Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal prevede o serie întreagă de modificări la Codul fiscal. Printre acestea se numără și eliminarea obligației angajatorilor de a depune anual declarația fiscală 205, dispoziție ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2017.
Mai exact, plătitorii de venituri din salarii (sau asimilate salariilor), adică, în esență, angajatorii, sunt scutiți, începând din 2017 (când se transmite formularul pentru anul 2016), de depunerea declarației 205 până în ultima zi a lunii februarie 2017. Asta în condițiile în care angajatorii deja sunt obligați să depună declarația unică 112.
„Plătitorii de venituri cu regim de reținere la sursă a impozitelor au obligația să depună o declarație privind calcularea și reținerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat, cu excepția plătitorilor de venituri din salarii și asimilate salariilor (...), care au obligația depunerii Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate pentru fiecare beneficiar de venit”, este explicat acum în Codul fiscal, în urma modificărilor recente.
Deși inițial Fiscul ne confirmase că declarația 205 va trebui depusă de angajatori și pentru anul 2016, instituția a emis ulterior Ordinul nr. 3.695/2016, din care reiese că obligația nu se mai aplică nici pentru anul 2016. În acest sens, redacția noastră a obținut, încă din ianuarie 2017, o nouă confirmare a unui reprezentant al Fiscului. Așadar, angajatorii scapă de depunerea formularul 205 chiar din acest an.
Autoritățile și-au motivat decizia prin faptul că anumiți contribuabili, printre care și angajatorii, erau obligați să raporteze unele date identice prin intermediul a două formulare diferite: declarația 112 și declarația 205.
Important! Nedepunerea declarației anuale 205 poate fi sancționată, conform Codului de procedură fiscală, cu amendă între 1.000 și 5.000 de lei, pentru persoanele juridice contribuabili mijlocii și mari, și cu amendă între 500 și 1.000 de lei, pentru celelalte persoane juridice și persoanele fizice.
În continuare puteți afla:
- ce alte categorii de contribuabili scapă de depunerea formularului 205;
- ce categorii de contribuabili vor trebui să transmită în continuare formularul fiscal.
Cine trebuie să depună formularul 205 până la finele lunii februarie
În momentul de față, legislația prevede că declarația 205 trebuie depusă anual până în ultima zi a lunii februarie a anului curent pentru anul precedent. Formularul, împreună cu regulile sale de completare și depunere, sunt prevăzute actualmente de Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.695/2016.
Concret, noul formular 205 („Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă, veniturile din jocuri de noroc și câștigurile/pierderile din investiții, pe beneficiari de venit”) trebuie depus în prezent, începând cu veniturile aferente anului 2016, de către plătitorii următoarelor tipuri de venituri:
- din dividende;
- din dobânzi;
- din lichidarea unei persoane juridice;
- din premii;
- din jocuri de noroc cu impunere finală;
- din alte surse.
De asemenea, formularul fiscal trebuie depus și de organizatorii/plătitorii de venituri din jocuri de noroc sau intermediarii/societățile de administrare a investițiilor/societățile de investiții autoadministrate. Concret, acești contribuabili trebuie să raporteze, începând din acest an, câștigurile/pierderile din transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum și din transferul aurului financiar, și veniturile din jocuri de noroc la distanță și festivaluri de poker.
Concret, din vechea listă a veniturilor pentru care trebuia depus formularul 205, ce era stabilită de Ordinul nr. 52/2012, au dispărut următoarele:
- veniturile din drepturi de proprietate intelectuală;
- veniturile din activități desfășurate în baza contractelor/convențiilor civile, precum și a contractelor de agent;
- veniturile din activitatea de expertiză contabilă și tehnică, judiciară și extrajudiciară;
- veniturile din activități independente realizate într-o formă de asociere cu o persoană juridică, microîntreprindere;
- veniturile sub forma câștigurilor din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și din orice alte operațiuni similare;
- veniturile obținute din valorificarea bunurilor mobile sub forma deșeurilor din patrimoniul afacerii;
- câștigurile din transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise;
- veniturile din salarii;
- câștigurile din transferul valorilor mobiliare în cazul societăților închise și al părților sociale;
- veniturile din pensii;
- veniturile din arendare.
Declarația 205 trebuie depusă, mai exact, la unitatea Fiscului la care angajatorii se află în evidența fiscală. „Plătitorii de venituri au obligația depunerii declarației la organul fiscal central competent, în format electronic (format PDF, cu fișier XML atașat), pe suport optic, care va fi însoțit de exemplarul în format hârtie, semnat, potrivit legii”, este detaliat în ordinul Fiscului.
Comentarii articol (11)