avocatnet.ro 
Dosar nr. 15/2012
Rodica Aida Popa vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie - presedintele completului
Lavinia Curelea presedintele Sectiei I civile
Roxana Popa presedintele delegat al Sectiei aII-a civile
Ionel Barba presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal
Corina Michaela Jijiie presedintele Sectiei penale
Carmen Elena Popoiag judecator la Sectia I civila
Nina Ecaterina Grigoras judecator la Sectia I civila
Alina Iuliana Tuca judecator la Sectia I civila
Cristina Luzescu judecator la Sectia I civila
Rodica Susanu judecator la Sectia I civila
Alina Sorinela Macavei judecator la Sectia I civila - judecator-raportor
Constantin Branzan judecator la Sectia a II-a civila
Marian Buda judecator la Sectia a II-a civila - judecator-raportor
Elena Carcei judecator la Sectia a II-a civila
Adriana Chioseaua judecator la Sectia a II-a civila
Mariana Carstocea judecator la Sectia a II-a civila
Minodora Condoiu judecator la Sectia a II-a civila
Viorica Lungeanu judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Iuliana Riciu judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Doina Duican judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Eugenia Marin judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal - judecator-raportor
Gheorghita Lutac judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Elena Cantar judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Florentina Dragomir judecator la Sectia penala
Ilie Iulian Dragomir judecator la Sectia penala
Completul competent sa judece recursurile in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 15/2012 este legal constituit, conform dispozitiilor art. 3306 alin. (1) si (2) din Codul de procedura civila, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, Legea nr. 71/2011 si Legea nr. 60/2012, precum si ale art. 272 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare. sedinta este prezidata de doamna judecator Rodica Aida Popa, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Din partea Avocatului Poporului se prezinta doamna consilier Ecaterina Mirea.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror sef adjunct al Sectiei judiciare, Serviciul judiciar civil. La sedinta de judecata participa doamna Niculina Vrancut, magistrat-asistent in cadrul Sectiilor Unite, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 273 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare. Inalta Curte de Casatie si Justitie, Completul competent sa judece recursul in interesul legii, a luat in examinare recursurile in interesul legii declarate de Avocatul Poporului si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la „calcularea termenului de 30 de zile in care trebuie aplicata sanctiunea disciplinara conform dispozitiilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii, respectiv momentul de la care incepe sa curga acest termen”. Dupa prezentarea referatului cauzei, Inalta Curte a constatat ca nu sunt de examinat chestiuni prealabile sau exceptii si a pus in dezbatere recursurile in interesul legii.
Doamna consilier Ecaterina Mirea, reprezentantul Avocatului Poporului, a rezumat cele doua orientari jurisprudentiale conturate in ceea ce priveste problema de drept supusa examinarii in cauza. A sustinut ca Avocatul Poporului apreciaza ca termenul de prescriptie de 30 de zile calendaristice, in care trebuie aplicata sanctiunea disciplinara conform art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, trebuie calculat de la data la care reprezentantul angajatorului, abilitat sa aplice sanctiuni disciplinare, a luat cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, fie prin sesizarea sa printr-un act, referat sau orice alt inscris, din care poate deduce cu certitudine data certa, fie prin constatarea directa si nemijlocita a faptei respective de catre acesta. S-a mentionat ca o atare opinie se fundamenteaza pe doctrina in materie si este sustinuta de faptul ca termenul de 30de zile in discutie ar putea fi prelungit in mod abuziv de comisia de disciplina care, sub aparenta necesitatii efectuarii cercetarii disciplinare, fara o justificare reala, ar putea mentine situatia de incertitudine a angajatului. In acelasi sens, s-a aratat ca neemiterea deciziei in termenul de 30 de zile ar permite angajatorului (uneori de rea-credinta) sa depaseasca acest termen - stabilit de legiuitor in scopul protectiei angajatului si al stabilitatii raporturilor de munca - prevalandu-se de interpretarea textului legal de referinta, in dauna angajatului, care este pus in situatia unor presiuni cauzate de procedurile la care este supus. In concluzie, s-au solicitat admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei decizii prin care sa se corecteze practica neunitara in sensul opiniei exprimate de Avocatul Poporului. Avand cuvantul, doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, a solicitat, in esenta, admiterea recursurilor in interesul legii si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii, in sensul de a se stabili insa ca, in toate situatiile in care sanctiunea disciplinara a fost aplicata dupa efectuarea cercetarii prealabile disciplinare, momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie de 30 de zile, prevazut de art. 252 alin. (1) din Codul muncii, este data la care rezultatele cercetarii, concretizate in raportul final de cercetare prealabila, au fost aduse la cunostinta reprezentantului angajatorului, abilitat sa aplice sanctiuni disciplinare, prin depunerea lor la registratura unitatii, fara ca acest termen sa poata depasi termenul de 6 luni, calculat de la data savarsirii faptei.
