Ordinul ANAF nr. 869/2017 privind modificarea și completarea Ordinului ANAF nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 175 și deja se aplică.
Concret, în Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat au apărut două noi poziții - 72. Impozit specific unor activități și 73. Impozit pe veniturile din pensii. Astfel, formularul 100 poate fi folosit la raportarea acestor două impozite, a căror plată se face în contul unic pentru impozite și taxe (20.A.47.01.00). Dacă în primul caz este vorba de o raportare semestrială (începând cu anul 2017), în al doilea este vorba de o raportare lunară (începând cu veniturile aferente lunii februarie 2017).
Totodată, declararea impozitului pe construcții (cunoscut mai bine ca „taxa pe stâlp”) nu se mai face cu ajutorul formularului 100, din moment ce acesta a fost eliminat din legislație începând cu prima zi a anului 2017.
De asemenea, au apărut și unele schimbări la instrucțiunile pentru completarea declarației 100, dintre care amintim:
- formularul fiscal se depune la alte termene stabilite de legislație pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, în cazul persoanelor juridice care se dizolvă cu sau fără lichidare, și pentru impozitul specific unor activități, în cazul în care contribuabilii încetează să existe în cursul anului;
- taxa de viciu și taxa pentru videoloterie se încadrează la impozite, taxe și alte obligații ce nu se plătesc în contul unic.
Nu în ultimul rând, reprezentanții ANAF au mai introdus în instrucțiunile declarației 100 și o atenționare referitoare la obligațiile de plată care-și au termenul de raporate sau scadența la data de 25 decembrie a anului. Mai exact, aceste obligații se declară sau devin scadente până la data de 21 decembrie a anului, iar dacă această zi este nelucrătoare, până în ultima zi lucrătoare de dinainte de 21 decembrie.
Declarația 100 se depune la autorități lunar, trimestrial, dar și la alte termene stabilite prin legislația în vigoare, în funcție de fiecare situație în parte. „Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat se completează cu ajutorul programului de asistență. Formularul se depune la organul fiscal competent, în format PDF, cu fișier XML atașat, pe suport CD, însoțit de formatul hârtie, semnat conform legii, sau se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, prevede Ordinul ANAF nr. 587/2016.