Ordinul MFP nr. 4160/2015 privind modificarea și completarea unor reglementări contabile a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2016 și a intrat în vigoare la data publicării.
Reglementările prevăzute vor fi aplicate începând cu situațiile financiare anuale aferente exercițiului financiar 2015.
Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate au fost aprobate prin Ordinul MFP nr. 1802/2014, care a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 963 din 30 decembrie 2014.
Ordinul MFP nr. 4160/2015 a modificat câteva aspecte referitoare la unele operațiuni particulare. Concret, este vorba despre introducerea în corpul actului normativ a unei secțiuni noi, care va fi denumită „Contabilitatea operațiunilor derulate în cadrul contractelor de fiducie”.
Potrivit dispozițiilor Codului civil, în cadrul contractelor de fiducie, operatorii economici pot să aibă doar calitatea de constituitor și/sau de beneficiar, nu și cea de fiduciar. Prin urmare, tratamentul contabilit pe care Ordinul MFP nr. 4160/2015 îl stabilește se referă la cazurile în care operatorii economici au calitatea de constituitor și/sau de beneficiar.
În Ordinul MFP nr. 4160/2015 este stabilit un tratament contabil pentru asemenea operațiuni particulare, dar sunt completate în mod corespunzător atât planul de conturi, cât și funcțiunea conturilor. Astfel, punctul 4251 se referă la „contabilizarea contractelor de fiducie, încheiate conform dispozițiilor Codului civil”.
Până acum, legislația prevedea că, de la 1 ianuarie 2015, sumele înregistrate în conturile 4093 „Avansuri acordate pentru imobilizări corporale” și 4094 „Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale”, precum și cele reflectate în conturile 409 "Furnizori - debitori" şi 419 "Clienţi - creditori", nu fac obiectul evaluării în funcţie de cursul valutar, la finele lunii, respectiv la finele exerciţiului financiar.
Ca o noutate, Ordinul MFP nr. 4160/2015 stabilește că prevederile menționate în paragraful anterior se aplică, de asemenea, avansurilor în valută acordate entităților afiliate, asociate și entităților controlate în comun, respectiv încasate de la acestea.
Plafoanele de auditare a situațiilor financiare se transformă în lei, acestea fiind anterior exprimate în euro, potrivit consultantului fiscal Adrian Bența.
Astfel, conform noilor dispoziții, sunt supuse auditului entitățile care, la data bilanțului, depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii:
- Totalul activelor: 16.000.000 de lei (echivalentul a 3.650.000 de euro);
- Cifra de afaceri netă: 32.000.000 de lei (echivalentul a 7.300.000 de euro);
- Numărul mediu de salariați: 50.
În cazul acestor entități, auditul are loc atunci când sunt depășite limitele respective în două exerciții financiare consecutive. În același timp, noile reglementări stabilesc că entitățile respective sunt scutite de la obligația de auditare a situațiilor financiare anuale dacă limitele a două dintre cele trei criterii menționate nu sunt depășite în două exerciții financiare consecutive.
Potrivit consultantului fiscal Adrian Bența, prin Ordinul MFP nr. 4160/2015 a fost reglementată procedura de înregistrare a reducerilor comerciale primite pe aceeași factură când valoarea reducerii este egală cu valoarea bunului. Astfel, pentru activul respectiv societatea va înregistra intrarea în patrimoniu a bunului la valoarea justă pe seama contului 758 „Alte venituri din exploatare” dacă s-au achiziționat stocuri, respectiv 475 „Subvenții pentru investiții” când s-au achiziționat imobilizări corporale. În momentul consumului acestor active se va efectua și înregistrarea cheltuielii cu scăderea din gestiune sau se va calcula amortizarea, după caz.
De asemenea, noul ordin al Ministerului Finanțelor a clarificat situația contabilizării distincte a unor noi categorii de active imobilizate. Mai precis, a explicat Adrian Bența, în categoria imobilizărilor corporale sunt urmărite distinct investiţiile imobiliare, activele biologice productive şi activele corporale de explorare şi evaluare a resurselor minerale.
O noutate o reprezintă faptul că acțiunile primite de la entități afiliate ca urmare a majorării capitalurilor la aceste entități se înregistrează în contul de alte rezerve, potrivit sursei citate.
În Ordinul MFP nr. 4160/2015 au fost reformulate metodele prin care situația fluxurilor de trezorerie se prezintă în notele explicative la bilanț.
