De ce își fac copiii prieteni imaginari și cum te comporți când copilul are un astfel de prieten

Articol scris de Ramona Dinescu

„De-a lungul timpului, specialiștii și oamenii în general au adoptat poziții diferite în ceea ce privește motivul pentru care copiii își construiesc prieteni imaginari. Aceștia au oscilat de la credința că ei sunt construiți de copiii care au diferite tulburări psihologice, la credința că, în general, cei mai mulți copii îi construiesc ca o etapă normală în procesul de dezvoltare”, explică psihologul și psihoterapeutul Ana Cazacu.

În prezent, cei mai mulți oameni de știință și cele mai multe studii susțin ipoteza conform căreia crearea unui prieten imaginar este o etapă normală în procesul de dezvoltare și apare la două treimi dintre copii. Existența prietenilor imaginari îndeplinește o multitudine de funcții, iar aceste funcții sunt specifice pentru fiecare copil în parte.

Beneficiile acestui fenomen au fost scoase în evidență și cuantificate de mai multe cercetări: copiii care au prieteni imaginari sunt foarte sociabili, le plac oamenii, sunt mult mai puțin timizi decât se credea în trecut, au abilități avansate de rezolvare de probleme, de planificare și au o inteligență emoțională dezvoltată.

Cum definim din punct de vedere psihologic un „prieten imaginar”?

Ana Cazacu: Este un fenomen psihologic în care o prietenie sau o altă relație interpersonală are mai degrabă loc în imaginație decât în realitatea fizică. Deși par reali pentru cei care îi creează, copiii știu că prietenii lor imaginari nu sunt reali. Prin urmare, este o plăsmuire a imaginației.

Este întâlnit și la adulți. De exemplu, în trecut, adulții aveau zei ai gospodăriei sau îngeri păzitori care aveau funcția de a fi parteneri imaginari care ofereau confort, ghidaj și inspirație pentru munca creativă.

Psihanaliștii consideră că, în procesul natural de dezvoltare, copiii trec prin diferite faze, iar două dintre acestea sunt:

• faza în care copilul se consideră omnipotent și
• faza în care copilul îi consideră pe părinți omnipotenți.

Ceea ce este important nu este conținutul fanteziei asociate cu prietenul imaginar ci scopul pe care îl îndeplinește din punct de vedere al fazei în dezvoltare în care se află copilul. Acest fenomen, al prietenului imaginar, este o parte normală și naturală din procesul de dezvoltare.

Unul dintre rolurile prietenului imaginar în procesul de dezvoltare este să facă mai lină trecerea de la omnipotența copilului la omnipotența părinților. Copilul începe să realizeze că el nu este omnipotent și că părinții lui sunt mai mari, mai puternici și mai capabili decât el din multe puncte de vedere.

În această nouă fază, copilul începe să îi considere pe părinți ca fiind omnipotenți. Deși acest lucru îi poate da copilului un sentiment de siguranță, în același timp, el poate fi înfricoșător, poate chiar dureros pentru copil când el își dă seama că nu le poate face pe toate și că nu poate controla totul, așa cum credea în trecut. De aceea, aceasta poate reprezenta o rană pentru stima de sine a copilului.

Astfel, el își construiește un prieten imaginar care de cele mai multe ori este foarte capabil și poate face orice, deci este practic omnipotent. Copilul este cel care controlează această fantezie, prin urmare copilul își protejează stima de sine folosindu-se de acest prieten imaginar. Toate aceste procese sunt de natura inconștientă.

Ce se întâmplă în mintea unui copil atunci când își alege un prieten imaginar? Sau de ce își fac copiii prieteni imaginari?

