Cum vom adera la zona euro ?

... în principal, o responsabilitate ºi o prerogativã a instituþiilor naþionale. Conform Tratatului de la Maastricht, statele care aderã la Uniunea Europeanã devin membre ale Uniunii Economice ºi Monetare beneficiind de o derogare temporarã în ceea ce priveºte adoptarea monedei comune.

La utlimul Consiliu ECOFIN de la Bruxelles, fostul ministru al finanþelor, Sebastian Vlãdescu a anunþat oficial intenþia României de a adera la zona euro în 2014. România ºi-a asumat intrarea în zona euro la orizontul anului 2014 prin Programul de Convergenþã, ulterior unei perioade de ºapte ani de pregãtire pentru adoptarea monedei euro (2007 – 2013). Acest program a fost analizat de Consiliul Uniunii Europene tot la reuniunea de la Bruxelles a miniºtrilor de finanþe.

"În cazul României, am transmis un mesaj autoritãþilor potrivit cãruia supraîncãlzirea economiei necesitã politici fiscale mai stricte. Nu au fost riguroºi în corectarea dezechilibrelor bugetare ºi nu au contribuit, printr-o astfel de corecþie, la mixul de politici necesare economiei româneºti", a afirmat comisarul european pentru afaceri economice ºi monetare, Joaquin Almunia, dupã Consiliul ECOFIN, conform Eu-Ro Newsletter.

România va adera în 2012 la mecanismul ratei de schimb doi (ERM 2). Aceasta este etapa preliminarã adoptãrii monedei comune. Participarea la ERM 2 este condiþionatã de implementarea unor reforme structurale suplimentare care sã ducã la cresterea capacitãþii ºi flexibilitãþii economiei româneºti de a face faþã ºocurilor asimetrice. Pentru intrarea în mecanismul valutar ERM 2 ºi, în cele din urmã, pentru adoptarea monedei euro, calendarul propus trebuie sã permitã un interval de timp suficient pentru îndeplinirea pe o bazã durabilã a criteriilor de convergenþã nominalã ºi realã ºi sã fie suficient de ambiþios pentru a concentra voinþa politicã în direcþia continuãrii reformelor.

Realizarea convergenþei nominale presupune îndeplinirea mai multor criterii stabilite prin Tratatul de la Maastricht.

Stabilitatea preþurilor Rata medie a inflaþiei, observatã pe o perioadã de un an înaintea momentului examinãrii, nu trebuie sã depãºeascã cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media ratelor consemnate în cei mai performanþi trei membri ai UE, respectiv 2,8% .

În România rata medie a inflaþiei a ajuns la la 6,56% în 2006 (an/an).

Rata dobanzii pe termen lung Rata medie nominala a dobanzii pe termen lung pe ultimele 12 luni înaintea examinãrii nu trebuie sã depãºeascã cu mai mult de 2 puncte procentuale media ratelor dobânzilor pe termen lung din cele mai performanþe trei state membre ale UE , respectiv 6,2% .

În România rata dobânzii la ultima emisiune de obligaþiuni guvernamentale pe termen de 10 ani (august 2005) a fost de 7,49%, iar la ultima emisiune obligaþiuni guvernamentale pe termen de 5 ani (martie 2007), rata dobânzii a fost de 7,03%.

Stabilitatea cursului de schimb Cursul de schimb al monedei naþionale faþã de euro trebuie sã se încadreze în intervalul de variaþie de 15%, fãrã tensiuni majore pentru o perioadã de doi ani înaintea momentului examinãrii.

În România, în perioada 2005-2006, aprecierea/deprecierea zilnicã maximã a cursului de schimb leu/euro faþã de media celor doi ani a fost de +10,0/-6,1%.

Sustenabilitatea poziþiei fiscale Deficitul bugetar (calculat conform ESA95) nu trebuie sã depãºeascã 3% din PIB în anul anterior examinãrii. Dacã aceastã valoare este depãºitã, deficitul bugetar trebuie sã fie redus substanþial ºi continuu cãtre o valoare apropiatã de cea de referinþã sau depãºirea valorii de referinþã trebuie sã fie excepþionalã ºi temporarã.

Începând cu anul 2002, deficitul bugetar s-a situat permanent sub valoarea de referinþã de 3% din PIB, în anul 2006 înregistrând 1,9% în PIB (calculat conform ESA95).

Ponderea datoriei publice este sub 20% din PIB (12,7% în anul 2006) mult mai redusã decât plafonul de 60% stabilit de Tratatul de la Maastricht. Obiectivul principal al managementului datoriei guvernamentale îl reprezintã menþinerea în limite sustenabile a nivelului acesteia ºi asigurarea surselor necesare finanþãrii deficitelor bugetare ºi a resurselor de platã a serviciului datoriei la un cost cât mai redus ºi un nivel al riscului acceptabil.

Tratatutul de la Maastricht nu menþioneazã criterii explicite privind convergenþa realã, care presupune diminuarea decalajelor dintre þãri cu privire la nivelul productivitãþii ºi al preþurilor, implicând creºterea veniturilor din þãrile în curs de dezvoltare cãtre nivelul existent în þãrile dezvoltate.

Acest criteriu este reprezentat de nivelul PIB/locuitor exprimat la paritatea puterii de cumpãrare standard (PPS).

În ce priveºte situaþia României, înainte de demararea negocierilor cu UE, PIB/locuitor exprimat în PPS era de 23,2% din nivelul înregistrat în zona euro (în anul 1999), ajungând la 34,4% în 2006 (estimãri Eurostat).

Existã anumiþi factori care pot optimiza intrarea în zona euro. Aceºtia includ flexibilitatea în pieþele de produse/servicii ºi în pieþele pentru factori de producþie, consolidarea reformelor sistemelor de pensii ºi asigurãri sociale ºi o politicã fiscalã concentratã asupra mobilitãþii factorilor de producþie în cadrul condiþiilor de piaþã unice, inclusiv migraþia forþei de muncã.

Pentru a atinge criteriile de convergenþã realã ºi nominalã este necesarã continuarea decelerãrii inflaþiei, formarea pieþei interne de capitaluri pe termen lung ºi convergenþa ratelor de dobândã cu cele stabilite prin Tratat.

Este necesarã dezvoltarea pieþei titlurilor de stat, pe fondul finalizãrii liberalizãrii contului de capital ºi a apariþiei fondurilor de pensii private, stabilitatea relativã a cursului leului pe piaþã. Un grad de stabilitate mai ridicat al cursului de schimb poate fi atins prin creºterea credibilitãþii procesului de convergenþã ºi prin stabilizarea anticipaþiilor privind cursul de schimb pe termen lung.

Adoptãrii monedei unice poate aduce dispariþia riscurilor curente de schimb valutar ale leului în raport cu euro, transparenþa ºi siguranþa tranzacþiilor, creºterea fluxului de investiþii directe ºi creºterea eficienþei economice ºi a standardului de viaþã la niveluri comparabile cu a statelor membre.