Hotararea Curtii - libera circulatie a cetatenilor - neindeplinirea obligatiilor de catre un stat

HOTARAREA CURTII (Camera a treia)

7 iunie 2007(*)


In cauza C‑50/06,

avand ca obiect o actiune in constatarea neindeplinirii obligatiilor, in temeiul articolului 226 din Tratatul CE, introdusa la 31 ianuarie 2006,

Comisia Comunitatilor Europene, reprezentata de dna M. Condou-Durande ºi dl R. Troosters, in calitate de agenti, cu domiciliul ales in Luxemburg,

reclamanta,

impotriva

Regatului Tarilor de Jos, reprezentat de dna H. G. Sevenster ºi dl M. de Grave, in calitate de agenti,

parat,

CURTEA (Camera a treia),

compusa din dl A. Rosas (raportor), preºedintele Camerei, dnii J. Kluèka, J. N. Cunha Rodrigues, dna P. Lindh ºi dl A. Arabadjiev, judecatori,

avocat general: dna E. Sharpston,

grefier: dl R. Grass,

avand in vedere procedura scrisa,

avand in vedere decizia luata dupa ascultarea avocatului general de a proceda la judecarea cauzei fara concluzii,

pronunta prezenta

Hotarare
1 Prin cererea sa, Comisia Comunitatilor Europene solicita Curtii sa constate ca, neaplicand cetatenilor Uniunii Directiva 64/221/CEE a Consiliului din 25 februarie 1964 privind coordonarea masurilor speciale referitoare la deplasarea ºi ºederea cetatenilor straini, masuri justificate din motive de ordine publica, de siguranta publica ºi de sanatate publica (JO 1964, 56, p. 850), ci aplicandu-le legislatia general valabila privind strainii care permite stabilirea unei legaturi sistematice si automate intre o condamnare penala si o masura de expulzare, Regatul Tarilor de Jos nu si-a indeplinit obligatiile care ii revin in temeiul acestei directive.

Cadrul juridic

Dreptul comunitar
2 Articolul 18 alineatul (1) CE prevede ca orice cetatean al Uniunii are dreptul de libera circulatie ºi ºedere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva restrictiilor ºi conditiilor prevazute de Tratatul CE ºi de dispozitiile adoptate in vederea aplicarii sale.

3 Directiva 64/221 are in vedere, conform articolului 1, cetatenii unui stat membru care locuiesc sau se deplaseaza intr-un alt stat membru al Comunitatii, fie in vederea exercitarii unei activitati salariate sau independente, fie in calitate de beneficiari ai unor servicii. Dispozitiile acestei directive se aplica de asemenea sotului/sotiei ºi membrilor familiei unui astfel de cetatean, in masura in care acestia se incadreaza in conditiile regulamentelor ºi directivelor adoptate in acest domeniu in aplicarea tratatului.

4 Directiva 64/221 priveste, conform articolului 2, masurile referitoare la intrarea pe teritoriu, la eliberarea sau reinnoirea permisului de ºedere sau la expulzarea din teritoriu, masuri care sunt luate de statele membre din motive de ordine publica, de siguranta publica sau de sanatate publica.

5 Conform articolului 3 alineatul (1) si alineatul (2) din aceasta directiva:

"1. Masurile de ordine publica sau de siguranta publica trebuie sa se intemeieze exclusiv pe comportamentul personal al individului care face obiectul lor.

2. Existenta unor condamnari penale nu poate constitui in mod automat temei pentru aplicarea acestor masuri."

6 Conform articolului 8 din Directiva 64/221, persoana interesata trebuie sa poata intenta impotriva deciziei de acordare a intrarii, de refuzare a eliberarii sau de reinnoire a permisului de ºedere sau impotriva deciziei de expulzare din teritoriu cel putin caile de atac la care au acces resortisantii statului respectiv impotriva actelor administrative.

7 Articolul 9 din acceasi directiva are ca obiect asigurarea unei garantii procedurale minime cetatenilor statelor membre carora li se opune o decizie de refuzare a eliberarii sau a reinnoirii unui permis de sedere sau care fac obiectul unei decizii de expulzare din teritoriu. 