Presedintele completului de judecata, doamna judecator Rodica Aida Popa, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a retinut dosarul in vederea pronuntarii deciziei. INALTA CURTE, deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
1. Problema de drept ce a generat practica neunitara
Analiza cuprinsului sesizarilor Avocatului Poporului si procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie releva ca obiectul recursurilor in interesul legii priveste calcularea termenului de 30 de zile in care trebuie aplicata sanctiunea disciplinara conform dispozitiilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv momentul de la care incepe sa curga acest termen. Interpretarea dispozitiilor legale mentionate s-a realizat in mod diferit de catre instantele de judecata, ceea ce a condus la aplicarea lor diferita si la pronuntarea unor solutii neunitare.
2. Examenul jurisprudential
Practica judiciara neunitara ce a generat sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu prezentele recursuri in interesul legii s-a conturat in solutionarea contestatiilor formulate impotriva deciziilor de sanctionare disciplinara, in cadrul carora a fost invocata exceptia prescriptiei dreptului angajatorului de a emite respectivele decizii. In urma verificarii jurisprudentei la nivelul intregii tari in aceste litigii, s-a constatat ca instantele nu au un punct de vedere unitar cu privire la calcularea termenului de 30 de zile in care trebuia aplicata sanctiunea disciplinara potrivit dispozitiilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, statuand diferit asupra momentului de la care incepe sa curga acest termen.
3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti
3.1. Intr-o prima orientare, instantele au apreciat ca data la care angajatorul a luat cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare si de la care incepe sa curga termenul de 30 de zile prevazut la art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, este data la care nota/procesul-verbal de sesizare/raportul de informare/referatul de prezentare a situatiei a fost inregistrat in registrul general al angajatorului si a dobandit data certa. Instantele au apreciat ca cercetarea disciplinara trebuie sa se efectueze in interiorul celor 30 de zile calendaristice in care trebuie sa se emita si decizia de sanctionare si, in contextul legislativ analizat, nu se poate confunda cercetarea realizata de comisia de cercetare disciplinara, materializata intr-un raport, cu data inregistrarii sesizarii in ceea ce priveste savarsirea abaterii disciplinare, care reprezinta data luarii la cunostinta despre savarsirea faptei si de la care curge termenul de prescriptie de 30 de zile. S-a mai retinut ca data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare in sensul prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, este data la care nota/referatul/procesul-verbal de sesizare primeste data certa prin inregistrarea in registrul general al angajatorului, chiar daca, ulterior, este necesara completarea informatiilor pe care le contine sesizarea initiala (completare ce se va realiza prin intermediul cercetarii disciplinare). In cadrul acestei opinii jurisprudentiale s-a mentionat ca a astepta finalizarea cercetarii disciplinare, pentru a incepe sa curga termenul de 30 de zile, ar echivala cu prelungirea arbitrara a perioadei in care angajatorul trebuie sa isi exercite prerogativele disciplinare, ceea ce pune sub semnul incertitudinii situatia salariatului. De asemenea, se ingreuneaza stabilirea exactitatii faptelor si se reduce eficienta combaterii comportamentelor daunatoare. Ca atare, s-a considerat ca aceasta interpretare este conforma spiritului legii, raspunzand necesitatii asigurarii stabilitatii raporturilor de munca, conducand la responsabilizarea angajatorului in exercitarea prerogativelor disciplinare, scopul reglementarii unui termen de prescriptie de 30 de zile prevazut de art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, fiind acela al cercetarii cu celeritate a faptelor, a circumstantelor savarsirii acestora si a vinovatiei salariatului, in vederea lamuririi situatiei sale profesionale.
