Avem urmatoarea fraza: ”Daca barbatul ar sti valoarea pe care o are femeia ar merge in patru labe”. Modul in care alegem sa punem virgula va schimba completa sensul ei:
Daca barbatul ar sti valoarea pe care o are, femeia ar merge in patru labe.
versus
Daca barbatul ar sti valoarea pe care o are femeia, ar merge in patru labe.
La fel de importanta este virgula si in exemplul urmator:
Nu mai vreau!
versus
Nu, mai vreau!
Daca v-ati convins ca virgula este indispensabila, atunci cand vrem ca mesajul nostru sa fie inteles exact asa cum ne-am dorit sa il transmitem, va invit sa cititi cateva reguli minimale pentru utilizarea acestui semn de punctuatie.
Virgula trebuie pusa:
- Inainte de ”dar”, ”iar”, ”insa”, ”ci”, ”deci”, ”in concluzie”, ”asadar”, ”prin urmare”, ”precum si”.
Mi-a placut restaurantul la care am fost, deci mai merg acolo.
Plecam la mare, dar cainele ramane la mama mea.
Exceptie1 Pentru termenii "totusi", "asadar", "prin urmare" si "deci", se aplica reguli de punctuatie distincte in functie de locul acestor cuvinte in propozitie si sensul lor. Astfel:
1. daca sunt pozitionate la inceputul sau in interiorul unei propozitii, cuvintele trebuie separate printr-o virgula, respectiv doua.
Deci, nu mai plec nicaieri.
Mergem, deci, la mare.
Totusi, e foarte frumos afara, desi suntem aproape in luna noiembrie.
E foarte frumos afara, totusi, desi suntem aproape in luna noiembrie.
2. daca sunt utilizate pentru introducerea unei concluzii, virgula se pune inainte.
Nu a venit deloc la serviciu, deci e concediat.
A avut cea mai mare nota, prin urmare a intrat primul la facultate.
Exceptie2 In cazul adverbului ”iar”, daca acesta are semnificatia ”din nou”, nu se mai departe prin virgula de restul propozitiei.
Trebuie sa merg iar la medic.
- cand folosim un substantiv in vocativ*, indiferent de locul sau in propozitie, el se desparte prin virgula de cuvantul sau cuvintele invecinate.
La multi ani, Alina!
Buna, Roxana!
Desteapta-te, romane!
*Vocativul este cazul care, in limba romana, exprima o intepelare a unei persoane prin folosirea unui apelativ, fie el nume propriu sau termen de adresare.
- pentru a separa adverbele intercalate de tipul ”desigur”, ”asadar”, ”bineinteles”, ”in concluzie”, ”fireste”.
Copiii sunt, fireste, nazdravani.
Eu, bineinteles, voi scrie pentru lucrarea de doctorat.
Virgula nu trebuie pusa:
- daca utilizam parti de vorbire sau propozitii legate de ”si”, ”sau”, ”ori”.
Eu si Andrei mergem la picnic.
Noi sau voi vom fi castigatori.
Exceptie: Cand sunt dublate, aceste cuvinte trebuie separate prin virgula.
Si eu, si Andrei mergem la picnic.
Castigam ori noi, ori voi.
- intre subiect (cel care face o actiune) si predicat (actiunea)
Corect: Eu merg la mare.
Gresit: Eu, merg la mare.
Acestea sunt cateva reguli de baza pentru utilizarea corecta a virgulei. Am ales numai cazurile care genereaza greseli si care au putut fi explicate fara a apela la limbaj tehnic specific gramaticii.
Comentarii articol (55)