Prevederile referitoare la prestarea de catre copii a activitatilor remunerate sunt incluse in Hotararea Guvernului nr. 75/2015, care a aparut in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 115 din 13 februarie si se aplica de la data publicarii. Totodata, in actul normativ este stabilit ca prevederile referitoare la amenzi se aplica dupa 90 de zile de la intrarea in vigoare a acestuia, adica din data de 14 mai.
Potrivit noilor dispozitii, parintii sunt obligati, inainte de inceperea activitatii copiilor, sa informeze serviciul public de asistenta sociala ca acestia vor castiga bani din filme, reclame sau piese de teatru (printre altele), daca nu vor sa fie amendati.
Concret, acest lucru se face prin depunerea unei note de informare, insotita de urmatoarele documente:
- copia certificatului de nastere/actului de identitate al copilului (dupa caz);
- copii ale actelor de identitate ale parintilor;
- copia actului de identitate al insotitorului (daca este cazul);
- certificatul medical (eliberat de un medic pediatru) prin care sa se ateste daca minorul este apt pentru a desfasura activitatea in cauza;
- avizul psihologic prin care sa se precizeze daca particularitatile psihice ale copilului il recomanda pentru activitatea in cauza, daca acesta a fost informat, in functie de varsta si gradul de intelegere, si este de acord cu participarea la activitate, precum si recomandari speciale privind durata activitatii si activitatea continua;
- avizul medicului sportiv (pentru copiii care participa la activitati sportive de performanta), plus recomandari speciale privind durata activitatii si activitatea continua;
- adeverinta din partea unitatii de invatamant la care este inscris copilul (daca activitatea este prestata in perioada programului scolar).
De asemenea, in cel mult zece zile lucratoare de la inceperea activitatii copilului, parintii trebuie sa transmita serviciului public de asistenta sociala o copie certificata "conform cu originalul" a contractului incheiat cu organizatorul.
Cei care nu informeaza serviciul public de asistenta sociala inainte de inceperea activitatii copilului sau care nu transmit copia certificata a contractului risca sa fie amendati cu sume cuprinse intre 1.000 si 5.000 de lei.
Copiii pot sa castige bani ca actori, cantareti sau acrobati
Copiii pot sa presteze activitati platite in domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar si de modeling in baza unui contract incheiat intre organizator si parinti care sa respecte prevederile Codului civil, potrivit HG nr. 75/2015. Totusi, contractul poate fi incheiat si direct cu copilul, insa doar daca acesta a implinit 14 ani si daca a primit incuviintarea parintilor.
Mai exact, conform actului normativ, copiii pot sa desfasoare activitati in calitate de:
- actor, figurant, cantaret, muzician, dansator, acrobat la manifestari cu caracter cultural, educativ sau artistic, cum ar fi: teatru, opera, balet, circ, concursuri de dans, de muzica sau interpretare, dar si orice alte concursuri sau activitati de scena;
- actor, figurant, cantaret, muzician, dansator, acrobat sau model la filmari pentru filme artistice, filmari, inregistrari sau emisiuni in direct pentru radio si televiziune, cu sau fara scopuri publicitare;
- figurant sau model la sedinte foto, cu sau fara scopuri publicitare;
- figurant sau model la prezentari de moda;
- sportiv profesionist in sportul de performanta.
Atentie! Pentru aceste activitati, copiii pot incheia contracte individuale de munca incepand cu varsta minima de angajare. Codul muncii stabileste ca o persoana fizica dobandeste capacitatea de munca odata cu implinirea varstei de 16 ani, insa, in anumite conditii, minorul poate deveni salariat si de la implinirea varstei de 15 ani.
In ceea ce priveste organizatorul, acesta poate fi, asa cum se arata in HG nr. 75/2015, persoana fizica/juridica ce se ocupa de organizarea si desfasurarea de activitati cu caracter profesional sau de organizarea de evenimente ocazionale in domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar si de modeling.
Activitatile pot fi prestate doar intre anumite intervale orare
In desfasurarea activitatilor platite la care iau parte copiii, organizatorii trebuie sa respecte niste conditii stricte. Acestea tin, in principal, de anumite intervale orare ale zilei, durata activitatii si pauzele necesare.
Inainte de toate, activitatile -- care nu trebuie sa fie munci periculoase pentru copii -- pot avea loc, in functie de varsta, intre orele:
- 9:00—17:00 - pentru copiii cu varsta sub cinci ani;
- 8:00—20:00 - pentru copiii cu varsta cuprinsa intre cinci si 12 ani;
- 7:00—22:00 - pentru copiii cu varsta de peste 12 ani.
In ceea ce priveste durata activitatii, aceasta trebuie sa fie de cel mult:
- o ora pe saptamana - in cazul copiilor care au sub un an;
- doua ore pe zi - in cazul copiilor de 1-5 ani;
- patru ore pe zi - in cazul copiilor de 5-12 ani;
- sase ore pe zi - in cazul copiilor de peste 12 ani.