3.2. Intr-o a doua interpretare, alte instante, in aceleasi ipoteze, au respins exceptia prescriptiei dreptului angajatorului de a emite decizii de sanctionare, considerand ca momentul de la care incepe sa curga termenul de 30 de zile prevazut la art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, este data la care reprezentantul angajatorului, abilitat sa aplice sanctiuni disciplinare, a luat la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare din raportul de cercetare disciplinara prealabila, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei. In acest sens, instantele de judecata au apreciat ca numai dupa finalizarea cercetarii disciplinare prealabile, prevazute la art. 251 din Codul muncii, republicat, se poate considera ca fapta savarsita de salariat intruneste sau nu, cumulativ, elementele constitutive ale unei abateri disciplinare, astfel cum este definita la art. 247 alin. (2) din Codul muncii, republicat. Numai de la finalizarea cercetarii prealabile, care are caracter obligatoriu, se poate vorbi despre existenta unei abateri disciplinare, deoarece anterior acestui moment exista numai fapta, ca urmare a aplicarii prezumtiei de nevinovatie, astfel incat luarea la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare in termen de 30 de zile nu poate privi decat momentul incunostintarii angajatorului cu privire la actul final al cercetarii prealabile.
4. Opinia Avocatului Poporului
Avocatul Poporului apreciaza ca primul punct de vedere exprimat este in acord cu litera si spiritul legii. Astfel, s-a aratat ca termenul de prescriptie de 30 de zile calendaristice, in care trebuie aplicata sanctiunea disciplinara conform art. 252 alin. (1) Codul muncii, republicat, constituie o garantie indispensabila derularii raporturilor de munca in conditii echitabile, atat pentru angajat, cat si pentru angajator, iar depasirea acestuia, fara sanctionarea faptei care constituie abatere disciplinara, conduce la prescrierea dreptului angajatorului de a aplica sanctiuni disciplinare pentru abaterile de care a luat cunostinta. Potrivit acestei opinii, termenul de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul angajatorului abilitat sa aplice sanctiuni disciplinare a luat cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, fie prin sesizarea sa printr-un act, referat sau orice alt inscris, din care poate deduce cu certitudine data certa, fie prin constatarea directa si nemijlocita a faptei respective de catre acesta. Pe cale de consecinta, angajatorul trebuie sa faca toate verificarile necesare stabilirii raspunderii disciplinare in interiorul termenului de 30 de zile de cand a luat cunostinta de savarsirea abaterii disciplinare si are obligatia de a emite decizia de sanctionare tot in termenul de 30 de zile de la data luarii la cunostinta a abaterii disciplinare, iar acest termen sa se incadreze in termenul de 6 luni de la data savarsirii faptei. S-a sustinut ca acest punct de vedere este relevat de faptul ca termenul de 30 de zile ar putea fi prelungit in mod abuziv de comisia de disciplina care, sub aparenta necesitatii efectuarii cercetarii disciplinare, fara o justificare reala, ar putea mentine situatia de incertitudine a angajatului. De asemenea, neemiterea deciziei in termenul de 30 de zile ar permite angajatorului (uneori de rea-credinta) sa depaseasca acest termen, stabilit de legiuitor in scopul protectiei angajatului si al stabilitatii raporturilor de munca, prevalandu-se de interpretarea textului legal in discutie in dauna angajatului, care este pus in situatia unor presiuni cauzate de procedurile la care este supus. Se considera ca textul mentionat a fost reglementat pentru a servi la rezolvarea cu celeritate a unor asemenea situatii, iar termenul impus de legiuitor este determinat de pozitia mai puternica a angajatorului fata de cea a salariatului, precum si de situatia obiectiva rezultata din detinerea de catre angajator a documentelor si datelor necesare elucidarii cauzei. In acest context, completarea deciziei cu toate datele prevazute de lege in intervalul de 30 de zile nu ar produce nicio dificultate pentru angajator, cerandu-i doar atentie si responsabilitate.