Nota AvocatNet: Numai legislatia europeana din editia printata a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene poate fi considerata autentica
#PAGEBREAK#
Reglementarea nationala
8 Articolul 1 din legea privind strainii (Vreemdelingenwet) din 23 noiembrie 2000 (Stb. 2000, nr. 495) prevede:

"In sensul acestei legi si al dispozitiilor care se intemeiaza pe aceasta, se intelege prin:

[…]

e) Cetateni comunitari

1. cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene care, in temeiul Tratatului de instituire a Comunitatii Europene, sunt autorizati sa intre si sa locuiasca pe teritoriul unui alt stat membru;

2. membrii familiei persoanelor citate la punctul 1. care detin cetatenia unui stat tert si care, in urma unei decizii luate in aplicarea Tratatului de instituire a Comunitatii Europene, sunt autorizati sa intre si sa locuiasca pe teritoriul unui stat membru;

[…]

m) Strain:

orice persoana care nu detine cetatenia olandeza si care, in temeiul legii, nu poate beneficia de tratamentul acordat unui olandez."

9 Articolul 8 litera e) din aceeasi lege prevede ca strainul nu locuieste legal in Tarile de Jos in calitate de cetatean comunitar decat in masura in care sederea sa este intemeiata pe o regula adoptata in temeiul Tratatului CE sau al Acordului privind Spatiul Economic European din 2 mai 1992 (JO 1994, L 1, p. 3).

10 Articolul 63 din legea privind strainii prevede ca strainul care nu locuieste legal in Tarile de Jos si care nu a parasit din proprie initiativa aceasta tara in termenul fixat de legea amintita poate fi expulzat in temeiul articolului 27 alineatul 1 litera b) sau al articolului 45 alineatul 1 litera b) din respectiva lege.

11 Conform articolului 67 din aceeasi lege:

"1. Un strain poate fi declarat indezirabil de catre ministrul nostru:

a) daca nu locuieste in mod legal in Tarile de Jos si a comis in mod repetat fapte care se pedepsesc in temeiul acestei legi;

b) daca a fost condamnat printr-o hotarare ramasa definitiva pentru infractiuni pentru care risca o pedeapsa cu inchisoarea de cel putin trei ani sau daca i-a fost impusa o masura precum cea prevazuta in articolul 37a din Wetboek van Strafrecht;

c) daca reprezinta un pericol pentru ordinea publica sau securitatea nationala si daca nu locuieste legal in Tarile de Jos in sensul articolului 8 literele a)-e) sau l),

d) in temeiul unui tratat sau

e) in interesul relatiilor internationale ale Tarilor de Jos.

[…]

3. Prin derogare de la articolul 8, strainul declarat indezirabil nu poate locui legal [in Tarile de Jos]."

12 Acest articol reia, in esenta, articolul 21 din legea privind strainii din 1965 la care Comisia face referire in cererea sa.

13 Articolul 1:5 alineatul 1 din decretul privind strainii (Vreemdelingenbesluit) din 23 noiembrie 2000 (Stb. 2000, nr. 497) are urmatorul cuprins:

"Daca este vorba despre o decizie adoptata ca urmare a unei reclamatii sau a unui recurs administrativ, ministrul nostru va solicita avizul Comitetului de avize pentru cauzele privind strainii […], daca prin decizia atacata se refuza accesul pe teritoriul Tarilor de Jos unui cetatean comunitar sau daca se constata ca un cetatean comunitar nu locuieste legal in aceasta tara in sensul articolului 8 litera e) din lege sau, in sfarsit, daca se pune capat acestei sederi legale pentru motive legate de pericolul pentru ordinea publica, siguranta publica sau sanatatea publica in sensul Directivei 64/221 […]."

14 Articolul 8:13 din acest decret prevede:

"1. Expulzarea unui cetatean comunitar nu se va efectua atata timp cat nu s-a dovedit ca persoana nu are un drept de sedere sau ca dreptul sau de sedere a expirat.