In hotararea Guvernului este subliniat ca activitatea continua poate fi prestata timp de cel mult 15 minute, in cazul copiilor care au sub un an, cel mult 30 de minute, in cazul celor care au intre 1-5 ani, si cel mult 45 de minute, in cazul celor de peste cinci ani.
"Numarul de repetitii de orice fel, precum si orice etapa menita sa asigure buna desfasurare a activitatilor, indiferent de natura acestora (...) sa nu depaseasca una pe zi in cazul copiilor cu varsta sub un an si doua pe zi in cazul copiilor cu varsta de peste un an. Intre cele doua actiuni, care au loc in aceeasi zi, se acorda o pauza de cel putin o ora si jumatate", prevede actul mentionat.
Dupa fiecare activitate continua, copiii au dreptul la pauze scurte de 10-15 minute. Acestia au dreptul si la o pauza mare de cel putin 30 de minute, in functie de varsta, si pot sa presteze saptamanal activitati in cel mult patru zile consecutive.
"Activitatile care se organizeaza pe timpul vacantelor scolare nu trebuie sa afecteze respectarea dreptului copilului la timp de odihna si timp liber. In cazul activitatilor care se desfasoara pe o perioada mai mare de doua luni se va acorda copilului o pauza de 14 zile, dupa primele 60 de zile de activitate", mai este precizat in HG nr. 75/2015.
Atentie! Copilul trebuie sa fie insotit de un adult pe toata durata prestarii activitatilor. Acesta poate fi atat unul dintre parinti, cat si o persoana desemnata de acestia sau de organizator. Daca insotitorul desemnat nu-si respecta atributiile, acesta risca sa fie amendat cu sume cuprinse intre 5.000 si 8.000 de lei.
Tot de astazi, daca organizatorii nu respecta conditiile impuse pentru desfasurarea activitatilor de catre copii, risca sa primeasca amenzi de la 1.000 la 5.000 de lei.
Pe deasupra, acestia sunt obligati sa asigure asistenta medicala (daca este cazul) si acces la cabine, vestiare, spatii igienico-sanitare, spatii de recreere si odihna. In caz contrar, amenzile aplicabile pornesc de la 3.000 de lei si ajung pana la 5.000 de lei.
Banii copilului sunt administrati de parinti
Banii castigati de copil trebuie sa fie administrati de parinti in conformitate cu prevederile Codului civil.
"Daca exista suspiciuni cu privire la utilizarea de catre parinti/reprezentantii legali a sumelor obtinute de copil in alt scop decat cel al interesului superior al acestuia, reprezentantii directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului solicita parintilor sau, dupa caz, reprezentantului legal al copilului sa prezinte un raport cu privire la modul in care au administrat veniturile copilului obtinute din activitatile prestate", stabileste hotararea Executivului.
Daca parintii refuza sa prezinte raportul sau nu pot sa justifice cum au cheltuit banii castigati de copil, directia generala de asistenta sociala si protectia copilului poate sa sesizeze instanta de tutela.
Statul vrea sa protejeze copiii
Hotararea aparuta in februarie in Monitor vine in contextul in care parlamentarii au adoptat in 2013 niste prevederi menite sa asigure protectia copiilor care desfasoara activitati in domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar si de modeling.
Mai exact, in Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului au fost introduse urmatoarele precizari: "Prestarea de catre copii a activitatilor remunerate in domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar si de modeling (...) este conditionata de informarea prealabila a serviciului public de asistenta sociala de la domiciliul copilului. Conditiile de munca (...) si modalitatile procedurii de informare prealabila se stabilesc prin hotarare a Guvernului".
Parlamentarii aratau atunci ca nevoia reglementarii acestor activitati este determinata de numarul tot mai mare de oportunitati pentru copii, ca urmare a diversificarii accelerate a pietei muncii si internationalizarii industriei media si de divertisment.
"A aparut astfel necesara introducerea unor prevederi care sa se axeze pe reglementarea acestui tip de activitati, astfel incat copiilor implicati in derularea acestora sa le fie asigurata protectia necesara impotriva unor forme de munca ce ar putea sa le afecteze educatia, bunastarea, sanatatea fizica sau psihica ori dezvoltarea spirituala, morala sau sociala. Necesitatea reglementarii acestui domeniu apare cu atat mai necesara daca tinem cont ca specificul acestor activitati este unul fundamental diferit de cel al activitatilor considerate a fi munci periculoase sau daunatoare pentru copii. Din acest motiv, posibilitatea aparitiei unor situatii de exploatare a copilului poate imbraca forme de manifestare inselatoare, mai ales ca, de cele mai multe ori, copiii care activeaza in aceste domenii nu lucreaza din motive care tin de o stare materiala precara a lor sau a familiilor lor, iar mediul in care acestia isi desfasoara activitatea rareori poate fi considerat daunator sau abuziv. Din aceste cauze, situatia acestor copii este deseori trecuta cu vederea (...)", explicau parlamentarii la momentul respectiv.
Comentarii articol (37)