Hotararea Curtii din 14 iunie 2007 - dreptul marcilor - lipsa utilizarii serioase a unei marci

HOTARAREA CURTII (Camera a treia)

14 iunie 2007(*)

In cauza C‑246/05,

avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare, in temeiul articolului 234 din Tratatul CE, introdusa de Oberster Patent- und Markensenat (Austria), prin decizia din 9 februarie 2005, primita de Curte la 10 iunie 2005, in procedura

Armin Häupl

impotriva

Lidl Stiftung & Co. KG,

CURTEA (Camera a treia),

compusa din dl A. Rosas, presedintele Camerei a treia, dnii A. Tizzano, A. Borg Barthet (raportor), U. Lõhmus si A. Ó Caoimh, judecatori,

avocat general: dl D. Ruiz-Jarabo Colomer,

grefier: dl B. Fülöp, administrator,

avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 21 septembrie 2006,

luand in considerare observatiile prezentate:

– pentru dl A. Häupl, Patentanwalt, de el insusi, asistat de dl W. Ellmeyer, Patentanwalt,

– pentru Lidl Stiftung & Co. KG, de dl. H. Sonn, Patentanwalt,

– pentru guvernul austriac, de dna C. Pesendorfer, in calitate de agent,

– pentru guvernul francez, de dnii G. de Bergues si J.-Ch. Niollet, precum si de dna A.-L. During, in calitate de agenti,

– pentru Comisia Comunitatilor Europene, de dnii G. Braun, N. B. Rasmussen si W. Wils, in calitate de agenti,

dupa ascultarea concluziilor avocatului general la sedinta din 26 octombrie 2006,

pronunta prezenta

Hotarare

1 Cererea avand ca obiect pronuntarea unei hotarari preliminare priveste interpretarea articolului 10 alineatul (1) si a articolului 12 alineatul (1) din prima directiva 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislatiilor statelor membre cu privire la marci (JO 1989, L 40, p. 1, denumita in continuare "directiva").

2 Aceasta cerere a fost introdusa in cadrul unui litigiu intre dl Häupl si Lidl Stiftung & Co. KG (denumita in continuare "Lidl") privind anularea unei marci a carei titulara este aceasta din urma.

Cadrul juridic

Reglementarea comunitara

3 Articolul 10 alineatul (1) din directiva prevede:

"(1) Daca, in termen de cinci ani de la data la care procedura de inregistrare s-a incheiat, marca nu a fost utilizata efectiv [a se citi «serios»] de catre titular in statul membru in cauza pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta este inregistrata sau daca o astfel de utilizare a fost suspendata pe o perioada neintrerupta de cinci ani, marca este supusa sanctiunilor prevazute in prezenta directiva, cu exceptia cazului in care exista un motiv intemeiat pentru a nu fi utilizata."

4 Conform articolului 12 alineatul (1) din directiva, "[t]itularul unei marci poate fi decazut din drepturile sale daca, pe o perioada neintrerupta de cinci ani, marca nu a fost utilizata in mod serios, in statul membru in cauza, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta este inregistrata si daca nu exista motive intemeiate pentru a nu fi utilizata […]".

Reglementarea internationala

5 Articolul 3 alineatul (4) din Aranjamentul de la Madrid privind inregistrarea internationala a marcilor din 14 aprilie 1891, revizuit ultima data la Stockholm la 14 iulie 1967 si modificat la 28 septembrie 1979 (denumit in continuare "Aranjamentul de la Madrid") prevede ca "Biroul international [al Organizatiei Mondiale a Proprietatii Intelectuale (OMPI), denumit in continuare «Biroul international»] va inregistra imediat marcile depuse in conformitate cu articolul 1. Inregistrarea va purta data cererii de inregistrare internationala depusa in tara de origine, cu conditia ca cererea sa fie primita de biroul international in termenul de 2 luni socotit de la aceasta data".