2. Strainul care este cetatean al unuia dintre statele contractante la Tratatul de instituire a Comunitatii Europene sau la Acordul privind Spatiul Economic European – sau membrii familiei sale – care nu beneficiaza de un drept de sedere in calitate de cetatean comunitar sau al carui drept de sedere a expirat nu este expulzat decat dupa ce i s-a acordat un termen de cel putin patru saptamani pentru a pleca in alta tara decat Tarile de Jos, in care accesul ii este garantat.

3. Atata timp cat, in termenele prevazute, nu s-a luat o decizie privind reclamatia introdusa impotriva unei decizii in sensul alineatului 2, expulzarea strainului mentionat in alineatul 2 nu se efectueaza.

4. In cazurile urgente se poate deroga de la alineatele 2 si 3."

15 Punctul B10/7.3.2 din circulara privind strainii (Vreemdelingencirculaire, Stcrt. 2000, nr. 64, p. 17) prevede ca cetatenii Uniunii, precum si membrii familiilor lor care locuiesc legal in Tarile de Jos nu pot fi expulzati decat de catre ministru (articolul 63 alineatul 2 din legea privind strainii). In aceasta privinta, trebuie sa se tina seama de garantiile prevazute in articolele 1:5 si 8:13 din decretul privind strainii. In schimb, in ceea ce priveste cetatenii si membrii familiilor lor care, in raport cu dreptul comunitar sau cu orice alta norma, nu (mai) locuiesc legal in aceasta tara, trebuie sa se aplice, in conformitate cu punctul B10/7.3.1 din aceasta circulara, regulile generale privind plecarea si expulzarea, si anume articolele 61‑65 din legea privind strainii.

16 Legea privind strainii, decretul privind strainii si circulara privind strainii au intrat in vigoare la 1 aprilie 2001.
#PAGEBREAK#
Procedura precontencioasa
17 Mai multi cetateni ai Uniunii care au fost condamnati la pedepse cu inchisoarea in Tarile de Jos au adresat Comisiei plangeri cu privire la masurile luate impotriva lor de catre autoritatile olandeze, prin care au fost declarati indezirabili pentru motive de ordine publica. In urma analizarii acestor plangeri, Comisia a conchis ca legislatia nationala olandeza privind strainii, aplicabila si cetatenilor altor state membre, nu este conforma Directivei 64/221 in ceea ce ii priveste pe cetatenii Uniunii, in masura in care ea permite stabilirea unei legaturi sistematice si automate intre o condamnare penala si o masura de expulzare din teritoriu. Prin urmare, la 19 decembrie 2002, Comisia a adresat Regatului Tarilor de Jos o scrisoare de punere in intarziere, invitandu-l sa-si prezinte observatiile.

18 In raspunsul sau din 6 martie 2003, guvernul olandez contesta obiectia ridicata de Comisie. Cetatenii Uniunii care nu beneficiaza de un drept de sedere in temeiul dispozitiilor comunitare nu sunt cuprinsi in domeniul de aplicare a Directivei 64/221. Intr-o asemenea ipoteza, acestora le sunt aplicabile dispozitiile nationale. Acesta ar fi cazul in special atunci cand este vorba despre cetateni ai altor state membre care nu fac dovada nationalitatii lor pe baza unui pasaport sau a unei carti de identitate valabile. Aceeasi este si situatia cetatenilor altor state membre care, precum reclamantii, recurg la asistenta publica in Tarile de Jos, aceasta circumstanta determinand automat pierderea dreptului de sedere.

19 In plus, guvernul olandez sustine ca autoritatile nationale nu au obligatia sa expulzeze strainii care au facut obiectul unei condamnari penale, dar ca acestea dispun de o putere de apreciere care le permite evaluarea diferitelor interese in prezenta. Situatia familiala a persoanei interesate este examinata inainte de a se emite decretul de expulzare.

20 Dat fiind ca acest raspuns nu a convins Comisia, aceasta a adresat la 9 iulie 2004 un aviz motivat Regatului Tarilor de Jos, reiterand obiectia expusa in scrisoarea de punere in intarziere si invitand autoritatile olandeze sa ia masurile necesare pentru a se conforma respectivului aviz in termen de doua luni de la data notificarii sale.