Ana Cazacu: Atunci când își construiește un prieten imaginar copilul își crează o lume proprie plină de posibilități. Copiii au o multitudine de nevoi,  iar prietenul imaginar reprezintă o metodă extrem de creativă a copiilor de a veni în întâmpinarea acestor nevoi. Motivele pentru care copiii își construiesc prietenii imaginari pot fi multiple:

• pentru a crea o nouă relație de atașament – copiii dezvoltă atașamente profunde cu prietenii lor imaginari, adică îi iubesc pe aceștia în adevăratul sens al cuvântului
• prietenii imaginari oferă confort și liniștire în momente de stres
• copiii pun în act comportamente și evenimente pe care încă nu le-au experimentat în realitate, în felul acesta antrenându-se pentru ceea ce urmează
• îndeplinește nevoia copiilor de a se conecta emoțional cu alte persoane înainte de expunerea propriu zisă. Din nou, este ca un antrenament, adică copiii învață cum să interacționeze cu alții și își dezvoltă abilitățile sociale.
• copiii își dezvoltă limbajul și rețin cunoștințe mai repede pentru că au conversații cu acești prieteni imaginari
• prietenii imaginari oferă companie copiilor când  aceștia se simt singuri sau plictisiți
• prietenul imaginar reprezintă cineva căruia copilul îi poate ordona atunci când se simte lipsit de putere
• prietenul imaginar poate îndeplini funcția de țap ispășitor, adică este cineva pe care copilul poate să dea vina când a spart veioza din sufragerie,  protejându-și în felul acesta imaginea de sine  la o vârstă în care ea este încă fragilă
• prietenii imaginari pot fi mentori în activitățile academice –  adică, de multe ori, ei oferă încurajare și motivație și ajută la creșterea stimei de sine a copiilor când aceștia au rezultate bune la școală
• pot avea rolul de conștiință care îi ajută să ia o decizie corectă când este pusă sub semnul întrebării moralitatea.

Pot fi periculoși prietenii imaginari?

Ana Cazacu: Cu siguranță mulți părinți se sperie atunci când copiii lor vorbesc cu oameni care nu sunt acolo. Copiii care percep teama părinților, pot evita să recunoască că au un prieten imaginar.

Însă, poate fi dificil pentru copil să țină prietenul imaginar un secret pentru că, uneori, acești prieteni imaginari se comportă răutăcios și agresiv ca și cum ar fi ierarhic superiori copiilor. Uneori, copiii se comportă ca subordonați ai propriilor lor creații iar alteori, prietenii lor imaginari îi pot determina pe copii să spună sau să facă lucruri care le creează dificultăți sau probleme.

Aceste relații cu prietenii imaginari chiar par să mimeze relațiile reale cu alți copii în ceea ce privește emoțiile și autonomia. Ca în viața reală, relațiile sănătoase cu egalii prezintă un amestec de emoții plăcute și neplăcute și asta se întâmplă și în relațiile cu prietenii imaginari.

Eu nu consider că prietenii imaginari sunt periculoși, ci, mai degrabă, uneori, prietenul imaginar poate deveni mai răutăcios, sau poate invita copilul să încalce unele reguli care sunt menite să îl mențină în siguranță. Atunci este nevoie ca părinții să intervină și să reamintească aceste reguli ca să îl ajute pe copil să le integreze.

Care sunt cazurile grave, în ce pot degenera prietenii imaginari?

Ana Cazacu: Există și cazuri, însă acestea sunt extrem de rare,  în care fenomenul degenerează și iese din sfera normalității intrând în cea a psihopatologiei. Aici este vorba despre cazurile de schizofrenie infantilă (schizofrenie cu debut foarte precoce), în care copiii nu fac diferența între ceea ce este real și ceea ce este imaginat. În cazurile de schizofrenie infantilă pacienții prezintă halucinații vizuale sau auditive, sunt convinși că prietenii imaginari sunt reali și nu răspund la niciun contra-argument cum că aceste personaje nu ar exista în realitatea obiectivă.

De cele mai multe ori, în cazurile de schizofrenie infantilă, prietenii imaginari capătă o valență negativă și, fie transmit mesaje negative și înfricoșătoare către copii,  fie îi îndeamnă să facă diferite acte antisociale.