6 Acordul privind aspectele comerciale legate de drepturile de proprietate intelectuala care figureaza in anexa 1C a Acordului de la Marrakech din 15 aprilie 1994 privind constituirea Organizatiei Mondiale de Comert a fost aprobat in numele Comunitatii Europene prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind incheierea, in numele Comunitatii Europene, referitor la domeniile de competenta sa, a acordurilor obtinute in cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO L 336, p. 214, denumit in continuare "Acordul TRIPs"). Acesta mentioneaza in articolul 19 alineatul (1) obligatia de utilizare a marcii inregistrate in urmatorii termeni:

"Daca este obligatorie folosinta unei marci de fabrica sau de comert pentru mentinerea unei inregistrari, inregistrarea nu va putea fi radiata decat dupa o perioada neintrerupta de nefolosinta de cel putin trei ani, cu exceptia cazului in care titularul marcii prezinta motive valabile referitoare la existenta de obstacole la o astfel de folosinta. Circumstantele independente de vointa titularului marcii care constituie un obstacol la folosinta marcii, de exemplu restrictii la import sau alte prescriptii ale puterilor publice vizand produsele sau serviciile protejate prin marca, vor fi considerate ca motive valabile de justificare a nefolosintei."

Reglementarea nationala

7 Conform articolului 19 din legea din 1970 privind protectia marcilor (Markenschutzgesetz 1970, BGBl. 260/1970, denumita in continuare "MSchG"), "dreptul la marca ia nastere in ziua inscrierii in registrul marcilor (inregistrare). Perioada de protectie se incheie dupa 10 ani de la sfarsitul lunii de inregistrare".

8 Articolul 33a alineatul 1 din MSchG este redactat dupa cum urmeaza:

"Orice persoana poate solicita radierea unei marci inregistrate in Austria de cel putin cinci ani sau care beneficiaza de o protectie in Austria in temeiul articolului 2 alineatul 2 daca aceasta marca nu a fost utilizata in mod serios in Austria in raport cu produsele sau serviciile pentru care a fost inregistrata in cursul celor cinci ani care preceda ziua depunerii cererii de radiere, nici de catre proprietar, nici de catre un tert cu consimtamantul acestuia, in masura necesara si cu titlu de marca (articolul 10a), cu exceptia cazului in care titularul marcii poate justifica neutilizarea."

9 Conform articolului 2, MSchG este aplicabil, prin analogie, drepturilor de marca dobandite pe teritoriul Republicii Austria in temeiul conventiilor internationale. 

Nota AvocatNet: Numai legislatia europeana din editia printata a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene poate fi considerata autentica
#PAGEBREAK#
Litigiul din actiunea principala si intrebarile preliminare

10 Lidl este titulara marcii figurative si verbale "Le Chef DE CUISINE". Marca de baza germana este protejata de la 8 iulie 1993, iar marca internationala – inregistrata de asemenea pentru Austria – de la 12 octombrie 1993. Aceasta din urma a fost publicata la 2 decembrie 1993 de catre Biroul international si notificata statelor contractante desemnate.

11 Lidl administreaza un lant de supermagazine care este instalat in Germania din 1973. Un prim supermagazin Lidl a fost deschis in Austria la 5 noiembrie 1998. Parata din actiunea principala nu comercializeaza mancarurile preparate care poarta marca "Le Chef DE CUISINE" decat in propriile puncte de vanzare. Inainte de deschiderea primelor sale supermagazine austriece, Lidl a prezentat produsul in cadrul societatii, a incheiat acorduri cu furnizorii si a inceput sa stocheze marfurile deja livrate.

12 La 13 octombrie 1998, dl Häupl a solicitat anularea respectivei marci pentru teritoriul Republicii Austria pe motiv de neutilizare, in temeiul articolului 33a alineatul 1 din MSchG. In opinia sa, termenul de cinci ani prevazut de aceasta dispozitie a inceput sa curga de la inceputul perioadei de protectie, si anume de la 12 octombrie 1993. Lidl a contestat cererea de anulare. Aceasta a aratat ca respectivul termen a inceput sa curga la 2 decembrie 1993, astfel incat acesta nu a expirat decat la 2 decembrie 1998. Or, la aceasta data, ea propunea spre vanzare produse purtand marca in cauza in primul sau supermagazin austriac. In plus, ea a subliniat ca, incepand cu 1994, s-a avut in vedere o extindere in Austria, dar ca deschiderea de noi supermagazine in acest stat membru a fost intarziata de "obstacole birocratice", in special de intarzieri in eliberarea de autorizatii de exploatare.

