Ridicarea mașinilor parcate neregulamentar va fi posibilă din nou, deoarece Executivul va reglementa clar cum se va putea lua această măsură. Concret, noile reguli sunt incluse în Hotărârea Guvernului nr. 965/2016 pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ce a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1.035 din 22 decembrie 2016. Documentul va intra în vigoare în 30 de zile de la publicare, adică în data de 21 ianuarie 2017.
Mașinile parcate ilegal vor putea să fie ridicate fie de către administratorul drumului public, fie de către autoritățile locale, se arată în hotărâre: „Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public și se realizează (...) pe durata a 24 de ore, de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administrația publică locală. Ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă prezența unor persoane”.
Mai exact, măsura ridicării va putea fi dispusă de un polițist rutier doar în următoarele situații în care staționarea mașinilor este interzisă pe partea carosabilă a drumului (adică pe partea pe care pot să circule efectiv vehiculele):
- în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
- în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația „Staționarea interzisă” și a marcajului cu semnificația de interzicere a staționării;
- pe drumurile publice cu o lățime mai mică de șase metri;
- în dreptul căilor de acces ce deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice;
- în pante și în rampe;
- în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația „Staționare alternantă” (în altă zi sau perioadă decât cea permisă) ori indicatorul cu semnificația „Zonă de staționare cu durată limitată” (peste durata stabilită).
Ridicarea va putea fi făcută în baza unei dispoziții scrise a polițistului rutier, ce va trebui să includă următoarele: data, ora și locul ridicării autoturismului; gradul profesional, prenumele și numele polițistului rutier care dispune măsura ridicării și unitatea din care face parte; indicarea expresă a regulii încălcate; mențiuni despre fotografierea sau filmarea vehiculului staționat; mențiuni despre avariile vizibile ale mașinii și date referitoare la numărul de înmatriculare/înregistrare și marca vehiculului.
Șoferul va putea să-și recupereze mașina numai după ce va plăti contravaloarea ridicării, transportării și depozitării acesteia. Totodată, șoferul va fi nevoit să dovedească fie că este proprietar al mașinii, fie că o deține în mod legal.
Atenție! Noul act normativ stabilește că va fi considerată staționare pe partea carosabilă a unui drum public chiar și situația în care doar una sau două dintre roțile mașinii se află pe partea carosabilă.
Trebuie amenajate spații speciale de depozitare
Mașinile ridicate vor fi depozitate doar în spații special amenajate de administratorul drumului public sau de autoritățile locale, aceste entități urmând să asigure și paza vehiculelor.
„Administratorul drumului public sau, după caz, administrația publică locală răspunde pentru eventualele avarii cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operațiunilor de ridicare, transport și depozitare, în condițiile prevăzute de lege”, este precizat în HG nr. 965/2016.
Din acest motiv, este posibil ca polițiștii rutieri să nu poată să dispună efectiv ridicarea mașinilor parcate ilegal chiar din data de 21 ianuarie 2017. Cu alte cuvinte, măsura va putea fi luată doar dacă administratorul drumului public sau autoritățile locale vor dispune, începând cu data respectivă, de spații speciale pentru depozitarea automobilelor ridicate.
Spațiile în care vor fi păstrate automobilele vor trebui să aibă un program non-stop, astfel încât şoferii să le poată recupera în orice moment al zilei.
Important! Nu doar polițiștii rutieri vor putea să dispună ridicarea unui autoturism parcat ilegal, reiese din HG nr. 965/2016. Astfel, măsura va putea să fie aplicată, începând din 21 ianuarie 2017, și de către polițiștii locali.
Guvernul, obligat în instanţă să vină cu reguli pentru ridicarea maşinilor
Guvernul a fost obligat să stabilească regulile pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar, conform unei sentinţe civile din aprilie a Curţii de Apel Bucureşti. Informaţia a fost comunicată de către Primăria Sectorului 1 al Capitalei (autoritatea care a cerut în instanţă ca Executivul să intervină în legislaţia rutieră).
„La solicitarea Primăriei Sectorului 1, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1173/07.04.2016, obligă Guvernul României să adopte, în regim de urgenţă, regulamentul de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar. (...) Primăria Sectorului 1 va solicita, printr-o adresă, Guvernului României şi ministerului de resort să pună în aplicare hotărârea Curţii de Apel şi să adopte regulamentul de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar. Acest regulament trebuie adoptat în cel mai scurt timp posibil, având în vedere importanţa sa pentru decongestionarea traficului şi siguranţa pietonilor”, scria într-un comunicat de presă din primăvară al Primăriei Sectorului 1.
Mai exact, Codul rutier deja prevedea că poliţia rutieră poate dispune, ca măsură tehnico-administrativă, ridicarea maşinilor parcate neregulamentar. Totuşi, procedura efectivă pentru aplicarea acestei măsuri trebuia inclusă în regulamentul Codului rutier, care este aprobat prin hotărâre a Guvernului.
„Poliţia rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz. Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculului staţionat neregulamentar se suportă de către deţinătorul acestuia. Ridicarea vehiculelor dispusă de poliţia rutieră (...) se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament”, este punctat în Codul rutier, cu precizarea că procedura nu fusese reglementată de Executiv până acum.
Autoturismele parcate neregulamentar pe partea carosabilă nu mai pot fi ridicate de autorităţile locale din iulie 2015, atunci când a devenit obligatorie Decizia nr. 9/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ). Conform documentului, autorităţile locale n-au competenţa necesară pentru a reglementa procedura de ridicare a maşinilor, aceasta revenind Guvernului. Practic, bazându-se pe prevederile Codului rutier, consiliile locale au emis hotărâri prin care stabileau reguli de ridicare, însă acestea au devenit nule odată cu apariţia deciziei Înaltei Curţi.
„Ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, ca măsură tehnico-administrativă, accesorie unei fapte sancţionate contravenţional referitoare la nerespectarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice, înţeleasă ca măsură de restabilire a ordinii publice, aparţine unei competenţe partajate a autorităţilor administraţiei publice locale, ceea ce presupune că atribuţiile de reglementare aparţin autorităţilor administraţiei publice centrale (Guvern), iar cele de executare, în concret, a măsurii, autorităţii administraţiei publice locale”, se arăta în decizia ICCJ amintită.
Comentarii articol (5)