5. Opinia procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie apreciaza, dimpotriva, ca ultimul punct de vedere exprimat este in acord cu litera si spiritul legii, pentru urmatoarele considerente: In domeniul dreptului muncii, in mod similar altor forme de raspundere (penala sau contraventionala), conditia necesara si suficienta pentru declansarea raspunderii disciplinare este abaterea disciplinara, unicul temei pentru aplicarea sanctiunii disciplinare. Atragerea raspunderii disciplinare se realizeaza potrivit unor reguli procedurale care au scopul de a asigura, pe de o parte, eficienta combaterii unor acte si comportari daunatoare procesului muncii, iar, pe de alta parte, de a garanta stabilirea exacta a faptelor si de a asigura dreptul la aparare al salariatilor in cauza, evitandu-se astfel sanctiuni nejuste. In toate situatiile in care sanctiunea disciplinara a fost aplicata dupa efectuarea cercetarii prealabile disciplinare, momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie de 30 de zile prevazut de art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, este data la care rezultatele cercetarii, concretizate prin raportul final de cercetare prealabila, au fost aduse la cunostinta reprezentantului angajatorului, abilitat sa aplice sanctiuni disciplinare, prin depunerea lor la registratura unitatii, deoarece numai la acest moment se cunoaste daca fapta savarsita de salariat intruneste sau nu elementele constitutive ale unei abateri disciplinare, atat sub aspectul laturii obiective, cat si sub aspectul laturii subiective. In favoarea acestei interpretari pledeaza un argument ce rezulta din terminologia utilizata de legiuitor in cuprinsul art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, in distinctiile pe care le realizeaza in privinta momentelor diferite de la care curg cele doua termene de prescriptie, instituite de norma analizata. Astfel, abaterea disciplinara nu se identifica intru totul cu fapta ce constituie obiectul cercetarii disciplinare, in sensul ca intre cele doua notiuni exista o relatie intreg-parte, relatie relevata si de continutul dispozitiilor art. 247 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care definesc abaterea disciplinara. La momentul la care reprezentantul angajatorului este sesizat cu o fapta prin care s-a incalcat disciplina muncii, chiar si in situatia in care se cunoaste faptuitorul, nu exista inca abatere disciplinara, deoarece functioneaza prezumtia de nevinovatie si, in consecinta, pana la cercetarea faptuitorului, acesta se considera nevinovat. Numai la momentul definitivarii cercetarii prealabile exista certitudinea intrunirii tuturor elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, de natura sa atraga raspunderea disciplinara. Pe de alta parte, norma continuta de art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, trebuie interpretata sistemic, in contextul tuturor fazelor care apartin procedurii disciplinare, etape ce se afla intr-o succesiune logica si interconditionare reciproca. In acest sens, dispozitiile art. 251 alin. (1) din Codul muncii, republicat, statueaza ca, sub sanctiunea nulitatii absolute, nicio masura, cu exceptia avertismentului scris, nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile. In practica, cercetarea prealabila se finalizeaza cu un proces-verbal, referat ori raport intocmit de persoana/persoanele imputernicite, respectiv comisia instituita sa o efectueze, in care se consemneaza rezultatele cercetarii, propunerea de sanctionare (sau nu), sanctiunea ce poate fi aplicata etc. Angajatorul, pe baza actului intocmit de autorul cercetarii, este singurul in drept sa decida daca emite sau nu emite o decizie de sanctionare disciplinara cu privire la un anume salariat. Prin urmare, angajatorul stabileste sanctiunea disciplinara numai dupa efectuarea cercetarii prealabile. Un alt argument in sustinerea acestei opinii consta tocmai in reglementarea cercetarii disciplinare, reglementare care ar fi inutila, in conditiile in care, ab initio, fapta asupra careia poarta sesizarea ar fi considerata abatere. Daca s-ar accepta aceasta perspectiva, ar insemna ca intreaga procedura a cercetarii disciplinare ar fi o formalitate lipsita de continut, cata vreme vinovatia, ca o caracteristica definitorie a abaterii disciplinare, este subsumata faptei si identificata cu precizie, inca de la inceput, din momentul sesizarii. In consecinta, dreptul angajatorului de emitere a deciziei de sanctionare a salariatului se poate exercita in termenul de prescriptie de 30 de zile, care incepe sa curga de la data la care documentul final al comisiei de cercetare a fost inregistrat la registratura angajatorului. Adoptarea opiniei contrare ar conduce la instituirea, pe cale jurisprudentiala, a unui termen maxim de 30 de zile, in care trebuie desfasurata si finalizata cercetarea prealabila si, totodata, aplicata sanctiunea disciplinara, desi Codul muncii nu instituie vreo durata pentru cercetarea disciplinara, singura conditie fiind aceea ca toate procedurile disciplinare, inclusiv emiterea deciziei de sanctionare, sa se plaseze in interiorul termenului de 6 luni calculat de la data savarsirii faptei. Nu se poate retine ca acest ultim termen ar fi excesiv de mare si ca salariatul ar resimti o stare de incertitudine ci, dimpotriva, este rezonabil, fiind destinat sa acopere, in general, o gama cat mai diversificata de situatii, precum acelea in care sesizarea angajatorului si cercetarea disciplinara debuteaza inrem, pentru ca mai apoi sa fie emise decizii de sanctionare inpersonam. Or, scopul principiilor care guverneaza actiunea disciplinara este reprezentat nu numai de combaterea eficienta a unor acte sau comportari daunatoare procesului muncii, ci si de garantarea stabilirii exacte a faptelor in cadrul unei proceduri in care salariatului i se asigura dreptul la aparare.
