocatul reclamantului sa studieze ordonanta mai sus mentionata si sa depuna la dosar documente in sprijinul contestatiei indreptate impotriva sa.
60. Amintind ca orice dispozitie a Conventiei sau a protocoalelor sale trebuie interpretata astfel incat sa garanteze drepturi concrete si efective, iar nu teoretice si iluzorii, Curtea considera, avand in vedere controlul pur formal realizat de curtea de apel in aceasta cauza, ca reclamantul nu a putut, cu adevarat, sa obtina examinarea cauzei sale din perspectiva motivelor care sustineau neexpulzarea sa.
61. A existat deci o violare a art. 1 din Protocolul nr. 7. 

VI. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
62. Conform art. 41 din Conventie, "Daca Curtea declara ca a existat o incalcare a Conventiei si a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
A. Prejudiciu
63. Reclamantul solicita 500.000 EUR, reprezentand despagubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin expulzarea sa.
64. Guvernul contesta aceste pretentii, apreciind ca sunt exorbitante si nejustificate. In plus, sustine ca nu exista nicio legatura directa intre incalcarile invocate si prejudiciul pretins. Guvernul face trimitere la Cauza Beldjoudi impotriva Frantei (Hotararea din 26 martie 1992, seria A, nr. 234-A, §86), in care Curtea a apreciat ca simpla constatare a incalcarii constituie o reparatie suficienta in aceasta privinta. Guvernul aminteste si de cauzele Al-Nashif impotriva Bulgariei, mai sus citata (§148), Slivenko impotriva Letoniei [(MC), nr. 48.321/99, §167, CEDO 2003-X] si Mokrani impotriva Frantei (nr. 52.206/99, §43, 15 iulie 2003), in care Curtea a acordat, cu titlu de daune morale, o suma mai mica decat cea solicitata de reclamant.
65. Curtea apreciaza ca reclamantul a suferit un prejudiciu moral incontestabil din cauza incalcarilor constatate. Avand in vedere ansamblul elementelor de care dispune si statuand in echitate, dupa cum prevede art. 41 din Conventie, Curtea hotaraste sa acorde reclamantului 10.000 EUR cu acest titlu.
B. Cheltuieli de judecata
66. Reclamantul nu solicita restituirea cheltuielilor de judecata.
67. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine restituirea cheltuielilor de judecata decat in conditiile in care le-a cerut. Astfel ca, in cauza, Curtea nu acorda reclamantului nicio suma cu acest titlu.
C. Dobanzi
68. Curtea hotaraste sa aplice majorarile de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

C U R T E A,

IN UNANIMITATE:

1. declara cererea admisibila cu privire la capetele de cerere intemeiate pe art. 8 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 7 si inadmisibila pentru rest;
2. declara ca a existat o incalcare a art. 8 din Conventie;
3. hotaraste ca a existat o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 7;
4. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa ii plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data la care hotararea a devenit definitiva conform art. 44 §2 din Conventie, 10.000 EUR (zece mii de euro) cu titlu de daune morale, plus orice suma care poate fi datorata cu titlu de impozit, convertibila in lei romanesti noi la nivelul ratei de schimb aplicabile la data platii;
b) ca, incepand de la data expirarii termenului amintit pana la momentul efectuarii platii, suma va fi majorata cu o dobanda simpla, a carei rata este egala cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana in aceasta perioada, la care se vor adauga 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru rest.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 12 octombrie 2006, in conformitate cu art. 77 alin. 2 si 3 din Regulamentul Curtii.


John Hedigan, Vincent Berger,
presedinte grefier