Banca olandeza a inceput din aceasta luna sa deschida conturi si pentru firme, acestea putand face singure, cu ajutorul unui card la bancomatele bancii sau prin internet banking, plati, tranzactii, depuneri, retrageri numerar si alte operatiuni. Un alt avantaj al ING este faptul ca plateste o dobanda de 5,4% pe an pentru banii din cont, indiferent de valoarea sumelor disponibile.
Firmele care vor sa-si deschida cont la ING (cu exceptia celor nou-infiintate, pentru ca banca nu deschide conturi pentru infiintarea firmelor) trebuie sa stie ca acest cont este de fapt un pachet constand intr-un cont bancar, un card si serviciul de internet banking (Home Bank).
De ce asa? Pentru ca ING este banca fara ghisee, ceea ce inseamna ca clientii bancii isi efectueaza singuri operatiunile, cu ajutorul unui card, la bancomatele ING din cadrul ING Office-uri, sau pe internet, cu serviciul Home Bank, ce se acceseaza de pe site-ul ING.
Cum procedati pentru deschiderea contului?
Mergeti la banca cu actele necesare (vezi lista de mai jos), vi se va deschide contul, iar intr-un interval de aproximativ o saptamana veti primi prin curier cardul si PIN-ul atasat cu ajutorul caruia veti putea face operatiunile bancare.
Intre timp, puteti face operatiuni cu serviciul de internet banking, care se acceseaza, din motive de securitate, dupa ce introduceti un cod unic de acces pe internet ce apare pe Digipass, un mic gadget de dimensiunea unui calculator de buzunar.
In afara de cardul denumit “Manager” atasat contului deschis la ING, banca va poate oferi alte doua carduri suplimentare, cu destinatii specifice: un card destinat agentilor de vanzari ce colecteaza cashul (pentru a-l depune apoi pe card), card ce permite doar depunerea de numerar, fara a se putea vizualiza valoarea contului si un card destinat delegatiilor, special pentru plati si retrageri de numerar.
Avantajele utilizarii serviciilor bancare cu cardul si internet banking
Faptul ca la ING toate operatiunile bancare se realizeaza doar cu cardul sau pe internet ofera anumite avantaje clientilor:
- Orice operatiune bancara se poate face cu ajutorul calculatorului, de la serviciu sau din orice alt loc cu conexiune la internet, ceea ce confera economii de timp (nu trebuie sa te duci la banca) si acces de oriunde la contul bancar.
- Realizarea operatiunilor bancare cu ajutorul cardului, in cadrul ING Office-urilor, se poate face in orice zi din saptamana, inclusiv sambata si duminica si pana seara tarziu (ora 11), cu mult dupa inchiderea unitatilor bancare.
- Scapi de completarea formularelor pentru plati, transferuri, depuneri sau retrageri de numerar, intrucat toate aceste operatiuni se efectueaza direct la bancomat sau prin internet.
Dobanda pentru banii din contul curent
Un alt avantaj important oferit de ING firmelor este cel al dobanzii pentru banii tinuti in contul curent. La celelalte banci, pentru banii tinuti de firme in conturi se plateste doar o dobanda la vedere, de 0,5% sau 1% pe an, in timp ce ING ofera o dobanda de 5,4%, indiferent daca in cont se afla un leu sau 100.000 de lei. Exista totusi o limita maxima pentru plata dobanzii, de un milion de lei (noi).
Clientii bancii au astfel avantajul ca nu mai trebuie sa constituie depozite separate pentru sumele in exces din conturi.
Costuri si comisioane
ING percepe un cost unic de 50 de lei pentru activarea contului, emiterea cardului si serviciul de internet banking.
Banca mai percepe un comision lunar de 10 lei pentru administrarea contului, comision care nu se percepe daca beneficiarul efectueaza mai mult de 10 transferuri taxabile pe luna.
Costurile cardului si tranzactiilor cu cardul “Manager” si Home Bank:
Se percepe o taxa anuala de 40 de lei pentru intretinerea cardului.
Comisioane aferente tranzactiilor nationale:
- depunere numerar la ING Bancomat+ : 0,1%
- retragere numerar la ING Bancomat+ : 0,2%
- retragere numerar la ghiseul sau bancomatul altei banci: 0,5% + 2,5 lei
Comisioane aferente tranzactiilor internationale:
- retragere numerar la ATM sau ghiseul altei banci: 2% + 17 lei
- tranzactii la comercianti: 0
Plati in lei in Self Bank (la bancomat):
- 5 lei intre conturile clientilor ING
- 5 lei + comisionul BNR catre un client al altei banci
Extrase de cont:
- 0 pentru extrasele tiparite prin Home Bank sau la bancomat
- 10 lei expediat la cerere prin posta
Plati in lei prin Home Bank:
- 0 la platile intre conturile clientului la ING si catre alt client ING
- 2 lei + comisionul BNR catre un client al altei banci
Acte necesare pentru deschiderea ING Profesional
1. actul constitutiv (semnat de asociati, actionari); obligatoriu trebuie sa poarte semnatura actionarilor/asociatilor.
Nota: SRL-urile cu asociat unit prezinta doar statutul sau actul constitutiv. SNC si SCS prezinta doar contractul de societate sau actul constitutiv.
2. Incheierea judecatoareasca prin care s-a autorizat constituirea societatii si s-a dispus inmatricularea societatii la ORC;
3. Certificatul de inregistrare (mentionand codul de inregistrare fiscala – CIF, fostul CUI);
4. Certificatul constatator la zi de la registrul comertului (fara a depasi limita de 30 de zile) sau verificare RECOM ce va fi suportata de catre companie;
5. Hotararea/hotararile AGA sau decizia/deciziile asociatului unic privind modificarea actului constitutiv, actul aditional autentificat de notar/atestat de avocat/registrul comertului, certificatul de inscriere mentiuni si incheierea prin care a fost inscrisa modificarea aferenta actului aditional, respectiv pentru SC care NU au operat modificari la actele constitutive incepand cu 01.12.2006, daca este cazul;
6. Acte necesare identificarii dreptului de reprezentare a PAU;
7. Specimenul de semnatura al administratorului/directorului/membrilor directoratului;
8. Copia dupa actul de identitate al reprezentantului legal (administrator) in relatia cu banca si a persoanei imputernicite (daca este cazul) semnate in original de posesori.
www.ghiseulbancar.ro
Comentarii articol (0)