Hotararea CEDO in cauza Spanoche impotriva Romaniei

Reclamantii, Marian Spanoche si Viorica Spanoche, au aratat ca in 1995 au cumparat de la fostul proprietar un imobil nationalizat situat in Bucuresti. Ulterior, reclamantii au constatat ca doua apartamente din imobilul respectiv erau ocupate de chiriasi care incheiasera contracte cu statul, iar alte doua apartamente fusesera vandute chiriasilor.

Reclamantii au introdus actiuni in evacuare impotriva locatarilor care ocupau diferitele apartamente din imobil, precum si in anularea contractelor de vanzare-cumparare. Primele actiuni au fost, in prima faza, respinse in mod irevocabil de catre instantele romane, care au considerat ca in speta se aplicau prevederile art. 10 alineat 1 din Ordonanta de Urgenta nr. 40/1999, iar proprietarii nu respectasera cerintele de forma prevazute de acest articol (notificarea chiriasului prin executor judecatoresc, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a Ordonantei, cu privire la incheierea unui nou contract de inchiriere). A doua serie de actiuni au fost admise, dar cu respingerea cererii reclamantilor de evacuare a chiriasilor.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat faptul ca masurile de protectie adoptate in 1999 prin OUG nr. 40/1999 erau destinate, pe de o parte, pentru a controla cresterea chiriilor, iar, pe de alta parte, scopul lor era de a prelungi contractele de inchiriere in situatii exceptionale, astfel ca urmareau un scop legitim: protectia chiriasilor impotriva crizei de locuinte.

Curtea a apreciat ca acest sistem nu este „criticabil in sine” deoarece statul dispune de o larga marja de apreciere in ceea ce priveste reglementarea folosintei bunurilor, insa atat timp cat exista riscul ca proprietarul sa suporte o sarcina excesiva cat priveste posibilitatea de a dispune de bunul sau, autoritatile trebuiau sa stabileasca „mecanisme legislative previzibile si coerente” care sa protejeze proprietarul impotriva unor ingerinte arbitrare si imprevizibile in dreptul sau de proprietate. Curtea a considerat insa ca Ordonanta de Urgenta 40/1999 nu cuprinde astfel de garantii.

Astfel, amintind jurisprudenta stabilita in cauza Radovici si Stanescu impotriva Romaniei, Curtea Europeana a constatat incalcarea art. 1 din primul Protocol aditional la Conventie, care garanteaza respectarea dreptului de proprietate, considerand ca nu este cazul sa examineze si pretinsa incalcare a articolului 6 din Conventie. In consecinta, Curtea a obligat statul sa le plateasca reclamantilor suma de 25.000 EURO cu titlu de prejudiciu material si moral si cea de 200 EURO cu titlu de cheltuieli de judecata.