Cartea saptamanii - Ratacirile fetei nesabuite Mario Vargas Llosa

Pe coperta a patra a cartii citesc cu nedumerire ca acesta este primul roman de dragoste veritabil al lui Llosa. Scris la 70 de ani. Dragoste… As zice mai degraba obsesie, acea tulburare de comportament care ne face, in mod pervers, sa ne atasam de acei oameni care ne fac cel mai mult rau.

Poate ca lucrul care ma face cel mai suspicioasa cu privire la acest roman este ca totul este spus pe sleau. Sau prea abrupt. Cititorului i se “spune” totul, nelasandu-l sa-si inchipuie, sa intuiasca lucruri esentiale despre personaje. De aceea, insusi personajul central pare destul de putin consistent. Femeia (ii aflam numele adevarat numai spre sfarsit) duce o existenta cameleonica, ce conduce putin imaginatia inspre fata cu “draci rosii”, Holly Golightly. Este o maestra a deghizarii, se adapteaza foarte usor la mediile unde trebuie sa traiasca, este arivista insensibila, nelinistita si cu un comportament imatur. Poate doar la final, cand fizic ii este imposibil sa mai fie “rea”, se domoleste.

Pe parcursul a patru decade, naratorul urmareste aceasta poveste complicata de amor pentru o femeiusca instabila si mereu pe picior de plecare. Nabadaioasa apare mereu in viata translatorului “pispiriu” care o iubeste la disperare, reprosandu-si mereu ca din cauza ei nu poate duce o existenta normala. Punctand numai momentele in care cei doi se regasesc (intalniri pricinuite de hazard – pentru ea si de destin – pentru el), fundalul povestii este furnizat pe rand de Lima, Paris, Londra si Tokio. In Peru, nesabuita inca isi contureaza personalitatea, in Paris este atragatoare si misterioasa, in Anglia - o adevarata lady, in timp ce in Japonia devine de-a dreptul cruda, trecand de la naivitate la o feroce perversiune a trupului si mintii.

Naratorul, ce duce de fapt o existenta aproape interesanta, aceea de translator pentru UNESCO, cu misiuni in diferite tari si mai ales care-i ofera sansa de a-si realiza visul din copilarie (acela de a trai la Paris) se autopersifleaza violent cand se gaseste in fata unei alte plecari ale “fetei lui”. Un om altfel puternic, cu mare capacitate de concentrare si care aduna in jurul lui personaje la fel de interesante (hippiotul atipic Barreto sau colectionarul de soldatei de plumb si vorbitor a douasprezece limbi straine, Talmaciul Toledano), viata acestui “baiat bun” este sterila pentru ca nu reuseste cu adevarat sa se integreze, spre deosebire de iubirea lui, care se simte peste tot ca acasa. Pasiunile lui, filmele, spectacolele, discurile, traducerile din clasicii rusi, munca indarjita sau viata politica a celor timpuri (la fel de tulbure in Europa ca si in America Latina) devin mute in fata vulcanului reprezentat de femeia care reuseste mereu sa-l darame fizic si moral.

De remarcat limbajul,conversatiile celor doi care incep mereu la fel, ea vrand mereu sa auda dulcegarii din gura lui, el dorind doar sa o ia de sotie pentru a consuma traiul mic-burghez pentru care este destinat. Cert este ca filmele americane ne-au mintit: “baiatul bun” si “fata rea” nu pot de fapt convietui deoarece sunt manati de egoism, imaturitate si o lancezeala neinteleasa care-i impiedica sa puna piciorul in prag. 

Pentru mai multe recenzii, va rugam sa accesati BookBlog.ro - ghidul cartilor care conteaza.