Directiva Consiliului
din 16 decembrie 1991
de apropiere a legislatiilor statelor membre privind utilizarea obligatorie a centurii de siguranta in vehiculele cu o capacitate mai mica de 3,5 tone
(91/671/CEE)
Consiliul Comunitatilor Europene,
avand in vedere Tratatul de instituire a Comunitatii Economice Europene, in special articolul 75,
avand in vedere propunerea Comisiei [1],
avand in vedere avizul Parlamentului European [2],
avand in vedere avizul Comitetului Economic si Social [3],
intrucat dreptul intern cu privire la utilizarea obligatorie a centurii de siguranta difera in mod considerabil de la un stat membru la altul si intrucat, prin urmare, trebuie sa fie armonizata utilizarea obligatorie a acesteia;
intrucat trebuie armonizata obligativitatea utilizarii centurii de siguranta in mijloacele de transport cu o capacitate mai mica de 3,5 tone, pentru a se asigura o mai mare siguranta utilizatorilor cailor rutiere;
intrucat Directivele 76/115/CEE [4] si 77/541/CEE [5] au drept obiect normele tehnice pe care trebuie sa le indeplineasca centurile de siguranta cu care trebuie sa fie dotate autovehiculele, dar nu si obligativitatea utilizarii centurilor de siguranta;
intrucat in rezolutia din 19 decembrie 1984 [6], Consiliul si reprezentantii guvernelor statelor membre, reuniti in Consiliu, s-au angajat sa asigure adoptarea rapida a masurilor de siguranta rutiera si au invitat Comisia sa prezinte propuneri in acest sens;
intrucat rezolutiile Parlamentului European in domeniul sigurantei rutiere [7] au recomandat obligativitatea utilizarii centurii de siguranta de catre toti pasagerii, inclusiv de catre copii, pe toate caile rutiere si pentru toate locurile in mijloacele de transport de pasageri (cu exceptia mijloacelor de transport public);
intrucat trebuie sa se prevada utilizarea obligatorie a sistemelor de fixare pentru copii, pe locurile echipate cu centuri de siguranta;
intrucat, pana la armonizarea normelor comunitare in ceea ce priveste sistemele de fixare pentru copii, acele norme care corespund exigentelor nationale ale statelor membre trebuie sa fie recunoscute de totalitatea statelor membre;
intrucat studiile au demonstrat, de altfel, ca locurile din spate prezinta la fel de multe riscuri ca cele din fata pentru pasagerii fara centura si ca pasagerii din spate, atunci cand nu poarta centura, amplifica riscul ranirii pentru pasagerii din fata si ca utilizarea obligatorie a centurii pe locurile din spatele mijlocului de transport ar putea sa contribuie, prin urmare, la diminuarea numarului de decese si vatamari corporale;
intrucat data intrarii in vigoare a masurilor vizate in prezenta directiva ar trebui sa fie stabilita astfel incat sa permita elaborarea dispozitiilor necesare pentru punerea lor in aplicare, in special in statele membre care nu au inca dispozitii in aceasta privinta,
ADOPTA PREZENTA DIRECTIVA:
Articolul 1
(1) Prezenta directiva se aplica oricarui autovehicul din categoriile M1, M2 (cu exceptia locurilor din spate si a mijloacelor de transport cu o greutate maxima admisibila mai mare de 3,5 tone si a celor care au la dispozitie locuri special concepute pentru a transporta pasageri in picioare) si N1 (cu exceptia locurilor din spate), asa cum sunt definite in anexa I la Directiva 70/156/CEE [8], destinat sa circule pe calea rutiera, avand cel putin patru roti si o viteza maxima din constructie mai mare de 25 kilometri la ora.
(2) In sensul prezentei directive, se intelege prin:
1. "centura de siguranta" sau "centura": un asamblaj de curele cu catarame, dispozitive de reglare si piese de fixare, putand sa fie fixat in interiorul unui autovehicul si fiind astfel conceput incat sa reduca riscul ranirii pentru cel care-l foloseste in cazul unei coliziuni sau la o decelerare brusca, limitand posibilitatile miscarii corpului acestuia. Acest asamblaj este desemnat intr-un mod general prin termenul "ansamblu"; acest termen cuprinde de asemenea orice dispozitiv de absorbtie de energie sau de retractare a centurii;
2. "sistem de fixare": un sistem care rezulta din combinarea unui scaun fixat pe structura vehiculului printr-o solutie tehnica adecvata si a unei centuri de siguranta care are cel putin un punct de fixare atasat de structura scaunului;
3. "loc": o structura facand sau nu parte integranta din structura vehiculului, intelegandu-se prin aceasta tapiteria sa, punand la dispozitie un loc de sezut pentru un adult, termenul desemnand si un loc de sezut individual, precum si partea unei banchete corespunzatoare unui loc de sezut.
Articolul 2
Statele membre vegheaza ca soferul si pasagerii care ocupa locurile in vehiculele aflate in circulatie, prevazute la articolul 1, sa poarte centura de siguranta sau sa fie asigurati printr-un sistem de fixare verificat in conditiile in care locurile pe care le ocupa sunt dotate cu acesta. Ocupantii locurilor din spate trebuie sa utilizeze cu prioritate locurile dotate cu acest sistem.