13 Nichtigkeitsabteilung des Patentamtes (divizia de anulari a Oficiului de Brevete austriac) a declarat marca neprotejata in Republica Austria incepand cu 12 octombrie 1998. Lidl a contestat aceasta decizie in fata Oberster Patent- und Markensenat (Camera Superioara pentru Brevete si Marci).

14 In acest context, Oberster Patent- und Markensenat a hotarat sa suspende judecata si sa adreseze Curtii urmatoarele intrebari preliminare:

"1) Articolul 10 alineatul (1) din Directiva 89/104/CEE […] trebuie interpretat in sensul ca termenii «data la care procedura de inregistrare s-a incheiat» vizeaza inceputul perioadei de protectie?

2) Articolul 12 alineatul (1) din [aceasta] directiva trebuie interpretat in sensul ca exista motive intemeiate pentru neutilizarea marcii atunci cand punerea in aplicare a strategiei de intreprindere urmarita de titularul marcii este intarziata de cauze exterioare societatii sau titularul marcii trebuie sa isi modifice strategia pentru a putea utiliza marca in timp util?"

Cu privire la competenta Curtii

15 Inainte de a raspunde la intrebarile adresate, trebuie sa se verifice daca Oberster Patent- und Markensenat reprezinta o instanta in sensul articolului 234 CE si daca, prin urmare, Curtea este competenta pentru a se pronunta asupra intrebarilor care ii sunt adresate.

16 Dintr-o jurisprudenta constanta rezulta ca, pentru a aprecia daca organul de trimitere are caracterul unei instante in sensul respectivei dispozitii, aspect care apartine doar dreptului comunitar, Curtea tine cont de un ansamblu de elemente, precum originea legala a organului, caracterul sau permanent, caracterul obligatoriu al jurisdictiei sale, natura contradictorie a procedurii, aplicarea de catre organ a normelor de drept, precum si independenta sa (a se vedea, in special, hotararile din 17 septembrie 1997, Dorsch Consult, C-54/96, Rec., p. I-4961, punctul 23, precum si din 31 mai 2005, Syfait si altii, C-53/03, Rec., p. I-4609, punctul 29).

17 In acest sens, se impune, dupa cum a procedat dl avocat general la punctele 25-29 din concluziile sale, sa se analizeze dispozitiile legii din 1970 privind brevetele (Patentgesetz 1970, BGBl. 259/1970, denumita in continuare "Patentgesetz").

18 Mai intai, rezulta din articolele 74 si 75 din aceasta lege, care determina competenta si alcatuirea Oberster Patent- und Markensenat, ca acest organ raspunde criteriilor privind originea legala si independenta. In plus, articolul 74 alineatul 9 din respectiva lege prevede in mod explicit ca membrii respectivului organ isi exercita functia in deplina independenta, fara a fi tinuti de vreo indicatie. Alineatele 6 si 7 din acelasi articol prevad ca mandatul lor este de cinci ani, cu posibilitate de reinnoire, si ca acesta nu poate lua sfarsit in mod anticipat decat pentru motive exceptionale si bine definite, precum pierderea cetateniei austriece sau limitarea capacitatii juridice.

19 Caracterul permanent al Oberster Patent- und Markensenat poate fi dedus din articolul 70 alineatele 2 si 3, precum si din articolul 74 alineatul 1 din Patentgesetz, care prevad ca aceasta instanta este competenta pentru a statua asupra actiunilor introduse impotriva deciziilor Nichtigkeitsabteilung des Patentamtes si ale Beschwerdeabteilung des Patentamtes (camera de recurs a Oficiului de Brevete austriac) fara nicio limitare in timp. Caracterul obligatoriu al jurisdictiei respectivei instante rezulta chiar din aceste dispozitii, intrucat competenta sa de a hotari in cadrul actiunilor sus-mentionate este prevazuta in mod legal si nu are caracter optional.

20 In ceea ce priveste procedura in fata Oberster Patent- und Markensenat, articolul 140 alineatul 1 din Patentgesetz face trimitere la articolele 113-127 si 129-136 din respectiva lege, care stabilesc in mod precis regulile de procedura ce indica faptul ca acest organ aplica normele de drept si ca procedura organizata in fata lui este contradictorie.

