Reglementarile privind activitatea zilierilor vor fi modificate prin Legea nr. 18/2014, ce urmeaza sa intre in vigoare in 17 iunie. Actul normativ actualizeaza, printre altele, modelul Registrului de evidenta a zilierilor, pe care angajatorii trebuiau sa il achizitioneze pana astazi.
Mai exact, conform unui anunt facut de ITM Harghita pe site-ul propriu, modelul actual al registrului de evidenta a zilierilor mai poate fi utilizat numai pana in 16 iunie 2014, inclusiv. Dupa aceasta data, se va utiliza noul model prevazut de Legea nr. 18/2014, pe care il puteti consulta in fisierul atasat.
Asadar, persoanele juridice, persoane fizice autorizate, intreprinderile individuale sau intreprindere familiale care lucreaza cu zilieri trebuie sa achizitioneze registrul inainte de data expirarii formatului actual, noile modele fiind disponibile inca din 1 iunie la mai multe ITM-uri din tara.
Potrivit informatiilor publicate de ITM Harghita si ITM Brasov, procedura de obtinere a registrului nu s-a modificat, astfel ca actele necesare eliberarii registrului de evidenta a zilierilor sunt:
- Cerere tip pentru eliberarea registrului
- Delegatie speciala pentru ridicarea registrului
- Copie CUI
- Copie act identitate persoana delegata
"Registrul de evidenta a zilierilor este un document cu regim special si se comanda in baza actelor enumerate mai sus care se depun la sediul ITM", precizeaza ITM Brasov pe site-ul propriu.
In ceea ce priveste pretul achizitionarii unui astfel de registru, mai multe inspectorate de munca din tara anunta ca nici acesta nu a fost modificat, fiind in continuare in cuantum de 81,84 lei.
Important! Potrivit legislatiei, angajatorii care lucreaza cu zilierii trebuie sa intocmeasca in mod obligatoriu Registrul de evidenta a zilierilor, pe care il vor completa zilnic si il vor transmite lunar catre Inspectia Muncii.
"Beneficiarul are obligatia sa Inregistreze in Registrul de evidenta a zilierilor, in ordine cronologica, toti zilierii cu care are raporturi de munca. Registrul se intocmeste zilnic, exceptand perioadele in care nu se apeleaza la serviciile zilierilor. Beneficiarul va inainta lunar, pana cel tarziu la data de 5 a fiecarei luni, catre inspectoratul teritorial de munca unde isi are sediul un extras al Registrului de evidenta a zilierilor continand inregistrarile din luna precedenta", se mentioneaza in legislatie.
In plus, zilierii vor fi platiti doar daca semneaza in acest registru la sfarsitul zilei de lucru: "Dovada platii remuneratiei zilnice se face prin semnatura zilierului in Registrul de evidenta a zilierilor."
Angajatorii care nu respecta obligatiile si nu intocmesc un astfel de registru risca o amenda de 6.000 de lei, dupa cum se precizeaza in normele legale.
Tariful pe ora al zilierului, raportat la salariul minim pe tara
Potrivit reglementarilor ce urmeaza a fi introduse in 17 iunie, cuantumul remuneratiei brute orare stabilite de parti nu poate fi mai mic decat valoarea/ora a salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata. Aceasta in conditiile in care normele inca in vigoare stabilesc ca remuneratia bruta nu poate fi mai mica de 2 lei/ora si nici mai mare de 10 lei/ora.
Pentru salariatii angajati cu norma intreaga, durata normala a timpului de munca este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana. Ceea ce inseamna ca, in medie, numarul de ore lucrate intr-o luna este de aproximativ 170 de ore (acest numar poate varia, spre exemplu, in functie de zilele libere legale acordate intr-o luna). In momentul de fata, salariul de baza minim brut pe tara este in valoare de 850 de lei, astfel ca, pe ora, inseamna un tarif de circa 5 lei.
Din 1 iulie, insa, salariul va fi majorat la 900 lei, ceea ce inseamna ca si remuneratia zilierilor va creste, ajungand la circa 5,3 lei pe ora.
Limita maxima, de 10 lei/ora, nu a fost pastrata de parlamentari, prin urmare ea nu se va mai aplica din 17 iunie. In schimb, ca si pana acum, dovada platii remuneratiei se va face prin semnatura zilierului in Registrul de evidenta a zilierilor.