Consultantul fiscal Adrian Bența a mai explicat, pentru AvocatNet.ro, că prin intermediul Ordinului MFP nr. 4160/2015 au fost recunoscute diferența dintre valoarea imobilizărilor financiare dobândite și valoarea neamortizată a imobilizărilor care au constituit obiectul participării în natură la capitalul altor entități. În același timp, același lucru se poate spune și despre diferența dintre valoarea participaţiilor primite ca urmare a participării cu creanţe la capitalul altor entităţi şi valoarea nominală a creanţelor care fac obiectul participaţiei, la data dobândirii acelor titluri.
În același timp, în recentul ordin al MFP este descrisă procedura închiderii contului 105 „Rezerve din reevaluare” în funcție de politica contabilă avută de societate, respectiv constituirea rezervei pe măsura calculului amortizării sau la momentul cedării imobilizării din patrimoniu.
Cum sunt contabilizate operațiunile de achiziție a titlurilor de stat
Ordinul MFP nr. 4160/2015 stabilește instituirea unui tratament contabil particular pentru titlurile de stat achiziționate la o valoare mai mare decât valoarea care urmează să fie primită la scadență. Astfel, este prevăzută posibilitatea ca diferența între suma plătită la achiziție și suma stabilită a fi încasată la scadență să fie recunoscută eșalonat în contul de profit și pierdere, pe perioada deținerii titlurilor respective.
Concret, au fost corelate unele prevederi din reglementările contabile propriu-zise cu cele cuprinse în funcțiunea conturilor.
De asemenea, au fost stabilite o serie de tratamente contabile, referitoare la următoarele situații:
- contabilizarea certificatelor verzi care anterior erau evidențiate ca fiind amânate - au fost introduse două noi aliniate la punctul 301
„(3) La sfârşitul exerciţiului financiar, entităţile beneficiare de certificate verzi amânate, reflectate în contul 266 „Certificate verzi amânate”, nu înregistrează în contabilitate eventualul plus de valoare aferent acestora, determinat în funcţie de preţul de tranzacţionare publicat de operatorul pieţei de energie electrică (S.C. OPCOM – S.A.) pentru ultima tranzacţie.
(4) La primirea certificatelor verzi, veniturile amânate se transferă în venituri ale perioadei (articol contabil 472 „Venituri înregistrate în avans”/analitic distinct = 7411 „Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri”), la valoarea acestora rezultată în urma aplicării prevederilor alin. (2), cu reflectarea concomitentă a certificatelor verzi (articol contabil 507 „Certificate verzi primite” = 266 „Certificate verzi amânate”), la aceeași valoare rezultată în urma aplicării prevederilor alin. (2). Diferența între valoarea certificatelor verzi astfel determinată și valoarea stabilită în funcție de prețul de tranzacționare de la data primirii acestora reprezintă venit financiar (contul 768 „Alte venituri financiare”) sau cheltuială financiară (contul 668 „Alte cheltuieli financiare”), după caz.”
- modul de evidențiere în contabilitate a rezervelor reprezentând facitilități fiscale, atunci când societățile participante la reorganizare decid păstrarea acestora – a fost introdus nou aliniat după punctul 264.
„(31 ) Acţiunile primite de entitate ca urmare a încorporării rezervelor sau a primelor de capital, în capitalul social al societăţii la care sunt deţinute participaţiile, precum și în urma conversiei de datorii în acțiuni, potrivit legii, se evidenţiază în contabilitate pe seama conturilor de active corespunzătoare naturii participației deținute, respectiv de rezerve (contul 106 „Rezerve”). La cedarea acțiunilor respective, contravaloarea rezervelor corespunzătoare se transferă la venituri (articol contabil 106 „Rezerve” = 768 „Alte venituri financiare”).”
Cum se întocmesc situațiile financiare anuale aferente exercițiului financiar al anului 2015
Ordinul MFP nr. 4160/2015 stabilește faptul că situațiile financiare anuale ale exercițiului financiar al anului 2015 trebuie să fie întocmite în funcție de criteriile de mărime stabilite exclusiv pe baza indicatorilor aferenți exercițiului financiar de raportare (2015), respectiv pe baza balanței de verificare încheiate la data de 31 decembrie 2015.
Art. II. – (1) Pentru exerciţiul financiar al anului 2015, entităţile care aplică Reglementările contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările ulterioare, întocmesc situaţii financiare anuale corespunzător categoriei în care se încadrează potrivit pct. 9 din reglementările respective.