Ce este important de reținut, însă, este faptul că simpla prezență a unui prieten imaginar nu este o dovadă suficientă care să ateste o tulburare psihică. Pentru stabilirea unui astfel de diagnostic este nevoie ca pacientul să îndeplinească mai multe criterii pe o perioadă mai lungă de timp iar cei care sunt în măsură să recunoască aceste criterii și să stabilească un astfel de diagnostic sunt numai medicii psihiatri.

Din practică, ne puteți spune care au fost cele mai ciudate personaje ce au fost întruchipate ca prieteni imaginari în mintea copiilor?

Ana Cazacu: Nu am experiență directă cu copiii în cadrul acestui fenomen al personajelor imaginare, însă pot împărtăși din relatările unor oameni, despre care am citit.

Unii prieteni imaginari nu sunt numai ponei roz, supereroi prietenoși sau zâne bune. Vă voi povesti câteva dintre aceste cazuri, despre care puteți citi mai multe online:

O conversație între un copil de grădiniță de 5 ani și educatoare:

"- Pe cine vrei să-l desenezi?
- Pe Jack.
- Oh!  Cine este Jack?
- Este prietenul meu invizibil.
- Oh, ok!  Spune-mi ceva despre Jack.
- Este mort.”

sau

Fiul meu îmi spune încă de când avea 3 ani despre un om înfricoșător care trăiește în dormitorul bunicilor săi. Amintește de el ori de câte ori merge în vizită la bunici. Am făcut greșeala odată să îl întreb cum arată acest prieten imaginar, iar fiul meu mi-a spus: “Oh, nu are față”.

sau

Când fiica mea avea trei ani, avea o prietenă imaginară pe care o chema Kelly și care trăia în șifonierul ei. Kelly obișnuia să stea într-un scaun balansoar în timp ce fiica mea dormea, se juca cu ea, etc. Lucruri tipice pentru un prieten imaginar. Oricum, să derulăm doi ani înainte: soția mea și cu mine ne uitam la un film nou, Amityville și fiica noastră iese rapid din cameră exact atunci când personajul – fata moartă din film își face ochii negri. În timp ce se îndepărta, tulburată, ne zice:

"- Arată exact precum Kelly.
- Care Kelly?, spunem noi.
- Știți voi, fata aceea moartă care locuia în șifonierul meu.”

Când și cum ne dăm seama că un copil are prieten/prieteni imaginari?

Ana Cazacu: Atunci când își construiesc un prieten imaginar copiii se comportă ca atare, prin urmare modul în care ne dăm seama că au apărut acești prieteni imaginari este prin a observa comportamentul copilului. Câteva comportamente tipice și repetitive ale copilului care are un prieten imaginar:

• copilul poartă conversații cu prietenul imaginar
• copilul cere ca prietenului imaginar să îi fie rezervat un loc la masă, să fie luat în excursiile cu familia, să îi fie cumpărat un bilet la cinema, etc –  toate aceste cereri atestând “existența” prietenului imaginar
• copilul se joacă cu prietenul imaginar
• copilul dă vina pe prietenul imaginar atunci când nu este pregătit să își asume responsabilitatea pentru ce el însuși a făcut

Ce trebuie să facem?

Ana Cazacu: Este posibil să ți se întâmple să te îngrijorezi în legătură cu faptul că copilul tău are un prieten imaginar, iar acest lucru este de înțeles.

Ce este totuși de preferat să faci atunci când ai un “nou membru în familie”? În primul rând, ține minte că acesta este un fenomen absolut natural și sănătos în procesul de dezvoltare al copilului.

În al doilea rând, relaxează-te și bucură-te alături de copil. Pune întrebări, fii curios și poți afla foarte multe lucruri despre copilul tău prin prisma acestui prieten: ce interese are, ce dorințe, frici și îngrijorări. De asemenea, poți intra și tu un joc,  ca de exemplu să îi spui și lui noapte bună la culcare, să îi pui un loc la masa, etc. Aceasta poate fi o ocazie extraordinară ca tu să adâncești conexiunea și relația ta cu copilul tău.

Cu toate acestea, este important să nu preiei tu controlul și să îl lași pe copil să conducă povestea și să se simtă el în continuare creatorul fanteziei, cel puțin atâta timp cât aventurile cu prietenii imaginari nu intră în conflict direct și nu interferează cu regulile de siguranță. Dacă acest lucru se întâmplă, este important să pui limite sănătoase fără a nega existența prietenului.

Copiii pot avea mai mulți prieteni imaginari?

Ana Cazacu: Da, copiii pot avea o multitudine de prieteni imaginari, fiecare dintre ei îndeplinind o funcție anume sau reprezentând o parte separată a eului / personalității copilului. Este normal pentru copil să aibă unul sau mai mulți prieteni imaginari. Nu există un răspuns universal valabil în ceea ce privește funcția prietenilor imaginari.

Important este să descoperi care este funcția prietenului imaginar pentru copilul tău. Fii curios, pune întrebări și lasă-l pe copil să te ghideze pe tărâmul lumii lui interioare.

Unde se face diferența dintre imaginația bogată a copiilor și o problemă reală legată de un prieten imaginar?

Ana Cazacu: În general, a avea un prieten imaginar NU este o dovadă că copilul are probleme psihice. Dimpotrivă, este un fenomen sănătos și natural, iar studiile arată că până la vârsta de șapte ani cel puțin 37% dintre copii duc jocul imaginativ un pas mai departe și își creează un prieten imaginar.

Mulți copii, deseori, oferă detalii despre faptul că i-au auzit sau chiar atins pe prietenii imaginari. Cu toate acestea, când sunt întrebați dacă prietenul lor imaginar este real, cei mai mulți copii spun că ei știu că prietenul lor nu este real și că a fost inventat de ei înșiși.

Prin urmare, există o diferență între tovarășii imaginari tipici ai copiilor și tovarășii imaginari care apar în tulburările psihopatologice. În psihopatologie, creatorul consideră prietenul imaginar real în adevăratul sens al cuvântului și nu face diferența între imaginație și realitate. În cazuri foarte rare prietenii imaginari pot indica o problemă psihologică.

Când ar trebui să dispară din peisaj prietenul imaginar?

Ana Cazacu: Nu există o dată clară sau un moment bine definit în timp în care prietenul imaginar ar trebui să dispară din peisaj. În mod natural, prietenul imaginar va dispărea în momentul în care și-a îndeplinit funcția pentru care a fost creat. Ca de exemplu, copilul și-a integrat partea de personalitate pe care o reprezenta prietenul imaginar sau copilul și-a însușit reglarea emoțională și nu mai are nevoie de ajutorul său, etc.

Cei mai mulți prieteni imaginari dispar înainte de pubertate. Cu toate acestea, unele cercetări au demonstrat că există un număr considerabil de adolescenți de 14-15 ani care spun că încă au prieteni imaginari. În adolescență, existența prietenilor imaginari este asociată cu o creativitate crescută și cu competențe sociale înalte.

În același timp, capacitatea noastră de a ne imagina relații nu pare să dispară niciodată. Așadar, foarte mulți adulți vorbesc cu alte persoane în capul lor foarte des. Ca de exemplu, ne imaginăm că spunem ceva dificil cuiva și dacă reacția nu este cea pe care ne-o dorim ne putem imagina că spunem altfel ce avem de spus. Acest lucru este foarte comun în rândul adulților.

Prin urmare, poate că renunțăm la un moment dat la prietenii imaginari propriu-ziși, dar, ca adulți, nu renunțăm niciodată la procesul prin care ne imaginăm relații și conversații și nici la beneficiile pe care le avem în urma acestui proces.

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.