Plata zilierilor se poate face si pe card
Normele actualmente in vigoare prevad ca beneficiarul trebuie sa plateasca zilierului, la sfarsitul fiecarei zile de lucru, remuneratia convenita. Totusi, legea ce va intra in vigoare in 17 iunie da beneficiarului posibilitatea de a plati zilierului si la sfarsit de saptamana, cu o conditie: zilierul si angajatorul trebuie sa semneze un acord in acest sens.
"Plata remuneratiei se poate realiza cel mai tarziu la sfarsitul saptamanii sau al perioadei de desfasurare a activitatii, numai cu acordul exprimat in scris de catre zilier si beneficiar", arata noile dispozitii.
Totodata, documentul introduce si posibilitatea platii electronice, aceasta modalitate de plata urmand a fi stabilita prin normele metodologice de aplicare a noilor reguli.
Angajatorul, obligat sa suporte cheltuielile in cazul unui accident
Conform legii, activitatea desfasurata in aceste conditii nu confera zilierului calitatea de asigurat in sistemul public de pensii, sistemul asigurarilor sociale pentru somaj, in sistemul de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale si nici in sistemul de asigurari sociale de sanatate. Pentru a fi asigurat, zilierul isi poate incheia, optional, o asigurare de sanatate, de pensie si/sau de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale.
Cu toate acestea, noile dispozitii aplicabile de maine stabilesc ca, in cazul unui accident soldat cu accidentarea zilierului, angajatorul va plati toate cheltuielile aferente ingrijirii medicale a acestuia.
Mai mult decat atat, tot angajatorul va plati si costurile aferente inmormantarii zilierului, insa doar daca decesul se produce din vina sa.
"In situatia producerii unui eveniment care are ca urmare accidentarea/decesul zilierului, beneficiarul este obligat sa asigure cheltuielile necesare ingrijirilor medicale/inmormantarii din fonduri proprii, in cazul in care evenimentul s-a produs din vina beneficiarului", se arata in reglementarile ce urmeaza sa intre in vigoare.
Noi obligatii privind sanatatea si securitatea in munca
In momentul de fata, Legea nr. 52/2011, cea care reglementeaza activitatea zilierilor, nu stabileste nimic concret in domeniul securitatii si sanatatii in munca.
Motiv pentru care actul normativ aplicabil din 17 iunie introduce o serie de obligatii ale angajatorului in ceea ce priveste securitatea in munca, dupa cum urmeaza:
- sa asigure securitatea si sanatatea in munca a zilierilor;
- sa asigure instruirea zilierului, inainte de inceperea activitatii si/sau la schimbarea locului de munca, cu privire la pericolele la care poate fi expus si la masurile de prevenire si protectie pe care trebuie sa le respecte;
- sa solicite zilierilor, asumarea pe propria raspundere, prin semnatura, ca starea sanatatii le permite desfasurarea activitatilor repartizate de beneficiar;
- sa puna la dispozitie zilierilor echipamente de munca adecvate care nu pun in pericol securitatea si sanatatea acestora;
- sa asigure, in mod gratuit, echipamente individuale de protectie adecvate activitatii desfasurate de zilieri;
- sa comunice de indata, catre inspectoratul teritorial de munca pe raza caruia s-a produs, orice eveniment in care au fost implicati zilieri;
- sa inregistreze accidentele de munca suferite de zilieri in timpul activitatii, pe baza proceselor verbale de cercetare. Modalitatea de inregistrare se stabileste prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
In acelasi timp, dispozitiile in domeniul securitatii si sanatatii in munca introduc obligatii si pentru zilieri. Astfel, acestia trebuie:
- sa isi insuseasca si sa respecte masurile de prevenire si protectie stabilite de beneficiar;
- sa utilizeze corect echipamentele de munca puse la dispozitie de catre beneficiar;
- sa utilizeze corect echipamentul individual de protectie acordat si, dupa utilizare, sa il inapoieze sau sa il puna la locul destinat pentru pastrare;
- sa nu procedeze la scoaterea din functiune, la modificarea, schimbarea sau inlaturarea arbitrara a dispozitivelor de securitate proprii ale echipamentelor de munca;
- sa comunice imediat beneficiarului orice situatie de munca despre care au motive intemeiate sa o considere un pericol pentru securitatea si sanatatea zilierilor;
- sa puna la dispozitia inspectorilor de munca informatiile si documentele solicitate cu ocazia controlului.