6. Raportul asupra recursului in interesul legii
Prin raportul intocmit, s-a considerat ca solutia care se impune in cauza este cea reflectata de a doua orientare jurisprudentiala, in acord cu opinia exprimata de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. In consecinta, s-a propus sa se admita recursurile in interesul legii formulate de Avocatul Poporului si de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar in interpretarea si aplicarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, sa fie stabilit ca momentul de la care incepe sa curga termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sanctiunii disciplinare este data inregistrarii raportului final al cercetarii disciplinare prealabile la registratura unitatii.
7. Inalta Curte
Art. 252 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata [fost art. 268 alin. (1) din Codul muncii anterior republicarii si renumerotarii], impune conditia ca aplicarea sanctiunii disciplinare sa se dispuna de catre angajator „printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei”. Termenul de 30 de zile nu poate curge decat de la data la care, in urma finalizarii cercetarii disciplinare prealabile, fapta salariatului a fost calificata ca abatere disciplinara si a fost adusa la cunostinta reprezentantului angajatorului abilitat sa aplice sanctiuni disciplinare, prin inregistrarea raportului final asupra cercetarii disciplinare la registratura unitatii. Aceasta deoarece fapta dobandeste caracteristicile unei abateri disciplinare numai dupa finalizarea procedurii „cercetarii disciplinare prealabile”, care are atat caracter obligatoriu, cat si anterior oricarei alte masuri, astfel cum rezulta din chiar denumirea sa. Doar in momentul identificarii elementelor cerute pentru existenta unei abateri disciplinare se poate vorbi despre incunostintarea angajatorului asupra „savarsirii” acesteia. In sustinerea acestei concluzii trebuie pornit de la interpretarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, care instituie doua termene de prescriptie si doua momente de la care aceste termene incep sa curga:
- acela al luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, pentru termenul de 30 de zile;
- acela al savarsirii faptei, pentru termenul de 6 luni. Astfel cum rezulta din interpretarea literala a art. 252 alin. (1) al Codului muncii, republicat, legiuitorul delimiteaza intr-o maniera clara cele doua momente de la care curg termenele de prescriptie prin folosirea unor notiuni cu semnificatie juridica proprie, respectiv: „abatere disciplinara” si „fapta”. Pe de alta parte, legiuitorul produce confuzie prin folosirea sintagmei „luarea la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare”, in loc de „luarea la cunostinta despre constatarea abaterii disciplinare”, deoarece numai „fapta” putea fi savarsita, in timp ce abaterea disciplinara are un continut complex, incluzand notiunea de „fapta”, si impune verificarea elementului subiectiv, adica a existentei vinovatiei, precum si a indeplinirii celorlalte conditii impuse de art. 247 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care o defineste. Prin urmare, pentru rigurozitatea exprimarii, trebuia sa se aiba in vedere ca abaterea disciplinara nu putea fi savarsita, ci constatata. De altfel, art. 247 alin. (2) din Codul muncii, republicat, include in notiunea de „abatere disciplinara” notiunea de „fapta”, privita ca actiune sau inactiune, de care legea leaga indeplinirea anumitor conditii. Aceste conditii urmeaza a fi verificate ulterior savarsirii faptei de catre organul sau persoana imputernicita de catre angajator sa efectueze cercetarea disciplinara prealabila. Numai dupa finalizarea cercetarii prealabile se poate aprecia daca „fapta” are caracterul unei „abateri disciplinare”, deoarece, pana la acel moment, persoana care a savarsit „fapta” beneficiaza de prezumtia de nevinovatie.