(2) Încadrarea în criteriile prevăzute la pct. 9 din reglementările contabile se efectuează pe baza balanței de verificare întocmite la data de 31 decembrie 2015. Entitățile care au ales un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic determină criteriile respective pe baza balanței de verificare întocmite la finele exercițiului financiar astfel ales, și care se încheie la o dată ulterioară datei de 1 ianuarie 2016.
În Ordinul MFP nr. 4160/2015 apar și prevederi referitoare la situațiile financiare anuale întocmite de entitățile mijlocii și mari, precum și de entitățile de interes public, inclusiv în ceea ce privește obligația de auditare a acestora.
Art. III. – (1) Entităţile mijlocii şi mari, precum şi entităţile de interes public întocmesc situaţii financiare anuale în structura prevăzută la pct. 21 din reglementările contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările ulterioare. Respectivele situaţii financiare anuale fac obiectul auditului statutar.
(2) Entităţile care, pe baza balanței de verificare întocmite la data de 31 decembrie 2015, depăşesc criteriile de mărime prevăzute la pct. 563 alin. (2) din reglementările contabile fac obiectul auditului statutar. Entitățile care au ales un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic determină criteriile respective pe baza balanței de verificare întocmite la finele exercițiului financiar astfel ales, și care se încheie la o dată ulterioară datei de 1 ianuarie 2016.
Ce modificări au apărut în cazul persoanelor care optează pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic
În ceea ce privește entitățile care optează pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, Ordinul MFP nr. 4160/2015 stabilește că soldurile raportate în primul set de situații financiare anuale întocmite potrivit art. 27 din Legea contabilității se referă inclusiv la data de 1 ianuarie a exercițiului financiar precedent celui de raportare.
Rulajele conturilor de venituri și cheltuieli aferente perioadei comparabile celei de raportare vor cuprinde și rulajele înregistrate de la data de 1 ianuarie a exercițiului financiar precedent celui la care se referă situațiile financiare anuale, până la începutul acelei perioade.
De exemplu, în cazul unei entităţi care aplică reglementările contabile aprobate prin Ordinul MFP nr. 1.802/2014, cu modificările ulterioare, şi alege ca dată de raportare pentru situaţiile financiare anuale data de 31 martie 2016:
- bilanţul care este parte componentă a situaţiilor financiare anuale încheiate la data de 31 martie 2016 cuprinde 3 coloane cu solduri la următoarele date: 1 ianuarie 2015, 1 aprilie 2015 şi 31 martie 2016;
- contul de profit şi pierdere care este parte componentă a situaţiilor financiare anuale încheiate la data de 31 martie 2016 cuprinde două coloane cu rulaje corespunzătoare perioadelor 1 ianuarie 2014 – 31 martie 2015 şi 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016.
Au apărut noi conturi, în timp ce altele au fost modificate
Ordinul MFP nr. 4160/2015 a introdus funcțiunea a trei noi conturi, după cum urmează:
- Contul 466 - Cu ajutorul contului 466 „Decontări din operațiuni de fiducie” se ţine evidenţa datoriilor, respectiv a creanțelor rezultate din operațiuni de fiducie.
- Contul 651 - Cu ajutorul contului 651 „Cheltuieli din operațiuni de fiducie” se ţine evidenţa cheltuielilor rezultate din operațiuni de fiducie.
- Contul 751 - Cu ajutorul contului 751 „Venituri din operațiuni de fiducie” se ţine evidenţa veniturilor rezultate din operațiuni de fiducie.
- Contul 786 - Cu ajutorul contului 786 „Venituri financiare din amortizări și ajustări pentru pierdere de valoare” se ține evidența veniturilor financiare din amortizarea diferențelor favorabile aferente titlurilor de stat achiziționate, precum și a celor din ajustări pentru pierdere de valoare.
În plus, funcțiunea contului 264 „Titluri puse în echivalență” s-a modificat în sensul că acesta este folosit pentru a ține evidența titlurilor de participare evaluate, și nu consolidate, ca până acum, prin metoda punerii în echivalență.