Amenzi noi pentru angajatorii care nu respecta regulile
Regulile inca in vigoare stabilesc ca se pot presta activitati cu caracter ocazional in urmatoarele domenii: agricultura; vanatoare si pescuit; silvicultura, exclusiv exploatari forestiere; piscicultura si acvacultura; pomicultura si viticultura; apicultura; zootehnie; spectacole, productii cinematografice si audiovizuale, publicitate, activitati cu caracter cultural; manipulari de marfuri; activitati de intretinere si curatenie.
Din 17 iunie, insa, la aceste activitati se adauga si cele de cercetare-dezvoltare in stiinte sociale si umaniste sau cele de organizare a expozitiilor.
Mai precis, potrivit noilor dispozitii ale Legii nr. 18/2014, munca necalificata cu caracter ocazional se poate presta in urmatoarele domenii prevazute in Clasificarea activitatilor din economia nationala (CAEN), actualizata:
- agricultura, vanatoare si servicii anexe, cu exceptia crescatorilor de animale in sistem semiliber, traditional si transhumanta - diviziunea 01;
- silvicultura, cu exceptia exploatari forestiere - diviziunea 02;
- pescuit si acvacultura - diviziunea 03;
- colectarea, tratarea si eliminarea deseurilor nepericuloase - clasa 3821 si 3811;
- recuperarea materialelor - grupa 383;
- comert cu ridicata al produselor agricole brute si al animalelor vii - grupa 462;
- activitati de organizare a expozitiilor, targurilor si congreselor - grupa 823;
- publicitate - grupa 731;
- activitati de interpretare artistica - spectacole - clasa 9001, activitati suport pentru interpretarea artistica - spectacole - clasa 9002 si activitati de gestionare a salilor de spectacole - clasa 9004;
- activitati de cercetare-dezvoltare in stiinte sociale si umaniste - clasa 7220 (sapaturi arheologice);
- activitati desfasurate in sere, spatii verzi, parcuri si gradini zoologice - cod 0141.
Legea nr. 18/2014 introduce si noi amenzi pentru cei care nu respecta regulile in domeniu. Astfel, potrivit documentului citat, beneficiarul care foloseste zilieri pentru alte activitati decat cele expres reglementate de lege va fi sanctionat, incepand din 17 iunie, cu amenda de la 10.000 la 20.000 lei.
Cu amenda mai mica, de 6.000 lei, vor fi pedepsiti cei care folosesc zilieri fara sa indeplineasca urmatoarele obligatii:
- durata zilnica de executare a activitatii unui zilier nu poate depasi 12 ore, respectiv 6 ore pentru lucratorii minori care au capacitate de munca.
- niciun zilier nu poate presta activitati pentru acelasi beneficiar pe o perioada mai lunga de 90 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic.
- beneficiarul nu poate angaja zilieri sa desfasoare activitatea in beneficiul unui tert.
---
Amintim ca legea zilierilor a mai fost modificata in noiembrie 2013, prin Legea nr. 277/2013.
Actul normativ a extins semnificatia termenului "beneficiar de lucrari", astfel incat forta de munca in regim ziler sa poata fi utilizata, pe langa persoanele juridice, si de persoana fizica autorizata, intreprinderea familiala si intreprinzatorul persoana fizica, titular al intreprinderii individuale:
"b) beneficiar de lucrari, denumit in continuare beneficiar - persoana fizica, persoana juridica, persoana fizica autorizata si intreprinzatorul persoana fizica titular al intreprinderii individuale, intreprinderii familiale, pentru care zilierul executa activitati necalificate cu caracter ocazional" - se arata in legea mentionata.
Important! Prevederile ce se aplica din 17 iunie au eliminat posibilitatea persoanelor fizice de a angaja zilieri. Legea nr. 18/2014 stabileste ca beneficiarul de lucrari va fi doar persoana juridica, PFA, II si IF. De asemenea, nici institutiile publice nu pot folosi zilieri: "Institutiile publice nu au calitatea de beneficiari in sensul prevazut de prezenta lege", se mentioneaza in Legea nr. 18/2014.
Comentarii articol (17)