Astăzi intră în vigoare măriri salariale de până la 30% pentru anumite categorii de bugetari, potrivit Legii nr. 152/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. Actul a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 487 din 27 iunie 2017.
Concret,au parte de salarii cu 30% mai mari bugetarii care lucrează, pe de-o parte, în cadrul bibliotecilor naționale sau de importanță națională și cei din cadrul Bibliotecii Academiei Române, iar pe de altă parte, cei care lucrează în muzeele de importanță națională. Este vorba însă doar de cei care nu au beneficiat deja de măriri în urma OUG nr. 2/2017.
Tot de azi se măresc cu 20% salariile pentru următoarele categorii de bugetari:
- personalul din instituțiile și autoritățile subordonate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, inclusiv Oficiile de Studii Pedologice și Agrochimice (cu excepția Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și a direcțiilor pentru agricultură județene și a muncipiului București);
- personalul din cadrul Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" și din unitățile de cercetare-dezvoltare din subordine;
- personalul din unităţile care funcţionează în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului;
- personalul medical din cabinetele medicale din structurile teritoriale de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă din subordinea Casei Naţionale de Pensii Publice;
- personalul din cadrul instituțiilor publice de spectacole sau concerte din subordinea Ministerului Culturii, precum și personalul din direcțiile județene de cultură (e vorba de cei care nu au beneficiat deja de măriri prin OUG nr. 2/2017);
- personalul de specialitate din cadrul secretariatului tehnic din structura Consiliului Economic și Social.
În fine, intră în vigoare măriri salariale de 15% pentru următoarele categorii de bugetari:
- personalul din cadrul bibliotecilor centrale universitare;
- cadrele militare în activitate, precum şi soldaţii şi gradaţii voluntari, inclusiv personalul civil din Ministerul Apărării Naţionale şi instituţiile aflate în subordinea sa, cu excepția celor care au beneficiat de majorări potrivit Legii nr. 250/2016;
- personalul din cadrul Secretariatului de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.
"De la data intrării în vigoare a prezentei legi, cuantumul brut al salariilor de bază pentru personalul din cadrul Autorităţii pentru Reformă Feroviară se stabileşte la nivelul aflat în plată pentru personalul din cadrul Ministerului Transporturilor", mai scrie în legea recent publicată.