Prietenul imaginar al copilului. Cât de mult trebuie să te împrietenești și tu cu el

Articol scris de Ramona Dinescu.

Nu-mi amintesc clar dacă eu în copilărie aveam un prieten imaginar, însă îmi amintesc cu certitudine că vorbeam singură și că imaginația îmi juca feste de multe ori.

Îmi mai aduc aminte că pe la vârsta de trei ani, copilul meu cel mare a început să vorbească singur și să-mi menționeze un anumit personaj în discuție, personaj pe care nu știam unde să-l localizez: nu era coleg de grădiniță, nu era un copil din parc, nu era vreun prieten de familie și nu era nici măcar un personaj din desene animate. Am întrebat de câteva ori cine este și la răspunsul „prietenul meu”, nu am mai insistat, dar am încercat să-l urmăresc atunci când se juca singur. Acel personaj a dispărut de la sine și nici vorbă să ia amploarea pe care o văzusem eu în unele filme.

Acum la vârsta de cinci ani încă mai vorbește singur, însă deoarece intră în pielea personajelor cu care se joacă. Asta demonstrează că nu a scăpat încă de compania creată de imaginația lui, însă specialiștii susțin că totul va trece de la sine.

Cât de obișnuiți sunt prietenii imaginari printre copii?

Dr. Eileen Kennedy-Moore, un faimos medic psiholog din Princeton și autoare a mai multor cărți de parenting, susține că majoritatea copiilor își asumă anumite roluri atunci când se joacă și interacționează cu animăluțele lor de pluș, cu păpușile sau alte jucării speciale ce prind viață în timpul jocului. Până la vârsta de șapte ani, mai mult de 35% duc jocurile imaginației puțin mai departe și își crează un prieten invizibil.

Varietatea formelor în care apar prietenii invizibili reprezintă un testament al puterii imaginației. Prietenii imaginari pot fi oameni, animale sau creaturi fantastice, pot apărea în grupuri sau singuri. Băieții au tendința de a inventa prieteni invizibili de gen masculin, în timp ce fetele au și băieți și fete sub formă de prieteni imaginari.

Copiii care au prieteni imaginari pot foarte ușor să descrie felul în care aceștia arată sau se comportă. Mulți copii chiar oferă detalii despre ceea ce spun sau cum îi ating prietenii lor invizibili. Uneori, prietenii imaginari pot face parte din viața copilului sau a familiei câțiva ani buni.

Dr. Eileen Kennedy-Moore mai spune că acei copii care își tratează jucăriile preferate ca pe niște prieteni, se poartă cu ele ca și cum ei ar fi părinții, iar jucăriile copiii (o relație asemănătoare cu cea pe care copiii o au cu părinții în realitate). În schimb, acei copii care inventează prieteni imaginari, au cu aceștia din urmă o relație de egalitate, asemenea prieteniilor reale.

Asemenea prietenilor reali, prietenii invizibili nu cooperează întotdeauna în relația cu copilul. Specialiștii au descoperit că o treime dintre copiii care au prieteni invizibili, se plâng că aceste produse ale imaginației lor nu apar atunci când sunt chemate, nu pleacă atunci când sunt rugate să o facă, uneori vorbesc prea tare, uneori nu împart lucrurile și jucăriile sau fac gesturi enervante precum „mi-a pus iaurt în păr”.

Copiii percep interacțiunea cu prietenii lor imaginari ca pe o experiență foarte reală, însă, aproape întotdeauna ei știu foarte bine că acești prieteni nu sunt reali.

Pe de altă parte prietenii imaginari sunt o formă deosebit de convingătoare și implicată în jocul imaginativ al copilului.

În mod surprinzător, prietenii imaginari nu dispar neapărat atunci când se sfârșește perioada copilăriei. Un studiu care a examinat jurnalele unor adolescenți plus răspunsurile primite la un set de chestionare, a concluzionat că adolescenții foarte creativi și competenți din punct de vedere social aveau mai multe șanse să creeze un prieten imaginar, iar acesta din urmă nu reprezintă tipologia unui prieten real sau a unei relații reale pe care ar putea să o înlocuiască.

Scriitori de ficțiune adulți, vorbesc adesea despre personajele cărților lor care trăiesc propria viață, ceea ce ar putea fi un proces analog prietenului invizibil din copilărie.

De ce inventează copilul prietenul imaginar?

Ar părea logic ca acei copii care inventează prieteni imaginari să se simtă singuri sau să aibă probleme de adaptare socială, însă cercetările nu susțin aceste afirmații. De fapt, în comparație cu acei copii care nu au prieteni imaginari, copiii cu prieteni inventați (indiferent dacă sunt unii invizibili sau obiecte personificate), au tendința de a fi mai puțin timizi, sunt mult mai zâmbăreți și râd mai mult cu colegii și se descurcă mai bine în situații în care trebuie să-și pună imaginația la treabă.

Copiii mai mari dar totuși copii, cei care nu petrec foarte mult timp în fața televizorului, au mai multe șanse de a crea prieteni imaginari. Acest lucru probabil reflectă oportunitatea pe care o au. Copiii au nevoie de o perioadă de timp neîntreruptă în care să stea singuri pentru a fi capabili să-și creeze prieteni imaginari.

A avea un prieten imaginar nu reprezintă nici pe departe o probă a faptului că cel mic suferă de unele tulburări. Cu toate acestea, prietenul imaginar poate fi o sursă de confort atunci când copilul trece prin perioade dificile. Există multe studii de caz ale unor copii care și-au inventat prieteni imaginari pentru a depăși unele experiențe traumatizante.

Într-o realitate mai lumească, copiii cu prieteni imaginari, uneori dau vina pe aceștia din urmă pentru că nu au avut un comportament adecvat în încercarea de a nu-i supăra pe părinți. Prietenii imaginari îi pot ajuta pe cei mici să depășească perioadele de frică, să exploreze noi idei sau să fie mai competenți în procesul de învățare.

Cum ar trebui să reacționezi în fața prietenului imaginar al copilului?

Dacă copilul tău are un prieten imaginar, Dr. Eileen Kennedy-Moore, îți recomandă să te relaxezi și să savurezi această experiență. Primul lucru pe care l-ai putea face ar fi să pui cât mai multe întrebări pentru a afla cât mai multe detalii despre prietenul copilului tău. Ai putea afla lucruri interesante despre domeniile actuale de interes ale copilului, despre dorințele, fricile sau îngrijorările lui. Ai putea chiar să notezi pe ceva și să păstrezi aceste răspunsuri adorabile.

Este în regulă să intervii atunci când prietenul imaginar al copilului începe să dea ordine sau comportamentul lui devine prea perturbator. Fără a contesta prea aspru existența prietenului imaginar, poți spune ceva de genul acesta: „Nu-mi pasă cine a făcut mizerie. Tu va trebui să faci curat!” sau „Mătușa ta va merge cu noi cu mașina, așa că prietenul tău va trebui să găsească un alt loc în care să stea azi”.

Pe de altă parte, în anumite limite de timp, îl poți lăsa pe cel mic să se joace singur. Poți amenaja chiar și un loc la măsuța de joacă pentru prietenul imaginar, asta dacă copilul ți-o cere, însă nu te implica foarte mult.

Un prieten imaginar reprezintă expresia unică și magică a imaginației copilului, așa că tot el este cel care trebuie să devină responsabil de noul venit în familie.

Poți afla și mai multe informații despre prietenii imaginari și implicarea lor în viața copiilor citind articolul de aici.

Tu sau copilul tău ați avut vreodată prieteni imaginari?

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.