21 Din cele ce preceda, rezulta ca Oberster Patent- und Markensenat reprezinta o instanta in sensul articolului 234 CE si ca, prin urmare, Curtea este competenta sa raspunda intrebarilor adresate de aceasta.
#PAGEBREAK#
Cu privire la intrebarile preliminare

Cu privire la prima intrebare
22 Prima intrebare formulata de catre instanta de trimitere este aceea daca articolul 10 alineatul (1) din directiva trebuie interpretat in sensul ca termenii "data la care procedura de inregistrare s-a incheiat" vizeaza inceputul perioadei de protectie. Aceasta doreste deci sa afle daca termenul de cinci ani impus titularului unei marci pentru a incepe sa o utilizeze in mod serios incepe sa curga la momentul la care incepe perioada de protectie a marcii in cauza.

23 Reclamantul in cauza principala, precum si guvernul austriac considera ca data inregistrarii, si anume momentul la care incepe perioada de protectie in conformitate cu dreptul austriac, corespunde "dat[ei] la care procedura de inregistrare s-a incheiat" in sensul articolului 10 alineatul (1) din directiva.

24 In schimb, pentru parata din actiunea principala, pentru guvernul francez, precum si pentru Comisia Comunitatilor Europene, termenii "data la care procedura de inregistrare s-a incheiat" nu vizeaza inceputul perioadei de protectie, ci data la care s-a incheiat procedura de examinare in fata oficiului insarcinat cu aceasta procedura. In cazul unei proceduri de inregistrare internationale in temeiul Aranjamentului de la Madrid, aceasta nu poate fi incheiata inainte ca termenul de care dispun autoritatile nationale pentru a formula un refuz provizoriu de protectie sa fi ajuns la scadenta sau inainte ca protectia sa fie confirmata definitiv de catre aceste autoritati.

25 Pentru a raspunde intrebarii adresate, se impune mai intai sublinierea faptului ca mai multe ordini juridice sunt implicate in cadrul inregistrarii internationale a unei marci, precum in cauza din actiunea principala. Intr-adevar, se aplica, pe de o parte, dispozitiile Aranjamentului de la Madrid, care stabilesc in esenta partea inregistrarii care are loc pe langa biroul international, si, pe de alta parte, dispozitiile legislative nationale, care trebuie sa fie conforme dreptului comunitar si, in particular, directivei. In acest sens, articolul 1 din aceasta din urma prevede ca ea "se aplica marcilor […] care au facut obiectul unei inregistrari internationale care isi produce efectele intr-un stat membru".

26 In plus, se cuvine sa se precizeze ca, dupa cum indica al treilea considerent al directivei, aceasta nu vizeaza o apropiere totala a legislatiilor statelor membre in domeniul marcilor. Al cincilea considerent subliniaza in acest sens ca "statele membre pastreaza […] libertatea de a stabili dispozitiile de procedura privind inregistrarea, decaderea din drepturi sau nulitatea marcilor dobandite prin inregistrare; […] este de competenta lor, de exemplu, sa stabileasca forma procedurilor de inregistrare si de nulitate, sa decida daca drepturile anterioare trebuie invocate in procedura de inregistrare sau in aceea de nulitate sau in ambele ori, mai mult, in cazul in care drepturile anterioare pot fi invocate in procedura de inregistrare, sa prevada o procedura de opozitie sau o examinare din oficiu sau ambele […]". Din aceste considerente ale directivei rezulta deci ca aceasta nu armonizeaza aspectul procedural al inregistrarii marcilor.

27 Aceste consideratii trebuie luate in calcul in interpretarea articolului 10 alineatul (1) din directiva. In acest sens, trebuie notat ca dispozitia nu stabileste in mod univoc inceputul perioadei de utilizare si, prin urmare, punctul de plecare al termenului de cinci ani pe care il prevede. Intr-adevar, formularea sa defineste acest punct de plecare in raport cu procedura de inregistrare, asadar un domeniu care nu este armonizat prin directiva. Dupa cum arata Comisia, aceasta formulare permite adaptarea respectivului termen particularitatilor procedurilor nationale.

28 Din aceasta rezulta ca statele membre sunt libere sa organizeze procedura de inregistrare si ca, prin urmare, le revine sa decida in special cand trebuie considerata ca fiind incheiata.

