Ordinul nr. 1122/2007 privind modificarea Ordinului ministrului finantelor publice nr. 80/2007 pentru aprobarea modelului si continutului formularului 100 "Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul general consolidat", cod 14.13.01.01/a a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 628 din 13/09/2007.
Ministerul Economiei si Finantelor
Ordin nr. 1122/2007
din 05/09/2007
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 628 din 13/09/2007
privind modificarea Ordinului ministrului finantelor publice nr. 80/2007 pentru aprobarea modelului si continutului formularului 100 "Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul general consolidat", cod 14.13.01.01/a
In temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Economiei si Finantelor,
avand in vedere prevederile art. 114 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. II si III din Ordonanta Guvernului nr. 47/2007 privind reglementarea unor masuri financiar-fiscale,
ministrul economiei si finantelor emite urmatorul ordin:
Art. I. - Ordinul ministrului finantelor publice nr. 80/2007 pentru aprobarea modelului si continutului formularului 100 "Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul general consolidat", cod 14.13.01.01/a, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 93 din 6 februarie 2007, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Anexa nr. 1 se modifica si se inlocuieste cu anexa care face parte integranta din prezentul ordin.
2. La anexa nr. 2 "Instructiuni de completare a formularului 100 “Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul general consolidat”, cod 14.13.01.01/a", dupa primul paragraf al sectiunii B "Date privind creanta fiscala" se introduce urmatorul text:
"Platitorii de impozite, taxe si contributii pot utiliza contul unic pentru plata obligatiilor la bugetul de stat sau la bugetele asigurarilor sociale si fondurilor speciale, in situatia in care indeplinesc, cumulativ, urmatoarele conditii:
a) nu inregistreaza obligatii fiscale neachitate la data efectuarii platii in contul unic;
b) depun formularul 100 “Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul general consolidat” in termenul legal;
c) efectueaza plata integrala si in termen a obligatiilor datorate la bugetul de stat sau la bugetele asigurarilor sociale si fondurilor speciale, declarate prin formularul 100 “Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul general consolidat”.
I. “Creante fiscale pentru care se utilizeaza contul unic”:
1. Obligatii de plata la bugetul de stat
Platitorii de impozite, taxe si contributii care utilizeaza contul unic pentru plata obligatiilor de plata la bugetul de stat bifeaza casuta prevazuta in acest scop.
Randul “Total obligatii la bugetul de stat care se platesc in contul unic”: se inscrie suma reprezentand totalul obligatiilor de plata la bugetul de stat pentru perioada de raportare, respectiv totalul sumelor declarate, inscrise la randul 3 “Suma de plata”.
Obligatiile de plata datorate la bugetul de stat pentru care se poate utiliza contul unic sunt prevazute la pozitiile 1-7, 27-43, 62, 64, 67, 69 si 70 din Nomenclatorul obligatiilor de plata la bugetul general consolidat.
In aceasta sectiune se vor cuprinde si facilitatile fiscale prevazute la pozitiile 77 si 78 din Nomenclatorul obligatiilor de plata la bugetul general consolidat.
2. Obligatii de plata la bugetele asigurarilor sociale si fondurilor speciale
Platitorii de impozite, taxe si contributii care utilizeaza contul unic pentru plata obligatiilor la bugetele asigurarilor sociale si fondurilor speciale bifeaza casuta prevazuta in acest scop.
Randul “Total obligatii de plata la bugetele asigurarilor sociale si fondurilor speciale”: se inscrie totalul obligatiilor de plata reprezentand contributii sociale, prevazute la pozitiile 44-61 si 79 din Nomenclatorul obligatiilor de plata la bugetul general consolidat, contributii pentru finantarea cheltuielilor de sanatate, prevazute la pozitiile 63 si 73-76 din nomenclator, respectiv totalul sumelor declarate, inscrise la randul 3 “Suma de plata”.
II. “Creante fiscale pentru care nu se utilizeaza contul unic”:
Platitorii de impozite, taxe si contributii nu pot utiliza contul unic pentru plata obligatiilor prevazute la pozitiile 8-26, 65, 66, 68, 71, 72, 80 si 81 din Nomenclatorul obligatiilor de plata la bugetul general consolidat."
3. La anexa nr. 3 "Nomenclatorul obligatiilor de plata la bugetul general consolidat", dupa pozitia 79 se introduc doua noi pozitii, pozitiile 80 si 81, cu urmatorul cuprins:
+-----+-----------------------------------------------+----------------------------------+
|"Nr. | Denumirea creantei fiscale | Temei legal |
|crt. | | |
+----+-----------------------------------------------+-----------------------------------+
|80. |Accize pentru vinuri |art. 170 si 194 din Legea |
| |linistite |nr. 571/2003 privind Codul |
| | |fiscal, cu modificarile si |
| | |completarile ulterioare |
+----+-----------------------------------------------+-----------------------------------+
|81. |Accize pentru bauturi fermentate |art. 171 si 194 din Legea |
| |linistite, altele decat berea si |nr. 571/2003 privind Codul |
| |vinurile |fiscal, cu modificarile si |
| | |completarile ulterioare" |
+----+----------------------------------------------+-------------------------------------+
Art. II. - Accizele prevazute la pozitiile 80 si 81 din Nomenclatorul obligatiilor de plata la bugetul general consolidat se declara lunar de catre contribuabili, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei la care se refera, in conformitate cu instructiunile prevazute la pct. B3 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului finantelor publice nr. 80/2007.
Art. III. - (1) Declaratiile privind obligatiile de plata la bugetul general consolidat se proceseaza de catre organul fiscal competent in maximum 3 zile de la data primirii acestora.
(2) Declaratiile privind obligatiile de plata la bugetul general consolidat in care platitorii de impozite, taxe si contributii au optat pentru utilizarea contului unic, bifand cel putin una dintre casutele prevazute in acest scop, se proceseaza de catre organul fiscal competent in maximum 24 de ore de la data primirii acestora.
(3) Formularul prevazut in anexa se utilizeaza incepand cu data de 1 octombrie 2007.
Art. IV. - Directia generala proceduri pentru administrarea veniturilor si Directia generala de reglementare a colectarii creantelor bugetare din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Directia generala a tehnologiei informatiei din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor, Directia generala de administrare a marilor contribuabili, directiile generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti, precum si, dupa caz, directiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor si al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala vor duce la indeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. V. - Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Ministrul economiei si finantelor,
Varujan Vosganian
Bucuresti, 5 septembrie 2007.
Nr. 1.122.
______
NOTA AvocatNet:
- Anexa Ordinului v-o prezentam in fisiere atasate.
Comentarii articol (2)