Decizia ICCJ nr. 14 din 22 iunie 2015 a Completului competent sa judece recursul in interesul legii a aparut in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 728 din 29 septembrie si este obligatorie pentru toate instantele de la momentul publicarii.
Judecatorii au stabilit, prin intermediul acestui document, ca persoanele care au obtinut in instanta restituirea taxei de prima inmatriculare, a taxei pe poluare sau a taxei pentru emisiile poluante trebuie sa primeasca de la stat dobanda precizata in Codul de procedura fiscala.
"(...) Cu referire la prima problema de drept supusa analizei, se constata ca pentru sumele incasate cu titlu de taxa de prima inmatriculare, taxa pe poluare si taxa pentru emisii poluante, restituite prin hotarari judecatoresti, se acorda dobanda fiscala prevazuta de dispozitiile art. 124 alin. (1) si (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborat cu dispozitiile art. 120 alin. (7) din acelasi act normativ", scrie in decizia Curtii.
In momentul de fata, nivelul dobanzii prevazut in Codul de procedura fiscala in dispozitiile indicate de judecatori este de 0,03% pentru fiecare zi de intarziere, acesta fiind stabilit asa din 2014. Totusi, de retinut este ca, din 2007 si pana in 2014, nivelul a mai fost, in mod succesiv, de 0,1%, 0,05% si 0,04%.
Asa cum reiese din decizia publicata marti in Monitor, Curtea a gasit ca taxa auto intra in categoria creantelor fiscale, astfel ca dobanda datorata la restituire este cea indicata in legislatia fiscala, nu cea indicata in actele normative referitoare la dobanda legala.
"Natura juridica de creante fiscale principale a sumelor achitate de contribuabil cu titlu de taxa de prima inmatriculare, taxa pe poluare si taxa pentru emisii poluante este data de reglementarile legale care le-au instituit, cu mentiunea ca evolutia legislatiei interne in materie nu a condus la schimbarea naturii juridice a acestor creante, intrucat schimbarea beneficiarului taxei nu a fost insotita si de schimbarea regimului juridic aplicabil acesteia. Cum taxele in cauza se incadreaza in categoria creantelor fiscale principale, se constata ca raportul juridic nascut intre platitorul taxei si beneficiarul acesteia este un raport de drept fiscal, reglementat de prevederile Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare", explica judecatorii.
Recursul in interesul legii a fost formulat in conditiile in care instantele judecatoresti au dat hotarari diferite in cauzele referitoare la restituirea taxei auto. Mai exact, din deciziile acestora a reiesit ca solutiile pronuntate au vizat atat dobanzi diferite, cat si momente diferite de la care aceasta trebuie calculata. Prin urmare, ICCJ a intervenit pentru a se asigura ca de-acum va exista o practica judiciara unitara.
Dobanda se calculeaza de la data platii taxei auto
Completul ICCJ competent sa judece recursul in interesul legii a analizat, prin aceeasi decizie, si momentul de la care trebuie calculata dobanda datorata la restituirea taxei auto. Motivul a fost acelasi: instantele de judecata au dat hotarari contradictorii in ultimii ani.
Avand in vedere ca proprietarilor de masini li s-a cauzat un prejudiciu cand au fost obligati sa achite o taxa declarata ulterior ilegala, acestia au dreptul sa fie despagubiti in mod adecvat. De aceea, judecatorii au apreciat ca momentul de la care trebuie calculata dobanda aferenta sumei restituite este chiar data platii taxei auto.
"In conditiile in care sumele achitate de contribuabil cu titlu de taxa de prima inmatriculare, taxa pe poluare si taxa pentru emisii poluante nu au fost datorate, se impune ca dobanzile fiscale sa fie acordate incepand cu data platii acestor taxe, chiar si in ipoteza in care nu s-a solicitat anterior organului fiscal plata dobanzii, avand in vedere ca indisponibilizarea sumelor platite fara temei cu incalcarea dreptului european incepe din ziua perceperii taxei si se finalizeaza in ziua restituirii efective catre contribuabil a sumei achitate. Prin urmare, dobanzile fiscale aferente taxelor in cauza, fiind datorate cu titlu de reparare adecvata si integrala a prejudiciului cauzat prin plata unor taxe percepute cu incalcarea dreptului european, se cuvin contribuabilului pentru perioada cuprinsa intre data achitarii taxei si data restituirii acestei sume de catre stat. In concluzie, in raport cu aspectele prezentate, se apreciaza ca momentul de la care curge dobanda fiscala pentru sumele incasate cu titlu de taxa de prima inmatriculare, taxa pe poluare si taxa pentru emisii poluante, restituite in temeiul hotararilor judecatoresti, este reprezentat de data platii acestor taxe", este explicat in Decizia ICCJ nr. 14/2015.
Important! Decizia judecatorilor Inaltei Curti este valabila doar pentru persoanele care au obtinut in instanta restituirea taxei de prima inmatriculare, a taxei pe poluare sau a taxei pentru emisiile poluante. Aceasta NU implica in niciun fel timbrul de mediu (aplicabil in prezent).
Taxa auto se recupereaza si fara a apela la instantele judecatoresti
Printr-o ordonanta publicata in Monitorul Oficial in luna august, Executivul a stabilit ca persoanele care au achitat taxa auto in baza legislatiei vechi pot sa o ceara inapoi fara sa deschida o actiune in instanta.
Mai exact, conform Ordonantei Guvernului nr. 40/2015, este vorba de proprietarii de masini care au platit taxa speciala pentru autovehicule, taxa pe poluare sau taxa pentru emisiile poluante. Acestia isi vor primi toti banii inapoi, plus dobanda aferenta, insa intr-o perioada de cinci ani de zile.
"Sumele (...), precum si dobanzile datorate contribuabilului pentru perioada cuprinsa intre data perceperii taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si data restituirii acesteia se achita (...) pe parcursul a cinci ani calendaristici, prin plata in fiecare an a 20% din valoarea acestora, iar plata transelor anuale se efectueaza conform graficului stabilit de organul fiscal competent", prevede actul normativ. In plus, taxa achitata si dobanzile calculate pana la data platii integrale vor fi actualizate cu indicele preturilor de consum publicat online de Institutul National de Statistica la data emiterii deciziei de restituire.
Potrivit unei informari recente a Fiscului, contribuabilii vor putea sa depuna cererile abia dupa ce procedura exacta de restituire va fi stabilita prin ordin comun al ministrului mediului si al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
Atentie! Subliniem ca Guvernul a stabilit si in anul 2014 o procedura de restituire a vechilor taxe auto, insa aceea vizeaza strict persoanele care au castigat in instanta dreptul de a-si primi banii inapoi. Mai multe informatii gasiti in acest articol. Ambele proceduri de restituire NU implica in niciun fel persoanele care au achitat timbrul de mediu.
Comentarii articol (13)