29 In cazul unei inregistrari internationale, precum cea in cauza in actiunea principala, revine deci statului membru pentru care a fost depusa cererea de inregistrare sa determine momentul la care se incheie procedura de inregistrare, in functie de propriile sale reguli de procedura.

30 Prin urmare, teza reclamantului in actiunea principala, conform careia data inregistrarii corespunde "dat[ei] la care procedura de inregistrare s-a incheiat", in sensul articolului 10 alineatul (1) din directiva, nu poate fi primita. Intr-adevar, aceasta teza presupune interpretarea aceastei ultime dispozitii doar in lumina regulilor de procedura austriece, pe cand stabilirea datei prevazute de respectiva dispozitie poate, pentru motivele expuse la punctele precedente, sa varieze de la o legislatie nationala la alta.

31 Date fiind consideratiile precedente, trebuie sa se raspunda la prima intrebare preliminara ca "data la care procedura de inregistrare s-a incheiat", in sensul articolului 10 alineatul (1) din directiva, trebuie stabilita in fiecare stat membru in functie de regulile de procedura in materie de inregistrare in vigoare in acest stat.
#PAGEBREAK#
Cu privire la a doua intrebare
32 A doua intrebare formulata de catre instanta de trimitere este aceea daca articolul 12 alineatul (1) din directiva trebuie interpretat in sensul ca exista motive intemeiate pentru neutilizarea marcii atunci cand punerea in aplicare a strategiei de intreprindere urmarite de titularul marcii este intarziata de cauze exterioare societatii sau daca titularul marcii trebuie, intr-un astfel de caz, sa isi modifice strategia pentru a putea utiliza marca in timp util.

33 In acest sens, din hotararea de trimitere reiese ca amanarea comercializarii pe piata austriaca a produselor purtand marca in cauza in actiunea principala a rezultat, pe de o parte, din strategia Lidl care consta in a nu comercializa aceste produse decat in propriile puncte de vanzare si, pe de alta parte, din faptul ca deschiderea primelor sale supermagazine austriece ar fi fost intarziata de "obstacole birocratice".

34 Guvernul austriac emite indoieli privind admisibilitatea acestei intrebari, considerand ca aceasta este formulata in termeni extrem de abstracti si ca descrierea faptelor nu este destul de concreta.

35 Daca este adevarat ca decizia de trimitere nu prezinta decat un scurt rezumat al cadrului factual pe care se bazeaza a doua intrebare, pe cand partile din actiunea principala evoca, in schimb, o multitudine de elemente de fapt, nu este mai putin adevarat ca aceasta circumstanta nu este de natura, in speta, sa determine inadmisibilitatea acestei intrebari. Intr-adevar, prezentarea cadrului factual de catre instanta de trimitere, chiar daca este succinta, permite totusi Curtii sa inteleaga suficient contextul in care se inscrie respectiva intrebare pentru a-i putea da acesteia un raspuns util care sa permita respectivei instante sa solutioneze litigiul din actiunea principala, avand in vedere toate elementele de fapt, pe care doar aceasta le poate aprecia. Trebuie deci sa se considere a doua intrebare ca fiind admisibila.

36 In privinta fondului, observatiile supuse Curtii in ceea ce priveste interpretarea articolului 12 alineatul (1) din directiva converg in a atribui termenilor "motive intemeiate" sensul de circumstante externe sau independente de vointa societatii in cauza.

37 Reclamantul din actiunea principala precizeaza totusi ca o strategie de intreprindere nu poate niciodata, in sine, sa reprezinte un motiv de scuza si ca trebuie, in orice caz, sa se analizeze comportamentul concret al titularului marcii in reactia sa fata de dificultatile exterioare societatii.

38 In ceea ce o priveste, parata din actiunea principala considera ca motive exterioare societatii care intarzie punerea in aplicare a unei strategii de intreprindere judicioase pe planul economic reprezinta motive intemeiate pentru neutilizarea marcii.

39 Comisia este de parere ca nu exista motive intemeiate pentru neutilizarea unei marci atunci cand punerea in aplicare a strategiei de intreprindere urmarite de titularul acestei marci, care depinde in general de acesta din urma, a fost intarziata din cauze exterioare acestui titular, dar acesta a omis sa adapteze aceasta strategie in timp util.

