Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2017 pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii, ce reglementează programul Start-up Nation România, a fost aprobată de către Parlament. prin Legea nr. 112/2017, ce a apărut azi în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 388 și va intra în vigoare sâmbătă.
Pentru a continua să producă efecte, toate ordonanțele emise de Guvern trebuie să fie supuse aprobării parlamentarilor, așa cum prevede Constituția. Astfel, aleșii poporului pot fie să aprobe o ordonanță exact în forma stabilită de Executiv, fie s-o aprobe cu unele modificări (adică așa cum s-a întâmplat acum cu Start-up Nation). Concret, principalele modificări aduse programului Start-Up Nation România vor fi:
- în cazul în care o persoană fizică a desfășurat în anul anterior sau până la data deschiderii programului de finanțare activități economice prin intermediul unei întreprinderi existente, ea va putea înființa o societate nouă și va putea solicita sprijin financiar pentru un cod CAEN diferit, acest aspect nefiind amintit în forma actuală a OUG nr. 10/2017;
- în cadrul programului se va utiliza atât mecanismul rambursării cheltuielilor efectuate, cât și cel al decontării cererilor de plată. Forma valabilă în prezent a OUG nr. 10/2017 nu prevede modalitatea prin care antreprenorii intră în posesia ajutorului financiar nerambusabil;
- numărul minim de locuri de muncă nou-create va fi redus de la două la unul singur și acesta va trebui menținut doi ani de la data finalizării implementării proiectului;
- normele pentru aplicarea OUG nr. 10/2017 vor fi aprobate prin ordin de ministru, nu prin hotărâre a Guvernului, așa cum este stabilit acum.
Înscrierea în Start-up Nation va putea fi făcută în perioada următoare, termenul estimat de către oficialii Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA) fiind a doua jumătate a lunii mai 2017. Cei ce vor să fie la curent cu noutățile apărute în Start-up Nation pot urmări aici tag-ul „Start-up Nation”.
Doar IMM-urile noi pot solicita sprijin nerambusabil
IMM-urile beneficiare ale programului Start-up Nation România, ce se va derula între anii 2017 și 2020, sunt întreprinderile înfiinţate după data de 30 ianuarie 2017 și care îndeplinesc următoarele condiții:
- sunt societăți comerciale, înființate în baza prevederilor Legii societăţilor comerciale nr. 31/1990;
- sunt societăți cu răspundere limitată - debutante (SRL-D), înființate conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri;
- sunt societăți cooperative, înființate conform Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei.
Totodată, antreprenorii care au mai desfășurat activități economice în trecut pot solicita sprijin financiar pentru finanțarea unor idei de afaceri noi, pe care nu le-au desfășurat în anul anterior înscrierii în program sau în anul depunerii cererii de finanțare, până la deschiderea sesiunii de depunere a proiectelor, prin intermediul altor societăți comerciale.
Prin urmare, antreprenorii care se regăsesc în această situație, având activitate economică în trecut, pot înregistra la Oficiul Registrului Comerțului (ORC) o întreprindere cu un cod CAEN nou, diferit de cel desfășurat în trecut, devenind astfel eligibili în cadrul programului Start-up Nation.
Anual, 10.000 de IMM-uri vor putea solicita sprijin financiar nerambursabil
Prin programul Start-up Nation Romania se acordă ajutor de minimis unui număr maxim anual de 10.000 de beneficiari, în sumă maximă de 200.000 lei / beneficiar, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Beneficiarul va avea obligația de a suporta integral valoarea cheltuielilor neeligibile, dacă intervin în implementarea programului de finanțare, dar și orice cheltuială care depășește valoarea ajutorul maxim acordat.
Sumele necesare implementării programului Start-up Nation Romania se asigură anual de la bugetul de stat cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul MMACA şi / sau din fonduri externe.
Etapele necesare depunerii cererii de finanțare
Pentru a beneficia de sprijin nerambusabil, antreprenorii trebuie să parcurgă următoarele etape:
1. Deschiderea unui cont de utilizator
Contul de utilizator se va deschide în cadrul aplicației disponibile pe site-ul Agenției pentru Impelementarea Programelor și Proiectelor destinate IMM-urilor (AIPPIMM), respectiv aici. Contul de utilizator va putea fi deschis doar după lansarea apelului de proiecte. În acest scop, antreprenorul își va alege un nume de utilizator și o parolă, acestea fiind datele de care va avea nevoie pe toată durata pregătirii documentației.