21 Dat fiind ca guvernul olandez a raspuns la 24 septembrie 2004 respectivului aviz motivat mentinandu-si in esenta pozitia anterioara, Comisia a decis introducerea prezentei actiuni.

Cu privire la actiune

Cu privire la admisibilitate
22 In intampinarea sa, Regatul Tarilor de Jos ridica o exceptie de inadmisibilitate intemeiata pe extinderea obiectului actiunii.

23 In opinia guvernului olandez, Comisia, in scrisoarea sa de punere in intarziere din 19 decembrie 2002 si in avizul sau motivat din 9 iulie 2004, ii reproseaza doar faptul ca nu aplica cetatenilor Uniunii dispozitiile Directivei 64/221, ci o legislatie general valabila privind strainii care permite stabilirea unei legaturi sistematice si automate intre o condamnare penala si o masura de expulzare. In schimb, in cererea sa, Comisia sustine de maniera generala ca aceasta legislatie nu este conforma dreptului comunitar, pe motiv ca aceasta nu face distinctia intre, pe de o parte, straini in general si, pe de alta parte, cetatenii celorlalte state membre. In plus, s-a reprosat paratului ca nu a transpus corect Directiva 64/221 in ordinea juridica nationala.

24 In replica sa, Comisia afirma ca actiunea sa nu vizeaza decat legatura sistematica si automata care poate fi stabilita de legislatia in cauza intre o condamnare penala si o masura de expulzare din teritoriu in ceea ce ii priveste pe cetatenii Uniunii.

25 Aceasta afirmatie este confirmata de redactarea concluziilor cererii introductive de instanta prin care Comisia solicita Curtii sa constate ca, neaplicand fata de cetatenii Uniunii Directiva 64/221/CEE, ci aplicandu-le o legislatie general valabila privind strainii care permite stabilirea unei legaturi sistematice si automate intre o condamnare penala si o masura de expulzare, Regatul Tarilor de Jos nu si-a indeplinit obligatiile care ii revin in temeiul acestei directive.

26 In aceste conditii, guvernul olandez nu poate reprosa Comisiei ca a extins obiectul actiunii, astfel cum este el definit de procedura precontencioasa.

27 Prin urmare, exceptia de inadmisibilitate trebuie respinsa.
#PAGEBREAK#
Cu privire la fond

28 Dupa cum a fost indicat la punctul 25 din prezenta hotarare, Comisia reproseaza Regatului Tarilor de Jos ca nu si-a indeplinit obligatiile ce ii revin in temeiul Directivei 64/221, neaplicand fata de cetatenii Uniunii prevederile directivei mentionate, ci aplicandu-le o legislatie general valabila privind strainii care permite stabilirea unei legaturi sistematice si automate intre o condamnare penala si o masura de expulzare.

29 Comisia sustine ca orice cetatean al Uniunii trebuie sa se poata prevala de garantiile de drept material si procesual prevazute de Directiva 64/221, oricare ar fi situatia sa in materie de drept de sedere. Conform articolului 3 din aceasta directiva, expulzarea unui astfel de cetatean pentru motive de ordine publica ar trebui sa se intemeieze pe comportamentul personal al acestuia si nu ar putea fi motivata doar de simpla existenta a condamnarilor penale. Rezulta dintr-o jurisprudenta constanta faptul ca statele membre pot expulza cetateni ai altor state membre pentru astfel de motive doar atunci cand persoana interesata reprezinta o amenintare reala si suficient de grava care afecteaza un interes fundamental al societatii in cauza.

30 In opinia Comisiei, Regatul Tarilor de Jos nu si-a indeplinit obligatiile care decurg din Directiva 64/221, chiar presupunand ca legislatia generala olandeza privind strainii nu cuprinde expulzari automate si ca, in acest context, este efectuata o evaluare a diferitelor interese in prezenta. Nu este exclus ca autoritatile nationale sa se bazeze pe prezumtia ca strainii care au facut obiectul unei condamnari penale trebuie expulzati, cu exceptia cazului in care circumstante speciale se opun expulzarii.