40 In opinia guvernului austriac, exista motive intemeiate pentru neutilizarea unei marci atunci cand aceasta rezulta dintr-o intarziere in punerea in aplicare a unei strategii de intreprindere urmarite cu seriozitate care este imputabila unor cauze exterioare societatii, in special cauze legale sau cauze economice imperative.

41 In sfarsit, guvernul francez arata ca prin "motive intemeiate" trebuie sa se inteleaga circumstante independente de vointa societatii, precum dispozitii ale puterilor publice sau cazuri de forta majora.

42 Cu titlu liminar, trebuie sa se aprecieze daca notiunea de "motive intemeiate" in sensul articolului 12 alineatul (1) din directiva trebuie sa primeasca o interpretare uniforma.

43 Din cerintele aplicarii uniforme a dreptului comunitar si din principiul egalitatii de tratament rezulta ca termenii unei dispozitii de drept comunitar care nu fac nicio trimitere expresa la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul si domeniul de aplicare a acesteia trebuie sa primeasca in toata Comunitatea Europeana o interpretare autonoma si uniforma (a se vedea, in acest sens, hotararile Curtii din 19 septembrie 2000, Linster, C-287/98, Rec., p. I-6917, punctul 43, si 11 martie 2003, Ansul, C-40/01, Rec., p. I-2439, punctul 26).

44 La punctul 31 din hotararea Ansul citata anterior, Curtea a considerat ca notiunea de "utilizare serioasa" a marcii, astfel cum este folosita in articolele 10 si 12 din directiva, trebuie interpretata uniform (punctul 31 din hotararea Ansul citata anterior). Intr-adevar, din considerentele al saptelea, al optulea si al noualea ale directivei, precum si din articolele 10-15 din aceasta reiese ca legiuitorul comunitar a inteles sa supuna mentinerea drepturilor aferente marcii aceleiasi conditii de utilizare serioasa in toate statele membre, astfel incat nivelul de protectie garantat marcii sa nu varieze in functie de legea in cauza (punctele 27-29 din respectiva hotarare). Or, obiectivul motivelor intemeiate fiind acela de a permite justificarea unor situatii in care utilizarea serioasa a marcii a lipsit, in scopul evitarii decaderii marcii, functia acestora este deci strans legata de cea a utilizarii serioase, astfel incat notiunea de "motive intemeiate" raspunde aceleiasi cerinte ale unei interpretari uniforme precum notiunea de "utilizare serioasa" a marcii.

45 Prin urmare, revine Curtii sa faca o interpretare uniforma a notiunii de "motive intemeiate pentru a nu fi utilizata", astfel cum a fost prevazuta de articolul 12 alineatul (1) din directiva.
#PAGEBREAK#
46 Aceasta dispozitie reglementeaza cazul in care o marca a fost inregistrata, dar pe care titularul sau nu o utilizeaza. Daca aceasta situatie dureaza o perioada neintrerupta de cinci ani, acesta poate fi decazut din drepturile sale, cu exceptia cazului in care acesta poate invoca motive intemeiate.

47 Or, se impune constatarea ca respectiva dispozitie nu contine nicio indicatie privind natura si caracteristicile "motive[lor] intemeiate" pe care le mentioneaza.

48 Totusi, Acordul TRIPs, la care Comunitatea Europeana este parte, reglementeaza de asemenea, in articolul 19 alineatul (1), obligatia de utilizare a marcii, precum si motivele care pot justifica neutilizarea acesteia. Prin urmare, definitia acestei notiuni care este data in acest articol poate reprezenta un element de interpretare a notiunii similare de motive intemeiate, utilizata in cadrul directivei.

49 Astfel, in temeiul articolului 19 alineatul (1) din acordul TRIPs, sunt considerate motive valabile care justifica neutilizarea circumstante independente de vointa titularului unei marci si care reprezinta un obstacol la utilizarea acesteia.

50 Prin urmare, trebuie sa se stabileasca ce tipuri de circumstante reprezinta un obstacol la utilizarea marcii in sensul respectivei dispozitii. Intr-adevar, nu rareori, circumstante independente de vointa titularului unei marci impiedica intr-un moment sau altul pregatirile in vederea utilizarii acestei marci, fiind vorba totusi, in multe cazuri, de dificultati care pot fi surmontate.

