Aspecte juridice ale comertului electronic (Directiva privind comertul electronic)

Definitia serviciilor societatii informationale exista deja in dreptul comunitar (Directiva 98/34/CE si Directiva 98/84/CE). Aceasta definitie cuprinde orice serviciu furnizat in mod obisnuit contra unei remuneratii, la distanta, prin intermediul echipamentului electronic, de prelucrare (inclusiv comprimarea numerica) si stocare a datelor, la cererea individuala a destinatarului serviciilor. 

Serviciile societatii informationale cuprind o gama larga de activitati economice care se desfasoara on-line. Aceste activitati pot consta, in special, din vânzari de bunuri on-line. Activitati precum livrarea bunurilor ca atare sau furnizarea de servicii off-line nu sunt acoperite. Serviciile societatii informationale nu se limiteaza exclusiv la servicii in urma carora se incheie contracte on-line, ci, in masura in care acestea reprezinta o activitate economica, se extind la servicii care nu sunt remunerate de cei care le primesc, cum ar fi serviciile care furnizeaza informatii on-line ori comunicari comerciale sau cele care furnizeaza instrumente de cautare, accesare si recuperare a datelor.

Directiva se aplica exclusiv prestatarilor de servicii stabiliti in interiorul Uniunii Europene si acopera toate serviciile societatii informationale: servicii furnizate intre intreprinderi, servicii intre intreprinderi si consumatori, servicii furnizate in mod gratuit consumatorilor care sunt finantate, spre exemplu, din veniturile obtinute din publicitate, servicii care permit tranzactii electronice on-line (televanzare interactiva de bunuri, cumparaturi on-line). De asemenea, directiva se aplica si urmatoarelor activitati: ziare on-line, baze de date on-line, servicii financiare on-line, servicii profesionale on-line (avocatura, medicina, contabilitate, agentii imobiliare), divertisment on-line, marketing si publicitate directa on-line si servicii de acces la internet.

Prestatarii serviciilor societatii informationale sunt supusi legislatiei nationale a statului in care sunt stabiliti (regula tarii de origine). Locul in care sunt stabiliti este definit ca locul unde desfasoara efectiv o activitate economica, utilizand un sediu stabil, pe o perioada nedeterminata. Prezenta si folosirea mijloacelor tehnice si a tehnologiilor necesare furnizarii serviciului nu constituie, in sine, sediu al prestatorului.

Este interzis statelor membre sa impuna un regim de autorizare prealabila pentru serviciile societatii informationale, altul decat cele care se aplica serviciilor asemanatoare furnizate pe alte cai. De asemenea, este contrara directivei obligativitatea urmarii unei proceduri pentru deschiderea unui site web, cu exceptia site-urilor care vizeaza activitati reglementate (spre exemplu, servicii bancare si financiare on-line).

Statele membre trebuie legifereze obligativitatea furnizorilor de a face posibil un acces usor, direct si permanent al destinatarilor serviciului si al autoritatilor competente cel putin la urmatoarele informatii: numele furnizorului de servicii; adresa geografica la care este stabilit furnizorul de servicii; coordonatele furnizorului de servicii, inclusiv adresa de posta electronica la poate fi contactat rapid; daca furnizorul de servicii este inregistrat intr-un registru de comert sau un registru public similar, registrul de comert in care furnizorul de servicii este inregistrat si numarul de inregistrare, sau mijlocul echivalent de identificare din acel registru; daca activitatea este supusa unui regim de autorizare, coordonatele autoritatii de supraveghere pertinente. De asemenea statul trebuie sa se asigure ca furnizorii, care transmit comunicari comerciale nesolicitate prin posta electronica, consulta in mod regulat registrele “opt-out” in care se inscriu persoanele care nu doresc sa primeasca acest tip de corespondenta si respecta alegerea acestora.

Directiva obliga statele membre sa elimine orice interdictie sau restrictie referitoare la utilizarea contractelor electronice.

Statele membre vegheaza ca in cazul unei neintelegeri intre un furnizor de servicii ale societatii informationale si destinatarul serviciilor, legislatia lor sa nu impiedice utilizarea mecanismelor de solutionare extrajudiciara a litigiilor, disponibile in dreptul intern, inclusiv prin mijloace electronice corespunzatoare.

Directiva prevede trei tipuri de derogari:

anumite activitati precum activitatile notarile sau apararea in fata justitiei;
clauza tarii de origine nu se aplica unor domenii specifice (ex: drepturi de autor sau obligatii contractuale privind contracte incheiate de consumatori);
statele membre pot adopta masuri care limiteaza libera circulatie a serviciilor care provin din alt stat membru din motive referitoare, spre exemplu, la protectia minorilor, la sanatatea sau la protectia consumatorilor.