Ecaterina Andronescu a declarat, recent, ca, din dezbaterile cu directorii scolilor din mai multe judete, precum si la nivelul capitalei, se contureaza ideea unui bacalaureat diferentiat. Totusi, conform ministrului, procedura urmeaza a fi dezbatuta zilele urmatoare, pentru a putea intra in legalitate.
Ce inseamna bacalaureat diferentiat?
Conform declaratiilor ministrului Educatiei, incepand cu anul 2013, absolventii de liceu vor avea posibilitatea de a alege intre sustinerea bacalaureatului national sau a celui profesional. Adica, din 2013 se vor organiza un bacalaureat national care exista si acum, cu acelasi continut si aceleasi probe, dar si un bacalaureat profesional, gandit ca o forma de finalizare a liceului pentru cei care nu tintesc invatamantul superios si vor sa intre pe piata muncii.
"Prin bacalaureatul profesional, sa spunem, le dam celor care doresc sa intre pe piata muncii o certificare a calitatilor lor profesionale", a mentionat Ecaterina Andronescu.
Potrivit sursei citate, bacalaureatul profesional va avea un continut putin diferit fata de cel national, in sensul ca cele 3 probe de competente (comunicare in limba romana, intr-o limba straina si competentele digitale) vor fi aceleasi ca si la bacalaureat national, insa probele scrise obisnuite se elimina. Mai precis, elevii vor sustine un proiect si o proba practica, prin care sa se creasca gradul de profesionalizare a celor care finalizeaza liceul printr-un astfel de bacalaureat. Totusi, va fi si un examen scris, insa acesta va fi legat de educatia anteprenoriala, care, spune Andronescu, este o disciplina comuna in toate liceele din Romania, in intreaga retea de licee.
"Ca urmare, pentru asemenea formula de bacalaureat pot opta si elevii din liceele teoretice", puncteaza ministrul Educatiei, adaugand ca "absolventul de liceu decide ce face cu viata lui mai departe; daca merge in invatamantul superior, atunci va opta probabil pentru bacalaureatul national, daca va merge spre intrarea pe piata muncii, atunci probabil ca va opta pentru acest bacalaureat profesional".
"Luni vom avea deja o prima discutie la Comisia de invatamant, la Senatul Romaniei, unde se afla o ordonanta de urgenta care se refera chiar la bacalaureat si, ca urmare, am putea sa producem rapid prin votul Parlamentului aceasta propunere", a mai mentionat Andronescu.
Elevii, intrebati deja ce prefera
Fostul ministru, Liviu Pop, a demarat, in luna iunie, o actiune in randul elevilor de liceu, distribuind acestora chestionare in legatura cu structura si modalitatea de desfasurare a examenului de bacalaureat din 2013.
Conform rezultatelor, majoritatea liceenilor au votat pentru pastrarea actualei formule de desfasurare a examenului de bacalaureat. Pe de alta parte, Liviu Pop a sustinut, in acelasi scop, o videoconferinta cu reprezentantii structurilor judetene ale Consiliului National al Elevilor (CNE).
Intrebati, de asemenea, despre modalitatea de desfasurare a bacalaureatului din 2013, reprezentantii CNE au hotarat, in majoritate, pentru aplicarea prevederilor Legii Educatiei Nationale nr. 1/2011, ce stipuleaza o formula de evaluare diferentiata la sfarsitul clasei a XII-a, cu mentiunea ca modificarea vizata pentru 2016, respectiv trecerea la transdisciplinaritate, sa se faca treptat.
Comentarii articol (5)