51 In acest sens, se impune a se arata ca al optulea considerent din directiva prevede ca "pentru a reduce numarul total al marcilor inregistrate […] in Comunitate […], este important sa se ceara ca marcile inregistrate sa fie efectiv utilizate, sub amenintarea decaderii din drepturi". In lumina acestui considerent, conferirea unui domeniu de aplicare prea intins notiunii de motive intemeiate pentru neutilizarea unei marci apare contrara economiei articolului 12 alineatul (1) din directiva. Intr‑adevar, realizarea obiectivului prevazut in respectivul considerent ar fi compromisa daca orice obstacol, oricat de minim, dar independent de vointa titularului unei marci, ar fi de ajuns pentru a justifica neutilizarea acesteia.

52 In particular, dupa cum in mod intemeiat a subliniat dl avocat general la punctul 79 din concluziile sale, nu este suficient ca "obstacolele birocratice", precum cele invocate in actiunea principala, sa nu depinda de liberul arbitru al titularului marcii; aceste obstacole trebuie sa prezinte, in plus, o legatura directa cu marca, astfel incat utilizarea acesteia sa depinda de rezultatul pozitiv al demersurilor administrative in cauza.

53 Totusi, se cuvine sa se precizeze ca obstacolul respectiv nu trebuie in mod necesar sa faca imposibila utilizarea marcii pentru a se considera ca prezinta o legatura suficient de directa cu marca, acesta fiind valabil si atunci cand obstacolul face utilizarea acesteia lipsita de sens. Intr-adevar, daca un obstacol este de asa natura incat sa compromita grav utilizarea adecvata a marcii, nu se poate solicita in mod rezonabil titularului acesteia sa o utilizeze cu orice pret. Astfel, de exemplu, nu se poate solicita in mod rezonabil titularului unei marci sa isi comercializeze produsele in punctele de vanzare ale concurentilor sai. In astfel de cazuri, nu este normal sa se solicite titularului marcii sa isi modifice strategia de intreprindere in scopul de a face totusi posibila utilizarea acestei marci.

54 Rezulta ca doar obstacolele care prezinta o legatura suficient de directa cu o marca, care fac utilizarea acesteia imposibila sau derezonabila si care sunt independente de vointa titularului acestei marci, pot fi calificate drept motive intemeiate pentru neutilizarea acestei marci. Trebuie sa se analizeze de la caz la caz daca o schimbare a strategiei de intreprindere pentru a conturna obstacolul in cauza ar face derezonabila utilizarea marcii respective. Revine instantei de trimitere, care este sesizata cu litigiul din actiunea principala si singura in masura sa constate faptele pertinente, sa faca aceasta apreciere in cadrul acelui litigiu.

55 Avand in vedere consideratiile de mai sus, trebuie sa se raspunda la a doua intrebare preliminara ca articolul 12 alineatul (1) din directiva trebuie interpretat in sensul ca reprezinta "motive intemeiate pentru [neutilizarea]" unei marci obstacolele care prezinta o legatura directa cu aceasta marca, care fac utilizarea acesteia imposibila sau derezonabila si care sunt independente de vointa titularului respectivei marci. Revine instantei de trimitere sa aprecieze elementele de fapt ale cauzei din actiunea principala in lumina acestor indicatii.

Cu privire la cheltuielile de judecata
56 Intrucat procedura are, in raport cu partile din actiunea principala, caracterul unui incident invocat in fata instantei de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a depune observatii in fata Curtii, altele decat cele ale partilor, nu pot face obiectul unei rambursari.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declara:

1) "Data la care procedura de inregistrare s-a incheiat", in sensul articolului 10 alineatul (1) din prima directiva 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislatiilor statelor membre cu privire la marci, trebuie stabilita in fiecare stat membru in functie de normele de procedura in materie de inregistrare in vigoare in acest stat.

2) Articolul 12 alineatul (1) din Directiva 89/104 trebuie interpretat in sensul ca reprezinta "motive intemeiate pentru [neutilizarea]" unei marci obstacolele care prezinta o legatura directa cu aceasta marca, care fac utilizarea acesteia imposibila sau derezonabila si care sunt independente de vointa titularului respectivei marci. Revine instantei de trimitere sa aprecieze elementele de fapt ale cauzei din actiunea principala in lumina acestor indicatii.