2. Pregătirea documentației necesare
După înregistrarea întreprinderii la ORC și deschiderea contului de utilizator în cadrul aplicației online, disponibilă pe site-ul AIPPIMM, antreprenorii vor pregăti documentația necesară, ce include cererea de finanțare, planul de afaceri și documentele suport (care au rolul de a demonstra îndeplinirea criteriilor de eligibilitate solicitate la înscrierea în cadrul acestui program). Principalele documente suport necesare:
- certificat de înmatriculare;
- act constitutiv;
- certificat constatator emis de ORC;
- copie a cărții de identitate a responsabilului legal de proiect;
- declarații pe proprie răspundere că societea nu are datorii restate la bugetul de stat sau bugetele locale.
3. Depunerea proiectului
Planul de afaceri corect şi integral completat se transmite şi se înregistrează online o singură dată în cadrul unei sesiuni de înscriere, aplicația online nepermiţând înscrierea de două ori a aceluiaşi solicitant în aceeași sesiune de înscriere.
Evaluarea proiectului
Evaluarea planului de afaceri se realizează prin parcurgerea următoarelor etape:
1. Generarea punctajului aferent proiectului
Pe baza criteriilor de selecție prezentate la finalul acestui articol, aplicația online generează automat punctajul în urma transmiterii planului de afaceri.
2. Verificarea proiectelor
Verificarea administrativă și de eligibilitate, precum și verificarea veridicităţii şi coerenţei informaţiilor înscrise în planul de afaceri se efectuează în ordinea punctajului generat de aplicația online, după închiderea apelului de proiecte. Solicitanții pot beneficia de sprijin financiar nerambusabil în cadrul acestui program o singură dată.
3. Departajarea proiectelor
Proiectele vor fi selectate în ordinea inversă a punctajelor obținute în cadrul etapelor de mai sus, în limita bugetului total disponibil. Punctajul maxim care se poate obține este de 100 puncte, iar punctajul minim pentru accesarea programului este de 50 de puncte. La punctaje egal, selecția proiectelor se va realiza în funcție de următoarele criterii, în această ordine:
- numărul de locuri de muncă ce urmează a fi create în cadrul programului;
- numărul de locuri de muncă ocupate de persoane din categoria persoane defavorizate sau absolvenți după anul 2012 sau șomeri;
- valoarea echipamentelor tehnologice;
- activitatea pe care accesează programul (codul CAEN);
- data și ora înscrierii în program.
4. Semnarea contractelor de finanțare
Doar proiectele selectate pentru finanțare vor semna contractele, urmând să demareze activitățile specifice privind implementarea propriilor proiecte.
5. Încasarea ajutorului financiar nerambursabil
În procesul de implementare a programului Start-up Nation Romania, indiferent de sursa de finanțare, se utilizează atât mecanismul rambursării cheltuielilor efectuate cât și cel al decontării cererilor de plată. Plata se face anual, în limita creditelor bugetare evidențiate în bugetul aprobat pentru anul respectiv al MMACA. Pentru contractele semnate într -un an în baza creditelor de angajament, plata se poate face în limita creditelor bugetare evidențiate în bugetul aprobat pentru anul respectiv și a creditelor bugetare aprobate pentru anii următori până la ultimul contract semnat.
6. Beneficiarii vor crea cel puțin un nou loc de muncă și îl vor menține doi ani
Întreprinderea beneficiară de sprijin financiar nerambusabil are şi obligația să facă dovada, cel târziu la momentul depunerii ultimei cereri de plată sau de rambursare, a angajării prin proiect, cu contract de muncă pe durată nedeterminată și cu normă întreagă a minim unui loc de muncă pentru care beneficiază de finanțare, precum şi obligația menținerii acestuia pentru cel puţin doi ani, după finalizarea implementării proiectului.
Nu îndeplinești obligațiile? Vei restitui integral ajutorul încasat
În cazul în care se constată că beneficiarii nu au respectat obligațiile asumate, finanțatorul va recupera integral ajutorul acordat. Condițiile în care antreprenorii vor fi obligați să restituie ajutorul încasat sunt următoarele:
- nu au respectat obligația păstrarii locurilor de muncă și a investiției pe perioada prevăzută în schema de ajutor de minimis;
- au făcut declaraţii incomplete sau neconforme cu realitatea pentru a obţine ajutorul de minimis;
- au schimbat destinaţia ajutorului încasat;
- nu au respectat obligațiile prevăzute în contractul de finanțare.
Comentarii articol (10)