Astfel, „luarea la cunostinta” despre existenta abaterii disciplinare va avea loc numai dupa finalizarea cercetarii prealabile, deci ulterior momentului in care a fost savarsita fapta care a declansat cercetarea prealabila, tocmai pentru a se constata in ce masura faptuitorul este sau nu vinovat. Prin urmare, momentul savarsirii „faptei” este distinct si anterior momentului stabilirii existentei „abaterii disciplinare”, ca urmare a necesitatii verificarii indeplinirii conditiei ca „fapta” sa fie savarsita cu incalcarea normelor legale, a regulamentului intern etc. In acest context, trebuie avuta in vedere si distinctia dintre comisia sau persoana imputernicita de angajator sa efectueze cercetarea prealabila si persoana indreptatita sa emita decizia de aplicare a sanctiunii disciplinare. Termenul de 30 de zile nu se poate raporta decat la momentul la care persoana indreptatita sa emita decizia de aplicare a sanctiunii disciplinare a luat la cunostinta despre rezultatul cercetarii disciplinare prealabile si numai daca aceasta a constatat intrunirea elementelor constitutive necesare pentru existenta abaterii disciplinare. Ratiunea instituirii termenului de 30 de zile este aceea ca angajatorul, dupa studierea referatului care finalizeaza cercetarea disciplinara prealabila, sa stabileasca daca exista abatere disciplinara, care sunt consecintele acesteia si daca se impune aplicarea unei sanctiuni disciplinare, care anume sanctiune se cuvine a fi aplicata. De asemenea, s-a avut in vedere si alocarea timpului necesar motivarii in fapt si in drept a luarii acestei masuri de catre angajator, motivare care urmeaza a fi cenzurata pe calea controlului judiciar. Un alt argument in sustinerea acestei opinii se bazeaza pe ratiuni de analogie si priveste modul in care legiuitorul a inteles sa reglementeze, in cadrul legilor speciale, problema pusa in discutie in prezentul recurs in interesul legii.
Astfel, in art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici se prevede expres ca momentul de la care incepe sa curga termenul de aplicare a sanctiunii disciplinare este data sesizarii comisiei de disciplina cu privire la savarsirea abaterii disciplinare, iar nu data savarsirii abaterii disciplinare. De asemenea, art. 89 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea si al personalului care functioneaza in cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice, referitor la sanctionarea personalului auxiliar din justitie, stabileste in mod neechivoc ca momentul de la care curge termenul de aplicare a sanctiunii disciplinare este cel al inregistrarii actului de constatare prin care se finalizeaza cercetarea prealabila la cabinetul conducatorului instantei sau al parchetului competent sa aplice sanctiunea. In acelasi sens, art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii stipuleaza ca „actiunea disciplinara poate fi exercitata in termen de 30 de zile de la finalizarea cercetarii disciplinare, dar nu mai tarziu de 2 ani de la data la care fapta a fost savarsita”.
Luand in considerare necesitatea elaborarii unei legislatii previzibile, cerinta impusa de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, rezulta ca interpretarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, ar trebui sa se realizeze si in concordanta cu dispozitiile legale mentionate anterior. Prin urmare, si termenul de 30 de zile, cuprins in acest articol, trebuie sa curga de la data la care referatul final de constatare a existentei abaterii disciplinare a fost inregistrat la registratura persoanei indreptatite sa emita decizia de sanctionare. Nu poate fi primita argumentarea din prima opinie jurisprudentiala, conform careia termenul de 30 de zile trebuie sa includa si perioada cercetarii prealabile, pentru ca altfel angajatorul, „uneori de rea-credinta”, il va supune pe angajat la presiuni cauzate de procedura cercetarii disciplinare, deoarece interpretarea mentionata pleaca de la prezumtia de rea-credinta, iar legea romana instituie prezumtia contrara, a bunei-credinte. Pe de alta parte, legiuitorul a reglementat si un termen maxim de prescriptie de 6 luni, in care poate fi aplicata sanctiunea disciplinara, in scopul de a nu permite angajatorului sa isi exercite abuziv prerogativele si sa prelungeasca nepermis cercetarea prealabila si aplicarea sanctiunii, aspect de natura a afecta raporturile de munca prin crearea unei stari de nesiguranta a salariatului privind securitatea locului sau de munca.
