Fiscul a actualizat luni aplicația prin care se generează – S1002-S1003-S1005 – Situaţii financiare anuale la 31 decembrie 2015 şi situaţii financiare anuale simplificate la 31 decembrie 2015 întocmite de către entităţile al căror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic, prevăzute în Anexa nr. 1 la Ordinul MFP nr. 123/2016 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.
PDF-ul inteligent pentru generarea formularelor poate fi descărcat din pagina de Declarații fiscale – Descărcare declarații sau, mai simplu, accesând direct acest link.
Fiscul a actualizat pe 28 martie doar Softul A (PDF-ul inteligent), nu și Softul J, cel folosit de contribuabilii care își generează fișierul XML din aplicațiile informatice proprii. Acesta din urmă a fost actualizat ultima oară pe 24 februarie 2016.
Vă reamintim că, potrivit Ordinului MFP nr. 123/2016, entităţile cărora le sunt incidente Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul MFP nr. 1802/2014, au obligaţia să întocmească şi să depună situaţii financiare anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.
Situațiile anuale la 31 decembrie se pot depune în format hârtie și în format electronic, la registratura unităților teritoriale ale Ministerului Finanțelor sau la oficiile poștale, prin scrisori cu valoare declarată, sau numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, având atașată o semnătură electronică extinsă.
Formatul electronic al situațiile financiare anuale la 31 decembrie 2015 și al situațiilor financiare anuale simplificate la 31 decembrie 2015, generat prin programele de asistență, constă într-un fișier PDF având atașat un fișier xml, care conțin formularele cod 10, cod 20, cod 30 și cod 40, la care trebuie atașat și un fișier cu extensia zip. Fișierul cu extensia zip trebuie să conține documentele cerute de lege (de exemplu: note explicative la situaţiile financiare anuale, situaţia modificărilor capitalului propriu şi situaţia fluxurilor de numerar, după caz; raportul administratorilor; raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz; propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile; declaraţia scrisă a persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (1) din legea contabilităţii, prin care îşi asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale) scanate alb-negru, lizibil și cu o rezoluție care să permită încadrarea în limita a 10 MB a fișierului PDF la care este atașat fișierul zip.
Pentru a putea depune bilanțurile anuale prin internet, trebuie să dețineți un certificat digital calificat sau să împuterniciți persoane care dețin acest certificat.
Conform Ordinului MFP nr. 123/2016, situațiile financiare anuale se vor depune în 150 de zile, calculate de la 31 decembrie 2015, data la care s-a încheiat exercițiul financiar. Conform calculelor noastre, termenul de 150 de zile se împlinește pe 29 mai, însă aceasta este o zi de duminică, astfel că termenul se mută în următoarea zi lucrătoare, care este 30 mai 2016.
Notă: Pentru nedepunerea în termenul legal a situațiilor financiare, amenda este cuprinsă între 300 și 1.000 de lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 1 și 15 zile lucrătoare. Dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 16 și 30 de zile lucrătoare, amenda variază între 1.000 și 3.000 de lei, în timp ce, dacă perioada de întârziere depășește 30 de zile lucrătoare, contribuabilii pot plăti până la 4.500 de lei, dar nu mai puțin de 1.500 de lei.
De asemenea, pentru neîntocmirea și nesemnarea situațiilor financiare anuale, amenda este cuprinsă între 2.000 și 3.000 de lei.
Comentarii articol (0)