Copiii si monstrii lor

La noi, totul a inceput cu o balena care statea pe noptiera cu unicul scop malefic de a astepta sa adoarma copilul ca sa-i verse in cap apa din canuta de noapte. Ptiu, ce apucaturi! Dupa care a urmat catelul care avea un singur gand: sa muste copilul de picioare. Noroc ca solutia era simpla: “Tati, pune paturica pe mine, ca vine catelul sa ma muste de picioare!”

In cazul nostru, fiintele imaginare de-abia au inceput sa apara (am eu o presimtire ca vor tot veni), asa ca am vrut sa inteleg: de unde vin, domnule, monstrii astia care se baga pe nepusa masa pe sub patul nostru sau se ascund dupa perdeaua de la dus? Si ce facem cu ei, ii gonim pe la casele lor sau ii lasam sa stea, ii asezam la masa si ii intrebam de sanatate? Am rugat-o pe Valentina Turigel, psiholog, sa ne spuna cateva cuvinte despre aceste personaje imaginare, uneori simpatice, alteori infricosatoare. Ca sa stim si noi cum sta treaba.

De unde vin monstrii copiilor, fiintele astea imaginare care se situeaza la granita dintre prieten si vrajmas?

Imaginatia copiilor ajunge atat de departe incat traiesc realitatea asemenea unui basm, ei intruchipand diverse personaje care i-au impresionat. Apar astfel in lumea lor imaginara eroi sau fiinte malefice, printese si zmei, balauri sau zane.

Nu mai este de mult o noutate faptul ca parintii influenteaza emotional copilul prin relatia directa cu acesta, dar parintii pot transfera chiar si propriii lor monstri. Atunci cand ne manifestam temerile in mod prea evident, le putem transfera copiilor nostri. De exemplu, daca tatal copilului sufera de arahnofobie si se manifesta zgomotos la vederea unui paianjen, este posibil ca si copilul sa preia aceasta fobie, transformand paianjenul intr-un monstru care il pandeste si il fugareste.

Inca din copilaria timpurie, copilul poate avea anumite frici, temeri, nelinisti, furii, ce pot aparea in urma lipsei de afectiune sau poate a afectiunii coplesitoare a unuia dintre parinti (poate chiar a amandurora), dar si ca urmare a situatiilor de viata marcante pentru acestia (trecute sau prezente, de exemplu abuz, trauma, adulter, divort etc). El poate transpune aceste sentimente asupra unui personaj imaginar care il inspaimanta. De exemplu, un copil care este tot timpul cocolosit, urmarit cu mancare, permanent infofolit, isi poate construi un monstru care il urmareste tot timpul pentru a-i umple buzunarele cu mancare.

Fiecare monstru ne vorbeste despre starea emotionala a copilului, care poate fi un potential spre o dezvoltare sanatoasa, stagnare, sau in unele cazuri, patologie. In multe cazuri, monstrul poate avea un rol terapeutic important. Deci sa nu neglijam monstrul, sa incercam sa-l cunoastem…

De cate feluri sunt monstrii copiilor? Sunt doar benefici, sunt si unii periculosi, sunt buni si rai, pot fi controlati sau sunt ei in control, sunt cei din vise diferiti de cei imaginari?

Monstrii copiilor pot fi reprezentati de animale (ex. caine, lup, vulpe, sarpe etc.), figuri umanizate (ex. vrajitoare, baba cloanta, mosul rau etc), figuri neumane si chiar mitologice. Indiferent de forma sub care apar, monstrii cer atentie si ne spun o poveste, pe care ar fi indicat sa o ascultam si sa intram in joc, pentru ca ei sa nu devina un blocaj in dezvoltarea copilului.

Andrei are un vulpoi in camera sa. Apare cand sub pat, cand in dulap, sau chiar in cutia cu jucarii. Cand este sub pat, lui Andrei ii este teama sa coboare pentru a ajunge la toaleta si de multe ori uda patul sau incepe sa planga pana vine mama. Andrei este controlat de monstrul sau, iar mama ii demonstreaza ca nu este nimic sub pat, ca vulpoiul nu exista. El stie insa ca acesta dispare doar in prezenta celor mari. Mama lui il cearta pentru ca uda patul si nu a invatat la varsta lui sa mearga la timp la toaleta. Pentru a nu mai uda patul, Andrei are nevoie sa controleze monstrul, iar mama poate fi aliatul sau acceptand existenta lui si incercand sa descopere impreuna de unde vine acest monstru, ce vrea de la Andrei, cu ce arme poate fi infrant etc.

Dar in afara monstrilor imaginari mai sunt si cei din vise. De multe ori copilul se trezeste in toiul noptii plangand pentru ca a avut un cosmar. Monstrii din vise pot fi de multe ori mai inspaimantatori si pot lua proportii gigantice in fata carora copilul se simte neajutorat, pe cand cei imaginari sunt de cele mai multe ori o alta versiune a lor. Pot fi benefice pentru copil povestirea visului si eventual redarea monstrului intr-un desen, deoarece, in timp, il pot sprijini in identificarea strategiilor si aliatilor care il pot ajuta sa invinga monstrul din vis.

Ce facem cu monstrii copiilor? Ne speriem de ei, colaboram cu ei, ne jucam cu ei, ne distram, invatam ceva de la ei?

Monstrii fac parte din viata copilului si este necesar ca parintele sa le recunoasca existenta asa cum este ea perceputa de catre copil. Cum ne putem apropia mai bine de monstri decat prin joc?

Joaca se poate transforma intr-o poveste, in care copilul este eroul principal care gaseste metodele prin care se poate confrunta cu monstrii sai: ii poate distruge, transforma, pedepsi, domestici sau chiar se pot imprieteni. Mama, tatal sau amandoi se pot juca impreuna cu copilul, lasandu-l pe acesta sa le stabileasca rolurile, regulile si firul povestii. Jocul devine astfel un prilej de invatare si exersare a strategiilor, de descoperire a ajutoarelor, de eliberare a emotiilor provocate de confruntarea cu monstrul. (Valentina Turigel, psiholog)

As fi vrut sa mai scriu cateva randuri, dar fetita mea ma cheama sa dam balena afara din dormitor. Acum.