Prin aceasta dispozitie legala, legiuitorul a inteles sa protejeze raporturile de munca, prin permisiunea acordata angajatorului de a realiza o cercetare prealabila riguroasa, care sa nu fie conditionata de incadrarea intr-un termen-limita, fiind cunoscut faptul ca verificarea existentei unei abateri disciplinare poate presupune uneori activitati complexe, de exemplu, analize tehnice, expertize contabile. Daca s-ar considera ca termenul de emitere a deciziei de sanctionare incepe sa curga anterior realizarii cercetarii disciplinare prealabile, ar insemna ca toate activitatile complexe, specifice acestei cercetari, sa se deruleze intr-o perioada mai scurta de 30 de zile, ceea ce poate fi uneori imposibil din punct de vedere practic sau poate conduce la rezultate eronate. Protejarea intereselor angajatului, prin instituirea unui termen maxim de prescriptie, constituie o apreciere sustinuta de concluziile exprimate de Curtea Constitutionala in Decizia nr. 71/1999 si reluate in Decizia nr. 743/2011, in sensul ca termenele de prescriptie fixate de lege constituie o masura de protectie a angajatilor fata de aplicarea arbitrara a unui regim sanctionator si asigura, in acelasi timp, stabilitatea raporturilor de munca.
Astfel, reglementarea a doua termene de prescriptie constituie o aplicare a principiului protejarii intereselor ambelor parti ale raportului de munca si al egalitatii armelor, respectiv:
- un termen minim de 30 de zile, acordat angajatorului pentru a verifica daca aspectele constatate in procedura cercetarii prealabile constituie abatere disciplinara, daca se impune aplicarea unei sanctiuni disciplinare pentru aceasta abatere si pentru a motiva masura luata;
- cat si un termen de maximum 6 luni - in care este inclus si termenul de 30 de zile - pentru a inlatura orice abuz al angajatorului rezultand din pozitia sa dominanta in cadrul raportului de munca. Aceasta opinie este in acord cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, care a respins toate exceptiile de neconstitutionalitate relative la art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat. Astfel, Curtea Constitutionala a fost investita cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, al carui continut este identic cu art. 268 alin. (1) din Codul muncii, anterior renumerotarii, text care a fost invocat la momentul formularii exceptiei, Curtea Constitutionala pronuntandu-se inclusiv asupra art. 252 alin. (1), care era in vigoare la momentul pronuntarii deciziei, criticile de neconstitutionalitate vizand faptul ca acest text de lege este imprecis si ii pune pe judecatori in situatia de a adauga la lege prin stabilirea actelor si faptelor ce marcheaza momentul luarii la cunostinta de catre angajator despre savarsirea abaterii disciplinare.
Curtea Constitutionala a respins exceptia, cu motivarea ca aceleasi termene de prescriptie au fost prevazute si in art. 13 alin. (4) din Legea organizarii si disciplinei muncii in unitatile socialiste de stat nr. 1/1970, articol care a format obiect al analizei de constitutionalitate in Decizia Curtii Constitutionale nr. 71/1999, ale carei considerente sunt valabile si in cauza, intrucat nu au intervenit elemente noi, care sa justifice modificarea acestei jurisprudente. Curtea Constitutionala a mai precizat ca art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respecta cerintele de calitate impuse prin jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, nefiind univoc, susceptibil de o interpretare abuziva sau arbitrara, astfel incat nu se poate trage concluzia ca instantele judecatoresti ar incalca sfera de competenta a Parlamentului. De asemenea, prin Decizia nr. 71/1999, Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a art. 13 alin. (4) din Legea nr. 1/1970, care avea urmatorul continut: „Sanctiunea disciplinara poate fi stabilita si va trebui sa fie comunicata in scris salariatului in cel mult 30 de zile de la data cand cel in drept sa o aplice a luat cunostinta de savarsirea abaterii; aplicarea sanctiunii nu se va putea face insa mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii abaterii”. Acest text a fost preluat in art. 252 alin. (1) din actualul Cod al muncii, republicat. Cu acea ocazie, Curtea Constitutionala a retinut ca termenele stabilite in art. 13 alin. (4) din Legea nr. 1/1970 constituie garantii indispensabile derularii contractului de munca atat pentru angajat, cat si pentru cel ce angajeaza si este, in egala masura, in avantajul atat al celui care angajeaza, dar in mod deosebit al angajatului, sa existe termene fixate de lege care constituie, pe de o parte, o masura de protectie a angajatilor fata de aplicarea arbitrara a unui regim sanctionator, iar, pe de alta parte, ele asigura stabilitatea raporturilor de munca. De altfel, acest punct de vedere a fost impartasit si de doctrina relevanta in materie.
