Daca pana acum un apel in Uniunea Europeana ajungea la 3 euro pe minut, exista planuri ca din vara aceasta limita maxima sa fie 49 de centi. Daca lucrurile merg conform planurilor, aproximativ 147 de milioane de cetateni ar putea beneficia de aceasta schema de preturi reduse din aceasta vara, se precizeaza in acelasi comunicat.
Cand regulamentul va intra in vigoare, operatorii vor fi nevoiti sa faca o oferta la care sa poata sa se aboneze consumatorii. Cei care nu doresc sa ia o decizie vor primi o rata de apel protectoare automat dupa trei luni. Cei care vor lua o decizie imediat vor fi primii care sa beneficieze de noua rata de apel.
Consiliul ministrilor pentru telecomunicatii va vota asupra acestui subiect la 7 iunie. Deoarece noua lege propusa este un regulament, aceasta va intra in vigoare imediat dupa publicarea in Jurnalul Oficial in toate limbile oficiale ale UE.
“Desi nu se poate anunta deocamdata o data clara a adoptarii, din punct de vedere tehnic exista sanse ca legea sa apara inainte de sfarsitul lunii iunie", a afirmat raportorul Paul Rubig. "Daca se va intampla asa, clientii ar putea beneficia de ratele reduse inca din august", a adaugat acesta.
Conform datelor prezentate de Parlamentul European, tariful de roaming se va reduce gradual, in fiecare an, in perioada 2007-2009. Astfel, pentru apelurile efectuate, utilizatorii vor plati 49 de eurocenti in 2007, 46 de eurocenti in 2008 si 43 de eurocenti in 2009. Apelurile primite vor costa 24 de eurocenti in 2007 si vor ajunge la 19 eurocenti in 2009.
Comentarii articol (0)