De asemenea, în planul de conturi general au fost introduse 12 noi conturi, și anume:
- 466. Decontări din operaţiuni de fiducie
- 4661. Datorii din operaţiuni de fiducie (P)
- 4662. Creanţe din operaţiuni de fiducie (A)
- 651. Cheltuieli din operaţiuni de fiducie
- 6511. Cheltuieli ocazionate de constituirea fiduciei
- 6512. Cheltuieli din derularea operaţiunilor de fiducie
- 6513. Cheltuieli din lichidarea operaţiunilor de fiducie
- 6865. Cheltuieli financiare privind amortizarea diferențelor aferente titlurilor de stat
- 751. Venituri din operaţiuni de fiducie
- 7511. Venituri ocazionate de constituirea fiduciei
- 7512. Venituri din derularea operaţiunilor de fiducie
- 7513. Venituri din lichidarea operaţiunilor de fiducie
Funcțiunea conturilor 686 „Cheltuieli financiare privind amortizările, provizioanele și ajustările pentru pierdere de valoare” și 8033 „Valori materiale primite în păstrare sau custodie” a fost modificat și are următorul cuprins:
Contul 686 „Cheltuieli financiare privind amortizările, provizioanele şi ajustările pentru pierdere de valoare”
Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa cheltuielilor financiare cu amortizările, provizioanele şi ajustările pentru pierdere de valoare.
În debitul contului 686 „Cheltuieli financiare privind amortizările, provizioanele şi ajustările pentru pierdere de valoare” se înregistrează:
- valoarea actualizării provizioanelor (151);
- valoarea ajustărilor pentru pierderea de valoare a imobilizărilor financiare (296);
- valoarea ajustărilor pentru deprecierea creanţelor din decontări din cadrul grupului şi cu acţionarii/asociaţii, constituite sau majorate (495);
- valoarea ajustărilor pentru pierderea de valoare a investiţiilor pe termen scurt, constituite sau majorate (591, 595, 596, 598);
- valoarea primelor de rambursare a obligaţiunilor şi a altor datorii, amortizate (169);
- valoarea diferenței între suma plătită la achiziția titlurilor de stat și suma rambursată la scadență, aferente titlurilor de stat, amortizată (471).
Notă: Singura noutate o reprezintă acest ultim punct.
Contul 8033 „Valori materiale primite în păstrare sau custodie”
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența valorilor materiale (materii prime și materiale, mărfuri, imobilizări corporale etc.) primite temporar spre păstrare sau în custodie pe bază de act de predare-primire (scoatere) din custodie, încheiat în acest scop.
În debitul contului 8033 „Valori materiale primite în păstrare sau custodie” se înregistrează, la prețurile prevăzute în documentele încheiate, valorile materiale primite în custodie sau păstrare temporară, iar în credit, la aceleași prețuri, valorile materiale ieșite din custodie sau păstrare ca urmare a restituirii, achiziționării pentru nevoile entității, distrugerii din cauza calamităților, lipsurile la inventar etc. Soldul contului reprezintă valoarea materialelor primite în păstrare sau custodie, existente la un moment dat.”
Cum arată bilanțul și contul de profit și pierdere – varianta 2016
Ordinul MFP nr. 4160/2015 cuprinde și un nou capitol denumit „Structura bilanțului și a contului de profit și pierdere”. Acest capitol putea fi regăsit până acum în Anexa Ordinului MFP nr. 1878/2010, privind întocmirea situațiilor financiare anuale de către entitățile care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin (3) din Legea Contabilității nr. 82/1991, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 461 din 6 iulie 2010, care a fost abrogat.
Bilanțul care se întocmește de entitățile mijlocii, mari, precum și de entitățile de interes public este structurat pe 10 secțiuni mari, fiecare împărțită la rândul său în mai multe categorii, după cum urmează:
- Secțiunea A a documentului este formată din Active imobilizate, împărțite în imobilizări necorporale, imobilizări corporale, imobilizări financiare și un total al activelor imobilizate.
Imobilizările necorporale sunt formate la rândul lor din cheltuieli de constituire, cheltuieli de dezvoltare, concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și active similare și alte imobilizări necorporale, fond comercial, active necorporale de explorare și evaluare a resurselor minerale și avansuri.
În forma prevăzută de Ordinul MFP nr. 1878/2010, care a fost abrogat, după fond comercial urmau avansuri și imobilizări necorporlare în curs de execuție, elemente care nu fac parte din noul ordin al MFP.
În ceea ce privește imobilizările corporale, noile reglementări stabilesc că acestea sunt formate din terenuri și construcții, instalații tehnice și mașini, alte instalații, utilaje și mobilier, investiții imobiliare, imobilizări corporale în curs de execuție, investiții imobiliare în curs de execuție, active corporale de explorare și evaluare a resurselor minerale, active biologice productive și avansuri.