31 Prin urmare, trebuie analizat, pe de o parte, daca cetatenii Uniunii se pot prevala de garantiile prevazute de Directiva 64/221 independent de statutul lor de rezident si, pe de alta parte, chestiunea pretinsei legaturi sistematice si automate intre o condamnare penala si o masura de expulzare a carei stabilire este permisa de legislatia nationala.

32 Mai intai, se cuvine a se aminti ca statutul de cetatean al Uniunii are vocatie de a fi statutul fundamental al cetatenilor statelor membre (hotararile din 20 septembrie 2001, Grzelczyk, C-184/99, Rec., p. I-6193, punctele 30 si 31, precum si din 15 martie 2005, Bidar, C-209/03, Rec., p. I-2119, punctul 31). In conformitate cu articolul 18 alineatul (1) CE, orice cetatean al Uniunii are dreptul de libera circulatie ºi ºedere pe teritoriul statelor membre. Un cetatean al unui stat membru care nu beneficiaza, in statul membru gazda, de un drept de sedere in temeiul altor dispozitii din tratat sau al dispozitiilor adoptate in aplicarea sa, poate, prin simpla sa calitate de cetatean al Uniunii, sa beneficieze de un drept de sedere, in aplicarea directa a acestui articol (a se vedea, in acest sens, hotararile din 17 septembrie 2002, Baumbast si R, C-413/99, Rec., p. I-7091, punctul 84, si din 7 septembre 2004, Trojani, C-456/02, Rec., p. I-7573, punctul 31).

33 Acest drept nu este totusi neconditionat. Articolul 18 alineatul (1) CE prevede ca acesta nu este recunoscut decat sub rezerva restrictiilor ºi a conditiilor prevazute de tratat ºi de dispozitiile adoptate in vederea aplicarii sale (a se vedea, in special, hotararile Trojani, citata anterior, punctele 31 si 32, precum si din 18 iulie 2006, De Cuyper, C-406/04, Rec., p. I-6947, punctul 36).

34 Printre restrictiile si conditiile prevazute sau autorizate de dreptul comunitar, Directiva 64/221 permite statelor membre sa expulzeze de pe teritoriul lor cetateni ai celorlalte state membre pentru motive de ordine publica sau de siguranta publica, cu respectarea garantiilor de drept material si procesual prevazute de aceasta directiva si a principiilor generale de drept comunitar (a se vedea, in acest sens, hotararile din 25 iulie 2002, MRAX, C-459/99, Rec., p. I-6591, punctele 61 si 62, precum si din 31 ianuarie 2006, Comisia/Spania, C-503/03, Rec., p. I-1097, punctele 43 si 44).

35 Dupa cum reiese din jurisprudenta, garantiile prevazute de Directiva 64/221 impun, in ceea ce priveste destinatarii, o interpretare extensiva (a se vedea, in acest sens, hotararea MRAX, citata anterior, punctul 101). Statele membre trebuie sa adopte toate dispozitiile pentru a asigura oricarui cetatan al altui stat membru care face obiectul unei decizii de expulzare dreptul de a se bucura de garantia reprezentata, pentru acesta, de dispozitiile acestei directive (a se vedea, in acest sens, hotararea din 2 iunie 2005, Dörr si Ünal, C-136/03, Rec., p. I-4759, punctul 49). Excluderea cetatenilor Uniunii care nu locuiesc legal pe teritoriul statului membru gazda de la beneficiul acestor garantii de drept material si procesual le-ar lipsi pe acestea de partea esentiala a efectului lor util.

36 Aceasta interpretare este sustinuta de hotararea MRAX, citata anterior, in care Curtea a apreciat ca un cetatean al unui stat tert care este membru al familiei unui cetatean comunitar, dar care nu indeplineste conditiile unei sederi legale, trebuie sa se poata prevala de garantiile procedurale prevazute de Directiva 64/221.

37 Prin urmare, se impune a se constata ca o interpretare conform careia dispozitiile Directivei 64/221 se aplica doar cetatenilor Uniunii care locuiesc legal pe teritoriul statului membru gazda nu este conforma dreptului comunitar.

38 Apoi, in ceea ce priveste legatura sistematica si automata a carei stabilire este permisa de legislatia olandeza general valabila privind strainii, in raport cu cetatenii Uniunii, intre, pe de o parte, o condamnare penala si, pe de alta parte, o masura de expulzare din teritoriu, se cuvine a se arata ca, in conformitate cu articolul 67 din legea privind strainii, coroborat cu articolul 1 litera m) din aceeasi lege, un strain, si anume orice persoana care nu are cetatenia olandeza, poate fi declarat indezirabil de autoritatile olandeze competente, mai ales daca a fost condamnat printr-o hotarare definitiva pentru infractiuni pentru care risca o pedeapsa cu inchisoarea de cel putin trei ani.

39 Daca este adevarat ca, in conformitate cu legislatia in cauza, astfel cum este interpretata prin circulara privind strainii, trebuie sa se tina cont de garantiile prevazute in articolele 1:5 si 8:13 din decretul privind strainii, nu este mai putin adevarat ca, in cazul cetatenilor Uniunii, precum si al membrilor familiilor lor, aceasta regula nu priveste decat persoanele care locuiesc legal in Tarile de Jos.

40 Dat fiind ca Directiva 64/221 se aplica si cetatenilor Uniunii care nu locuiesc legal pe teritoriul statului membru gazda, o astfel de persoana nu poate fi expulzata, pentru motive de ordine publica sau de siguranta publica, decat in limitele stricte prevazute de aceasta.
#PAGEBREAK#
41 Conform articolului 3 alineatul (1) din Directiva 64/221, masurile luate pentru motive de ordine publica sau de siguranta publica trebuie sa se intemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei in cauza. Alineatul (2) al acestui articol precizeaza ca existenta unor condamnari penale nu poate constitui in mod automat un temei pentru aplicarea acestor masuri. Astfel, existenta unei condamnari penale nu poate fi retinuta decat in masura in care circumstantele care au dus la aceasta condamnare indica existenta unui comportament personal care reprezinta o amenintare efectiva pentru ordinea publica (a se vedea, in special, hotararile din 27 octombrie 1977, Bouchereau, 30/77, Rec., p. 1999, punctul 28, din 19 ianuarie 1999, Calfa, C-348/96, Rec., p. I-11, punctul 24, Comisia/Spania, citata anterior, punctul 44, si din 27 aprilie 2006, Comisia/Germania, C-441/02, Rec., p. I-3449, punctul 33).

42 Curtea a subliniat mereu ca exceptia de ordine publica reprezinta o derogare de la principiul fundamental al liberei circulatii a persoanelor, de stricta aplicare si a carei intindere nu poate fi determinata unilateral de statele membre (hotararile din 28 octombrie 1975, Rutili, 36/75, Rec., p. 1219, punctul 27, Bouchereau, citata anterior, punctul 33, Calfa, citata anterior, punctul 23, din 29 aprilie 2004, Orfanopoulos si Oliveri, C-482/01 si C-493/01, Rec., p. I-5257, punctele 64 si 65, Comisia/Spania, citata anterior, punctul 45, si Comisia/Germania, citata anterior, punctul 34).

43 Conform unei jurisprudente constante, pentru ca o autoritate nationala sa faca apel la notiunea de ordine publica, se impune, in orice caz, pe langa tulburarea sociala pe care o reprezinta orice incalcare a legii, existenta unei amenintari reale si suficient de grave care afecteaza un interes fundamental al societatii (hotararile citate anterior Rutili, punctul 28, Bouchereau, punctul 35, Orfanopoulos si Oliveri, punctul 66, Comisia/Spania, punctul 46, si Comisia/Germania, punctul 35).

44 In opinia Curtii, dreptul comunitar se opune de asemenea dispozitiilor nationale care pleaca de la o prezumtie conform careia cetatenii altor state membre care au fost condamnati la o anumita pedeapsa pentru infractiuni specifice trebuie expulzati (a se vedea hotararea Orfanopoulos si Oliveri, citata anterior, punctul 93).

45 Chiar daca in speta nu se poate stabili ca in legislatia olandeza general valabila privind strainii exista un raport automat absolut intre, pe de o parte, o condamnare penala si, pe de alta parte, o masura de expulzare din teritoriu, nu este mai putin adevarat ca aceasta legislatie permite expulzarea din teritoriul Regatului Tarilor de Jos, fara respectarea garantiilor de drept material si procesual prevazute de Directiva 64/221, a cetatenilor Uniunii care au facut obiectul unei condamnari penale. Intr-adevar, nu poate fi exclus cazul in care o decizie de expulzare este pronuntata impotriva unei astfel de persoane, in pofida faptului ca au fost luate in calcul consideratiile de ordin familial, fara a se tine seama de comportamentul sau personal sau de existenta sau nu a unei amenintari reale si suficient de grave pentru ordinea publica.

46 Astfel, se cuvine a se constata ca legislatia olandeza general valabila privind strainii permite, in ceea ce priveste cetatenii Uniunii, stabilirea unei legaturi sistematice si automate intre o condamnare penala si o masura de expulzare.

47 In sfarsit, guvernul olandez indica, in intampinarea sa, ca si-a reconsiderat pozitia in lumina jurisprudentei ulterioare a Curtii. Acesta recunoaste ca orice cetatean al Uniunii este inclus in domeniul de aplicare a Directivei 64/221 si trebuie sa poata beneficia de garantiile de drept material si procesual stabilite de aceasta. In opinia acestui guvern, reglementarea nationala urmeaza a deveni conforma cu dreptul comunitar prin transpunerea in ordinea juridica nationala a Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulatie ºi ºedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii ºi membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 ºi de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE ºi 93/96/CEE (JO L 158, p. 77 si rectificativ JO L 229, p. 35).

48 In acest sens, este de ajuns sa se aminteasca faptul ca neindeplinirea obligatiilor trebuie apreciata in functie de situatia statului membru asa cum se prezenta aceasta la momentul implinirii termenului stabilit in avizul motivat, iar schimbarile intervenite in continuare nu pot fi luate in considerare de catre Curte (a se vedea, in special, hotararile din 27 noiembrie 1990, Comisia/Grecia, C‑200/88, Rec., p. I-4299, punctul 13, din 14 aprilie 2005, Comisia/Grecia, C‑22/04, nepublicata inca in Recueil, punctul 19, si din 14 iulie 2005, Comisia/Germania, C-433/03, Rec., p. I-6985, punctul 32).

49 Or, in speta, este cert ca, la expirarea termenului impus in avizul motivat, Regatul Tarilor de Jos nu adoptase masurile necesare pentru incetarea neindeplinirii obligatiilor de a caror nerespectare a fost acuzat.
#PAGEBREAK#
50 Dat fiind consideratiile care preceda, actiunea introdusa de Comisie este fondata.

51 Prin urmare, se impune a se constata ca, neaplicand cetatenilor Uniunii Directiva 64/221/CEE, ci aplicandu-le o legislatie general valabila privind strainii care permite stabilirea unei legaturi sistematice si automate intre o condamnare penala si o masura de expulzare, Regatul Tarilor de Jos nu si-a indeplinit obligatiile care ii revin in temeiul acestei directive.

Cu privire la cheltuielile de judecata

52 In conformitate cu articolul 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedura, partea care cade in pretentii este obligata, la cerere, la plata cheltuielilor de judecata. Intrucat Comisia a pus concluzii in acest sens, iar Regatul Tarilor de Jos a cazut in pretentii, acesta trebuie sa fie obligat la plata cheltuielilor de judecata.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declara ºi hotaraºte:

1) Neaplicand cetatenilor Uniunii Directiva 64/221/CEE a Consiliului din 25 februarie 1964 privind coordonarea masurilor speciale referitoare la deplasarea ºi ºederea cetatenilor straini, masuri justificate din motive de ordine publica, de siguranta publica ºi de sanatate publica, ci aplicandu‑le o legislatie general valabila privind strainii care permite stabilirea unei legaturi sistematice si automate intre o condamnare penala si o masura de expulzare, Regatul Tarilor de Jos nu si-a indeplinit obligatiile care ii revin in temeiul acestei directive.

2) Obliga Regatul Tarilor de Jos la plata cheltuielilor de judecata.