Statele membre vegheaza ca, in aceste vehicule, copiii cu varsta mai mica de doisprezece ani si avand o inaltime mai mica de 150 de centimetri, care ocupa locurile dotate cu centuri, sa fie asigurati cu un sistem de fixare autorizat, adaptat inaltimii si greutatii lor. Aceste locuri trebuie ocupate cu prioritate.
Utilizarea sistemului de fixare verificat de autoritatea competenta a unui stat membru este autorizata de celelalte state membre.
Articolul 3
Prezenta directiva se aplica atat conducatorilor auto cat si pasagerilor din vehiculele utilizate pe caile rutiere in cadrul Comunitatii care sunt inmatriculate intr-un stat tert.
Articolul 4
(1) Prin derogare de la articolul 2 alineatul (2) Statele membre pot permite ca pe teritoriul lor copiii cu varsta de trei ani sau mai mare, care ocupa locurile prevazute la articolul 1, sa fie asigurati cu o centura de siguranta sau cu un alt sistem de fixare verificat pentru adulti.
(2) De asemenea, statele membre pot permite ca, pe teritoriul lor si in conditiile stabilite de dreptul intern, copiii cu varsta mai mica de trei ani, care ocupa locurile din spate sa nu fie asigurati cu un sistem de fixare adaptat taliei si greutatii lor, daca acesti copii sunt transportati cu un vehicul in care un asemenea sistem nu este disponibil.
Articolul 5
Sunt scutite de obligatiile prevazute in articolul 2 persoanele care detin un certificat medical de scutire pe motiv medical grav, eliberat de autoritatile competente. Orice certificat medical eliberat de autoritatile competente ale unui stat membru este valabil in oricare alt stat membru; certificatul medical trebuie sa mentioneze durata valabilitatii sale si sa fie prezentat la orice control al unui agent autorizat, conform dispozitiilor in vigoare in aceasta privinta in fiecare stat membru. El trebuie sa aiba urmatorul simbol:
+++++ TIFF +++++
Nota AvocatNet:
Numai legislatia europeana din editia printata a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene poate fi considerata autentica.
#PAGEBREAK#
Articolul 6
Statele membre pot acorda, cu avizul Comisiei, alte scutiri decat cele prevazute in articolul 5, cu scopul de:
- a tine seama de conditii fizice particulare sau de circumstante particulare de o durata limitata;
- a permite desfasurarea eficace a anumitor activitati profesionale;
- a asigura corecta functionare a activitatilor legate de serviciile de ordin public, de siguranta sau de urgenta.
Articolul 7
Comisia prezinta, pana la 1 august 1994, un raport asupra aplicarii prezentei directive, cu scopul evaluarii in principal a oportunitatii adoptarii unor masuri mai radicale vizand o mai mare securitate si a necesitatii unei armonizari mai rapide. Raportul va fi insotit, daca este cazul, de propuneri. Consiliul hotaraste cu majoritate calificata asupra acestor propuneri intr-un termen optim.
Articolul 8 (1) Statele membre, dupa consultarea Comisiei, pun in vigoare actele cu putere de lege si actele administrative necesare pentru a respecta prezenta directiva inainte de 1 ianuarie 1993. Ele informeaza Comisia cu privire la aceasta.
(2) Cand statele membre adopta aceste dispozitii, acestea vor cuprinde o trimitere la prezenta directiva sau sunt insotite de o asemenea trimitere in momentul publicarii lor oficiale. Modalitatea de realizare a acestei trimiteri este stabilita de catre statele membre.
(3) Statele membre comunica Comisiei textul dispozitiilor principale de drept intern pe care le adopta in domeniul reglementat de prezenta directiva.
Articolul 9
Prezenta directiva se adreseaza statelor membre.
Adoptata la Bruxelles, 16 decembrie 1991.
Pentru Consiliu
Presedintele
H. Maij-weggen
[1] JO C 298, 23.11.1988, p. 8 siJO C 308, 8.12.1990, p. 11.
[2] JO C 96, 17.4.1989, p. 220 siJO C 240, 16.9.1991, p. 74.
[3] JO C 159, 26.6.1989, p. 52 siJO C 159, 17.6.1991, p. 56.
[4] Directiva 76/115/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1975 de apropiere a legislatiilor statelor membre privind fixarea centurilor de siguranta in autovehicule (JO L 24, 30.1.1976, p. 6), astfel cum a fost modificata ultima data de Directiva 90/629/CEE (JO L 341, 6.12.1990, p. 14).
[5] Directiva 77/541/CEE a Consiliului din 28 iunie 1977 de apropiere a legislatiilor statelor membre privind centurile de siguranta si sistemele de fixare in autovehicule (JO L 220, 29.8.1977, p. 95), astfel cum a fost modificata ultima data de Directiva 90/628/CEE (JO L 341, 6.12.1990, p. 1).
[6] JO C 341, 21.12.1984, p. 1.
[7] JO C 104, 16.4.1984, p. 38 siJO C 68, 24.3.1986, p. 35.
[8] Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 de apropiere a legislatiilor statelor membre privind acceptarea autovehiculelor si a remorcilor acestora (JO L 42, 23.2.1970, p. 1), astfel cum a fost modificata ultima data prin Directiva 87/403/CEE (JO L 220, 8.8.1987, p. 44).
--------------------------------------------------
Comentarii articol (0)