Astfel, Ion Traian stefanescu1 apreciaza ca cel indreptatit sa aplice sanctiunea disciplinara trebuie sa emita decizia in 30 de zile de la momentul in care a primit raportul final de cercetare disciplinara prealabila, prin care se constata ca s-a savarsit cu vinovatie o abatere disciplinara de catre salariatul in cauza, cu motivarea ca „art. 252 alin. (1) din Cod se refera la momentul constatarii savarsirii abaterii disciplinare pentru termenul de 30de zile, in timp ce, pentru termenul de 6 luni, momentul de referinta este diferit, si anume acela al momentului savarsirii faptei”. Alexandru ticlea2 are aceeasi opinie, afirmand ca „intr-adevar, termenul de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoana juridica abilitat sa aplice sanctiuni disciplinare sau angajatorul persoana fizica a luat cunostinta despre savarsirea abaterii si nu de la data savarsirii faptei”.
O analiza ampla asupra problemei de drept in discutie face Magda Volonciu3, care considera ca termenul de 30 de zile la care face referire art. 252 alin. (1) din Codul muncii incepe sa curga dupa ce comisia de disciplina sau persoana imputernicita sa realizeze cercetarea prealabila si-a exprimat punctul de vedere, in sensul ca fapta exista si aduce atingere raporturilor de munca, a fost savarsita cu vinovatie de persoana supusa cercetarii disciplinare, pentru ca numai incepand cu acest moment se poate vorbi despre existenta unei abateri disciplinare. Autoarea justifica aceasta concluzie prin distinctia intre fapta si abatere disciplinara, distinctie care se realizeaza numai ca rezultat al desfasurarii cercetarii prealabile, care verifica indeplinirea conditiilor legale impuse de art. 247 alin. (2) din Codul muncii pentru ca fapta sa devina abatere disciplinara. Se sustine ca „momentul de la care ar trebui sa curga termenul de 30 de zile este momentul in care comisia imputernicita a transmis raportul catre persoana indreptatita sa emita decizia, iar din raport rezulta ca in cauza un salariat a savarsit o abatere disciplinara. Astfel, cel indreptatit sa emita decizia are la dispozitie o perioada de 30 de zile ca, in raport de cele constatate de cei care au efectuat cercetarea disciplinara prealabila si avand in vedere dispozitiile art. 250 din Codul muncii, republicat, sa decida cu privire la sanctiunea aplicabila”.
Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 3307 cu referire la art. 329 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, Legea nr. 71/2011 si Legea nr. 60/2012,
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
in numele legii
D E C I D E
Admite recursurile in interesul legii declarate de Avocatul Poporului si procurorul general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie si stabileste ca:
iIn interpretarea si aplicarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, momentul de la care incepe sa curga termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sanctiunii disciplinare este data inregistrarii raportului final al cercetarii disciplinare prealabile la registratura unitatii.
Obligatorie, potrivit art. 3307 alin. (4) din Codul de procedura civila.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 12 noiembrie 2012.
VICEPRESEDINTELE INALTEI CURT DE CASATIE SI JUSTITIE,
RODICA AIDA POPA
Magistrat-asistent,
Niculina Vrancut
___________
1 In „Tratatul teoretic si practic de drept al muncii”, Editura Universul juridic, Bucuresti, 2012, p. 750.
2 In „Tratatul de dreptul muncii”, Editura Universul juridic, Bucuresti, 2011, p. 802.
3 In „Revista Romana de Doctrina si Jurisprudenta” nr. 3/2011, p. 146.
roxynice
Comentarii articol (0)