Ordinul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 1977/2011 privind modificarea si completarea Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 1.786/2010 pentru aprobarea Procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum si a modelului si continutului unor formulare a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 282, din 21 aprilie 2011.
In temeiul art. 12 alin. (3) din Hotararea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, al art. 153 si 153 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu
modificarile si completarile ulterioare, al pct. 66 alin. (15) si (16) din Normele metodologice de aplicare a titlului VI din Codul fiscal,
aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, si al art. 7, art. 78 alin. (3) si art. 228 alin. (2) si (21) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,
presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala emite urmatorul ordin:
Art. I. — Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 1.786/2010 pentru aprobarea Procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA,
precum si a modelului si continutului unor formulare, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 292 din 5 mai 2010, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Articolul 4 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 4. — Inregistrarea, din oficiu, in scopuri de TVA a unei persoane impozabile se considera valabila incepand cu:
a) prima zi a lunii urmatoare celei in care s-a comunicat persoanei impozabile decizia privind inregistrarea, din oficiu, in scopuri de TVA, pentru alte situatii decat cele prevazute la lit. b) si c);
b) data reactivarii contribuabilului declarat inactiv prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala;
c) data inregistrarii in registrul comertului a mentiunii privind reluarea activitatii, dupa caz.”
2. La anexa nr. 1, la capitolul II, punctul 5 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„5. Data inregistrarii in scopuri de TVA este data de intai a lunii urmatoare celei in care a fost depusa declaratia de mentiuni, data reactivarii contribuabilului declarat inactiv prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala sau data inregistrarii in registrul comertului a mentiunii privind reluarea activitatii, dupa caz.”
3. La anexa nr. 1, la capitolul II, punctul 12 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„12. Data inregistrarii, din oficiu, in scopuri de TVA este data de intai a lunii urmatoare comunicarii deciziei prevazute la pct. 10 sau data reactivarii, respectiv data inregistrarii in registrul comertului a mentiunii privind reluarea activitatii, dupa caz.”
4. Anexa nr. 2 se modifica si se inlocuieste cu anexa nr. 1.
5. Anexa nr. 3 se modifica si se inlocuieste cu anexa nr. 2.
Art. II. — Anexele nr. 1 si 2 fac parte integranta din prezentul ordin.
Art. III. — Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. IV. — Directia generala proceduri pentru administrarea veniturilor, Directia generala de tehnologia informatiei si Directia generala de administrare a marilor contribuabili, precum si directiile generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti vor lua masuri pentru ducerea la indeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala,
Sorin Blejnar
Bucuresti, 15 aprilie 2011.
Nr. 1.977.
Comentarii articol (0)