Guvernul a modificat normele metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, astfel incat mamele sa primeasca indemnizatie pentru fiecare copil provenit din sarcini multiple.
”In cazul nasterii de gemeni, familia va primi, pentru primul copil, indemnizatia in cuantum de 600 de lei sau, optional, in cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei. Incepand cu cel de-al doilea copil, va primi indemnizatia de 600 de lei”, a declarat ministrul Muncii, Marian Sarbu.
Potrivit ministrului Sarbu, de aceasta masura vor beneficia 1.726 de familii cu gemeni si 20 de familii care au tripleti, aflate in evidenta Agentiei Nationale de Prestatii Sociale.
Marian Sarbu a mai afirmat ca a fost reglementata si acordarea indemnizatiei in cazul in care mama nu a realizat venituri in ultimele 12 luni, urmand cursurile de zi ale invatamantului preuniversitar sau, dupa caz, universitar.
Ministrul Sarbu a mai precizat ca familiile care beneficiaza de indemnizatiile pentru cresterea copiilor vor primi banii retroactiv, incepand de la data adoptarii legilor care stabilesc acordarea acestor indemnizatii.
Este vorba de
Legea nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din OUG nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului si de
Legea nr. 240/2009 pentru completarea alin. (2) al art. 1 din OUG nr. 148/2005, publicate in Monitorul Oficial pe data de 15 iunie 2009.
Prin Legea nr. 239/2009, s-a stabilit majorarea indemnizatiei pentru cresterea copilului cu suma de 600 lei pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, incepand cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de nastere.
De asemenea, prin Legea nr. 240/2009, s-a prevazut acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului si persoanelor care urmeaza cursurile de zi ale invatamantului preuniversitar si universitar, organizat potrivit legii, cu conditia ca aceste cursuri sa fie frecventate fara intrerupere, fiind exceptate de la indeplinirea acestei conditii persoanele care au intrerupt cursurile din motive medicale.
Comentarii articol (13)