Dintre acestea, reprezintă o noutate pentru bilanț imobilizările corporale în curs de execuție, investițiile imobiliare în curs de execuție, activele corporale de explorare și evaluare a resurselor minerale și activele biologice productive.
Imobilizările financiare cuprind acțiuni deținute la filiale, împrumuturi acordate entităților din grup, acțiunile deținute la entitățile asociate și la entitățile controlate în comun, împrumuturi acordate entităților asociate și entităților controlate în comun, alte titluri imobilizate și alte împrumuturi.
Vechile reglementări stabileau că imobilizările financiare erau formate din acțiuni deținute la entitățile afiliate, împrumuturi acordate entităților afiliate, interese de participare, împrumuturi acordate entităților de care compania este legată în virtutea intereselor de participare, investiții deținute ca imobilizări și alte împrumuturi.
- Secțiunea B conține activele circulante, creanțe, investiții pe termen scurt, casa și conturi la bănci, plus un total al activelor circulante.
În cadrul rubricii referitoare la activele circulante, vor trebui completate date despre stocuri (materii prime și materiale consumabile, producția în curs de execuție și produse finite și mărfuri), precum și despre avansuri.
În ceea ce privește creanțele, în varianta din 2016 a bilanțului există rubrici speciale pentru creanțele comerciale, sume de încasat de la entitățile afiliate, sume de încasat de la entitățile asociate și entitățile controlate în comun, alte creanțe, capital subscris și nevărsat.
În categoria investiții pe termen scurt trebuie să fie completate atât date referitoare la acțiunile deținute la entitățile afiliate, precum și informații despre alte investiții pe termen scurt.
- Secțiunea C este alcătuită din cheltuielile în avans, fie ele sume de reluat într-o perioadă de până la un an sau într-o perioadă mai mare de un an. Vechile prevederi nu făceau această împărțire.
- Secțiunea D cuprinde datoriile sau sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an. Aici se consemnează împrumuturile din emisiunea de obligațiuni, sumele datorate instituțiilor de credit, avansurile încasate în contul comenzilor, datoriilor comerciale – furnizori, efectele de comerț de plătit, sumele datorate entităților din grup, sumele datorate entităților asociate și entităților controlate în comun, precum și alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale.
- Secțiunea E este formată din activele circulante nete/datorii curente nete.
- Secțiunea F conține totalul activelor minus datoriile curente.
- Secțiunea G este alcătuită din datorii sau sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an. Aici sunt incluse: împrumuturile din emisiunea de obligațiuni, sumele datorate instituțiilor de credit, avansurile încasate în contul comenzilor, datoriile comerciale – furnizori, efectele de comerț de plătit, sumele datorate entităților din grup, sumele datorate entităților asociate și entităților controlate în comun, precum și alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale.
- Secțiunea H este formată din provizioane (pentru beneficiile angajaților, pentru impozite și alte provizioane). Vechile reglementări menționau în loc de beneficii ale angajaților pensiile și obligațiile similare.
- Secțiunea I cuprinde date referitoare la veniturile în avans. Cu alte cuvinte, este vorba despre subvenții pentru investiții, venituri înregistrate în avans și venituri în avans aferente activelor primite prin transfer de la clienți.
- Secțiunea J este formată din capital, prime de capital, rezerve din reevaluare, rezerve, profitul sau pierderea reportat/ă, profitul sau pierderea exercițiului financiar. De asemenea, aici apar și date privind capitaluri proprii – total și capitaluri – total.
Notă: Ordinul MFP nr. 4160/2015 conține și structura bilanțului prescurtat care se întocmește de către microentități și de entitățile mici, structura contului de profit și pierdere care se întocmește de către entitățile mici, mijlocii, mari, precum și de entitățile de interes public, precum și structura contului prescurtat de profit și pierdere care se întocmește de către microentități.
Important! Ordinul MFP nr. 4160/2015 a abrogat la 12 ianuarie 2016 Ordinul MFP nr. 1878/2010 privind întocmirea situațiilor financiare anuale de către entitățile care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea contabilității nr. 82/1991, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 6 iulie 2010.
O soluție de facturare profesională
Vrei să emiți facturi fără bătăi de cap, în doar câteva minute. Programul se actualizează automat, astfel încât să nu fii surprins de schimbările legislative: